Devino si tu omul cautat din zona ta ...
Pentru a-ti dezvolta
afacerea!
Click aici
Pentru a-ti dezvolta
cariera profesionala!
Click aici
Pentru a-ti gasi
un job!
Click aici

Reusita personala- Rolul anturajului

Narcisa - Elena Oprescu
Domeniu : Activitati de design specializat
Meserie : Consultant in management
Localitate : Timisoara / Timis
Click aici
sa vezi lista
Profesionistilor.
Click aici sa
vezi toti profestionistii
din zona ta.

Ai atentia indreptata si asupra anturajului tau


Mai tineti minte vorbele acestea 'Cine se aseamana, se aduna'? Le stim de cand eram copii, le-am auzit de la parintii nostri, de la prieteni sau profesori si toti acestia ne atrageau atentia asupra importantei majore pe care o are anturajul in dezvoltarea noastra ca individ.

Inca din anii de scoala copiii prefera compania anumitor copii, cu unii se inteleg foarte bine si comunica excelent cu acestia, cu altii comunicarea este mai greoaie datorita lipsei de interese comune sau afinitati.

Perioada adolescentei este critica pentru orice individ. Orice parinte isi aminteste de aceasta perioada atunci cand a trecut prin ea copilul sau, sau chiar el insusi. Si noi ne amintim! Acea perioada atat de nelinistita, de tulbure, plina de cautari, de emotii puternice, acea nerabdare, apoi nervozitatea noastra, uneori melancolia si visarea. Cati dintre oameni nu au deplans greselile comise in perioada adolescentei: tatuaje inedite, piercing-uri, culori de par indraznete, iubiri nebunesti sau sporturi extreme. Dar iata ca au trecut! 

Au trecut apoi si anii din universitate cand poate am fost nevoiti sa plecam de acasa si sa traim printre straini, sa ne impartim camera cu alti colegi prin camine. Ani intregi din viata i-am petrecut in compania diferitelor persoane, straini care intrau in viata noastra cu voia sau fara voia noastra, straini care la un moment dat si-au pus amprenta asupra noastra, asupra felului in care gandim si in care vedem lucrurile. Nici nu am realizat cand un anume gest l-am imprumutat de la X, cand o anumita expresie am luat-o de la Y, cand am inceput sa frecventam un anumit loc deoarece mergeam cu ..EI. 

Acei EI de care depinde foarte mult dezvoltarea noastra. Fara sa vrem, daca am trait printre oameni veseli, puternici si optimisti am imprumutat de la acestia putin din energia lor. Daca s-a nimerit sa avem un anturaj banal, cum ar fi cel de la serviciu cu care petreci 8 ore in fiecare zi: lucru, pauza de cafea, de tigara, barfele zilei, cateva injurii pe la spate aduse sefului, nemultumiri, frustrari, problemele cu banii, cu copiii, nemultumirile cu partenerul de viata, etc..tot acest mediu tinde sa ne sugrume forta creatoare, bucuria de a trai, dorinta de a inova. Nici nu iti dai seama in cativa ani de zile cum te transformi intr-un individ ursuz. Cel care suradeai atunci cand intalneai un vechi coleg pe strada, acum abia il mai saluti mormaind doar pentru ca mediul in care traiesti este banal si ursuz, sau mai rau ! Un mediu nociv, irascibil, poluant! Si poate tu, personal nu ai niciun motiv sa fi astfel! Dar preiei starea mediului, a oamenilor care traiesc cu tine, langa tine. Daca discutiile lor se rezuma la barfele cotidiene sau la framantari si ingrijorari fara incercarea de a schimba ceva, fara sa-ti dai seama te vei ingusta! Mintea ta se va ingusta! E ca atunci cand ai sadi o planta intr-un vas prea mic. Nu are spatiu unde sa-si dezvolte radacina, intr-un final creste stramba, anemica, departe de potentialul pe care l-ar fi putut avea!

Asadar, omule, ai grija unde asterni sa rodeasca samanata ta! Nu te duce pe teren arid ca nu vei inflori!

Nu-ti pleca urechile la cei care n-au reusit! Nu-i asculta pe cei care au renuntat! Nu te ingrijora impreuna cu cei nefericiti! Ridica-te impreuna cu cei care vor sa se ridice! Ajuns sus intinde mana si celor de jos si ai grija sa-i aduci la nivelul tau, nu cobori nicicand la nivelul lor! Se intampla cateodata sa cunosti oameni deosebiti prin fapta, prin gandire si prin comportament. Roaga-i sa te invete ceea ce pot si de nu vor, imita-i! 'Fura' de la ei ceea ce poti!

Daca nu credeti ca anturajul este important in dezvoltarea dumneavoastra, va rog sa faceti urmatorul exercitiu experimental: ganditi-va la o persoana pe care o admirati si cu care ati dori sa va asemanati! Priviti si analizati statutul dumneavoastra! Analizati oamenii cu care veniti foarte des in contact! Ganditi-va acum la oamenii care au creat anturajul dumneavoastra in trecut! Sunteti multumit de dumneavoastra si de anturaj? Analizati acum anturajul persoanei pe care o admirati. Constatati vreo diferenta? Analizati si veti descoperi singuri ceea ce este de schimbat (in cazul in care sunteti nemultumiti).

Se spune ca nimic nu schimba cu adevarat oamenii si ca doar intamplarile majore ca: moartea neasteptata a cuiva drag, nasterea, boala, etc. sau intalnirea cu persoane cu impact serios ar avea influenta asupra noastra! Nu este adevarat! Oamenii se schimba continuu! Si mai mult decat ne schimba evenimentele, ne schimba ceilalti oameni! De fapt, ei ne ajuta sa ne transformam zi de zi! Emotiile, trairile pe care le manifestam in cadrul reuniunilor cu ceilalti sunt elemente esentiale in dezvoltarea psihiului nostru!

Este important sa avem in viata un model, sa stim catre ce anume ne indreptam. Nu neaparat sa zicem 'doresc sa fiu ca Michael Jordan', dar sa constientizam ce fel de om vrem sa devenim. Numai asa vom sti si sa avem grija la anturajele in care ajungem. Va vine sa credeti ca personal am schimbat de cel putin 5 ori locul de munca deoarece nu mi-a placut anturajul? Si chiar aveam nevoie de acel job! Insa, am simtit de cateva ori ca oamenii ma trag in jos, ma simteam inchistata, respiram cu jumatate de plamani, simteam ca stagnez si seara cand ajungeam acasa imi spuneam 'nu sunt eu insami in preajma lor, nu imi plac acesti oameni, nici cum gandesc, nici ceea ce fac, trebuie sa plec'. Si am plecat!

Imi place uneori sa fac aceasta comparatie. Oamenii din viata noastra sunt asemenea unor plante: unii sunt flori si ne fac sa ne dorim sa fim ca ei, altii sunt ca palamida: ne inteapa si ne incetinesc munca! Si mai sunt si cei din categoria aceea care traiesc in simbioza cu altii, numiti paraziti! Acestia traiesc pe spatele nostru si se infrupta din zilele noastre!

Data viitoare cand iti propui sa realizezi ceva, sa ai atentia indreptata si asupra anturajului tau! Si identifica de fiecare data care sunt gandurile tale cu adevarat si care anume sunt gandurile lui!

Alte articole din aceeasi tema:

Dariana Officiel

Crampf Florentina

Raspunde #1 | Crampf Florentina | 10-03-2012

Narcisa, in primul rind te felicit pentru seria de articole pe care le-ai scris in vederea reusitei personale. Referitor la rolul anturajului cred ca aici e vorba si de caracterul pe care il ai. Eu, recunosc nu sint o fire usor influentabila, iar anturajul a avut in viata mea mai mult un rol informal. Intotdeauna, am incercat sa fiu ''eu''nu ceilalti.

Narcisa - Elena Oprescu

Raspunde #1-1 | Narcisa - Elena Oprescu | 12-03-2012

Multumesc pt aprecieri Florentina! Este adevarat ca reusita personala tine de caracter, insa, afara de factorii genetici si de educatie, anturajul are un impact puternic asupra fiecarui om, indiferent ca realizam sau nu acest lucru. Oamenii nici nu realizeaza asta decat facand o analiza profunda. E mai mult de discutat..:)



Publik Miklos

Raspunde #2 | Publik Miklos | 03-04-2012

Acest articol al tau Narcisa merita nota zece!... Felicitari. Tot ce ai scris este cat se poate de adevarat.


Narcisa - Elena Oprescu

Raspunde #3 | Narcisa - Elena Oprescu | 03-04-2012

Multumesc frumos Miklos pentru aprecierea ta! Spun intodeauna ceea ce simt si ceea ce gandesc! Cred cu tarie ca daca ne exprimam cu onestitate, reusim cel mai bine sa ne cunoastem unii pe altii si sa comunicam!

Publik Miklos

Raspunde #3-1 | Publik Miklos | 03-04-2012

Narcisa, a fost o constatare mai mult decat o simpla apreciere. Apropos de onestitate, de ceva vreme am trimis un articol intitulat chiar "Onestitate si integritate"... se pare ca ia cam mult timp pana apare.



Spune parerea ta!

Trimite

Scrieti-ne!


Informatiiprofesionale este inscris in Registrul de Evidenta a Prelucrarilor de Date cu Caracter Personal sub Nr. 22490
Informatii Profesionale © Toate drepturile rezervate

Termeni si conditii de utilizare | Publicitate