Devino si tu omul cautat din zona ta ...
Pentru a-ti dezvolta
afacerea!
Click aici
Pentru a-ti dezvolta
cariera profesionala!
Click aici
Pentru a-ti gasi
un job!
Click aici

Rasfatat sau in centrul atentiei?

Zamfir Ana-Maria
Domeniu : Activitati de asistenta medicala specializata
Meserie : Director de program
Localitate : Voluntari / Ilfov
Click aici
sa vezi lista
Profesionistilor.
Click aici sa
vezi toti profestionistii
din zona ta.

Sfaturi pentru tinerele mamici
rasfatat-sau-in-centrul-atentieiIn mod sigur ai primit o gramada de indrumari despre cum ar trebui sa reactionezi atunci cand copilul tau cade. Sigur, vorbim despre cazaturi usoare, care sunt urmate numai de julituri, vanatai cel mult. Unii te sfatuiesc sa nu reactionezi in nici un fel, sa te faci ca nu ai vazut, astfel copilul se va invata sa se ridice singur si sa porneasca din nou la joaca fara a face caz. Altii iti spun ca ei nu se pot abtine sa nu il ridice imediat, sa-l sarute si sa-l verifice pe toate partile pentru a se asigura ca nu a patit nimic. Acestia uita sa precizeze si viteza in care se avanta spre pui si onomatopeele de rigoare.
De fapt, cea mai buna solutie este sa evaluezi situatia la rece, in cazul in care a fost o cazatura superficiala, care nu l-a afectat nicicum, sa nu intervii. Insa, daca plange de durere, ar fii indicat sa te duci la el, sa-l ajuti eventual sa se ridice, si sa-l intrebi unde il doare, sau daca nu se poate exprima, sa cercetezi tu. Aceasta este modalitatea de a-i demonstra si practic, nu doar declarativ, ca esti acolo pentru el mereu, si la necazuri mai mici, nu doar la evenimente grave, ca se poate baza pe tine.
Totodata, reactionand la suferinta sau disconfortul lui, ii demonstrezi empatie, si ca esti afectata de starea lui. Atunci cand iubim pe cineva, suferim odata cu el. Este drept faptul ca atunci cand esti copil plangi des si starea emotionala, dispozitia se schimba cu usurinta, dar asta nu inseamna ca sufera mai putin ca un adult atunci cand plang.
Teoriile comportamentale recomanda, de obicei, sa nu se ridice sugarul din patut de fiecare data cand plange, aparent fara motiv, pentru ca se invata in brate. Procedand astfel, el va plange pana va obosi si va renunta, pentru ca vede ca nu poate obtine nimic astfel, si implicit se diminueaza comportamentul. Aceasta teorie este corecta si si-a dovedit eficienta, dar conform ultimilor studii si “Teoriei mintii”, abordarea este eronata, deoarece copilul cauta instinctiv confortul si siguranta pe care le simte atunci cand mama este aproape. Mama este furnizoarea de mancare, caldura, iubire, persoana pe care copilul o cunoaste inca dinnainte de a se naste, ii recunoaste vocea, mirosul, bataile inimii inca de la inceputul relatiei, si nu se simte nicaieri in mai multa siguranta decat in brate la mama, eventual in contact cu pielea ei. Asa ca putem interpreta plansul ca si un strigat disperat, al cuiva care nu se poate exprima altfel, si doreste sa se simta in siguranta, ii este foame etc.
Copilul caruia I se raspunde frecvent la orice solicitare, desi obositor pentru mama si familie, poate parea rasfatat, in schimb, ajunge sa se dezvolte intr-o persoana cu stima de sine crescuta, optimista, luptatoare si perseverenta. Rata de succes a unui copil care reuseste sa atraga atentia celor apropiati, initial, este mai mare decat a unui copil prea disciplinat, care nu are impactul si atentia pe care si le doreste.
Jucariile cumparate, hainele dragute, cadourile in general nu suplinesc sau compenseaza atentia si timpul acordat unui copil. El nu va invata decat ca si lucrurile de genul iubirea, prietenia, atasamentul se pot castiga si plati, si devine o persoana superficiala, care nu va avea simtul valorilor adevarate.
Nu uita sa-i arati ca il auzi atunci cand te striga, pentru ca are nevoie de tine, chiar si pentru lucruri pe care tu, ca adult, nu le mai poti intelege. Acorda-i timp in care sa se bucure de prezenta si compania ta, jucati-va impreuna, sau macar arata-I ca il urmaresti si apreciezi ce frumos se joaca etc. Aceste lucruri sunt inestimabile, si nu uita ca timpul trece repede.

Alte articole din aceeasi tema:

Dariana Officiel

Patricia

Raspunde #5 | Patricia | 13-01-2011

Specialistii sunt de parere ca pana la 6 luni bebelusul poate si chiar trebuie alintat, caci nu exista riscul ca acesta sa devina mai tarziu un copil rasfatat.


Teodor

Raspunde #6 | Teodor | 13-01-2011

Copiii nu se nasc rasfatati, dar devin cand adultii din preajma lor (parinti, bunici) sunt prea permisivi si mereu dispusi sa le satisfaca toate dorintele. Daca parintii nu stabilesc niste reguli si limite clare, copilul va iintelege ca el detine puterea iin familie si, drept urmare, se va comporta ca un conducator.

Isa

Raspunde #6-1 | Isa | 13-01-2011

Asa este...Dupa varsta de un an, trebuie sa iincepi, iincet-iincet, sa-i impui anumite reguli pe care el sa le respecte. Aceste bariere iil ajuta sa iinteleaga faptul ca parintii sunt cei care decid si ca el nu este buricul pamantului.


Principessa85

Raspunde #6-2 | Principessa85 | 13-01-2011

De acord cu tine Teodor...si un lucru important: nu trebuie sa-i oferi argumente iin orice situatie. Uneori este suficienta explicatia: "Pentru ca asa spun eu.



Alexandra

Raspunde #7 | Alexandra | 13-01-2011

Multi parinti sunt tentati sa-si rasfete excesiv copiii pana la 1 an 2 in ideea ca sunt micuti si nu pricep, eu una cred ca ei sunt constienti de mult mai multe lucruri decat ne imaginam noi...si odata ce s-a invatat sa fie rasfatat si mereu in centrul atentiei e mult mai greu sa-l dezobisnuiesti.


Alyce

Raspunde #8 | Alyce | 13-01-2011

Eu recunosc ca e un rasfatat dar a fost bolnavior mai tot timpul aia mai ramanea sa ii fac ..sa incep sa-l cert? Mi-e mila de el. :(


Lyvya

Raspunde #9 | Lyvya | 13-01-2011

E foarte important pentru copil sa se stie iubit dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa i se puna limite. Este problema noastra masura in care impunem aceste limite. In timp vom culege ce am semanat. Eu una vreau sa am un copil disciplinat asta nu inseamna ca sa faca doar ce ii spun eu, vreau sa fie independenta si sa ia decizii corecte. Noi ca parinti avem rolul de ai directiona, si instrui, restul va depinde de ei.

Alexandra

Raspunde #9-1 | Alexandra | 13-01-2011

Ai dreptate in ceea ce spui, insa cred ca este absolut necesar ca si in familie copilul sa vada ca viata este ordonata, organizata, fara excese si ca atunci cand se stabilesc niste lucruri ele sa se respecte. Eu sunt de principiul ca sa te tii intotdeauna de cuvant cand ii spui ceva copilului. Chiar daca este vorba despre o recompensa sau o pedeapsa. La fel trebuie respectata o hotarare si cand ii spui "daca esti cuminte te duce mama la teatrul de papusi" dar si "azi ai fost rea si nu mai mergem la spatiul de joaca". Copiii constientizeaza de mici aceste aspecte si cred ca respectarea deciziilor luate ii va responsabiliza si pe ei mai tarziu.



Florin

Raspunde #10 | Florin | 13-01-2011

Pana pe la un an, cand incepe el sa inteleaga, eu zic ca nu e asa grav ca e rasfatat copilasul..dupa aceea, intr-adevar, ar trebui sa i se impuna niste reguli, ferm, dar bland in acelasi timp..am vazut parinti care urla la copii ca ceva nu e voie, de imi sta mie inima.


Dariana

Raspunde #11 | Dariana | 14-01-2011

Copiii inteleg din primele zile de viata si invata permanent. Oferiti copiilor ce credeti de cuviinta, cu calm, cu rabdare si cu fermitate. Nu va temeti ca gresiti - copiii speculeaza nesiguranta parintilor si divergentele de opinie - explicatia "pentru ca asa trebuie" ar fi bine sa o deprinda de mic. Atmosfera calma a familiei va asigura copilului siguranta benefica de care are nevoie. Nu va fie teama sa retraiti copilaria alaturi de copilul dvs. Jucati-va cu el ca si cand a-ti fii buni prieteni. Minciuna si amanarile il vor face sa-si piarda increderea si respectul. Daca promiteti, nu dati termene precise, decat daca sunteti ferm convinsi ca va tineti promisiunea. Sunteti maturi si parinti - intrebati-va de ce, ca sa intelegeti cum s-a ajuns la o anumita situatie si aplicati deciziile cu calm si fermitate. Puteti schimba reguli, dupa ce discutati si motivati pe scurt si in termeni simpli .


Zamfir Ana-Maria

Raspunde #12 | Zamfir Ana-Maria | 14-01-2011

Articolul se refera la copilarie, sau, daca vreti la nevoile afective ale copilului mic, la particularitatile comunicarii copilului mic. Comportamentul copilului se intareste usor prin comportament consecvent, in bine sau in rau, se modeleaza. Parintii nu trebuie sa-si minta copilul, si trebuie sa-si respecte mereu promisiunile, si sa nu le uite, dar articolul nu se refera la acest aspect, ci la faptul ca multi parinti uita ca au de-a face cu un copil, si de foarte multe ori au pretentii de la acestia sa se comporte si sa gandeasca asemeni un adult. Uitati-va numai la diferentele intre generatii: generatiile trecute (de tineri care au de la 25 de ani in sus, de exemplu), cata libertate au avut pentru a descoperi si invata prin propria experienta. In generatia actuala de copii mici, exigentele parintilor si cadrelor didactice sunt uneori exagerate. Informatiile sunt oferite direct, impuse, opiniile, valoriile. Copiii nu sunt vazuti cu ochi buni daca tipa, alearga mult, se catara pe diferite obiecte, intervin in discutiile adultilor, nu au rabdare sa stea langa parinti cu zecile de minute pe trotoar sa stea de vorba cu vecinul, bebelusii plang pentru ca vor in brate, nu mananca orice etc. Motivele pentru care nu sunt bine primite aceste comportamente nu sunt pentru ca dauneaza copilului, ci dauneaza adultilor. Ii oboseste, suprasolicita, adultul nu isi poate desfasura activitatile pe care ar dori in acel moment etc. Concluzia ar fi ca suntem, in general, suficient de egoisti incat sa consideram ca un copil mic are aceleasi nevoi de stimulare, sau socializare precum si un adult. Copilul nu trebuie sa se comporte, sa gandeasca sau sa simta ca un adult. Copilul este o specie aparte si trebuie lasat asa, petru ca natura este mai bine echilibrata decat mintea noastra. Noi, adultii, trebuie sa avem suficienta empatie, capacitate buna de "teoria mintii" cat sa realizam si sa intelegem cum functioneaza mintea si afectul unui copil.


Zamfir Ana-Maria

Raspunde #13 | Zamfir Ana-Maria | 14-01-2011

Rasfaturile alimentare sunt cele mai frecvente. Eu va impartasesc ca psiholog terapeut, care lucreaza de mai mult timp cu copiii si parintii, dar si ca mama a doi copii. Orientarea terapeutica pe care o abordez este cea cognitiv-comportamentala, si din acest punct de vedere va spun ca mie, spre exemplu, imi este in reflex sa analizez comportamentele, involuntar sau nu, sa fac o strategie rapida de remediere sau intensificare a comportamentului copilului, sa nu mint, sa ma tin de cuvant, sa am o exprimare si comportament "politic corecte" vis-a-vis de copiii, ai mei sau de la clinica. Pe scurt, pot reactiona ca si programata, dar nu aspra sau dura, pentru ca am modelat si analizat comportamentele copiilor foarte mult timp, pana a devenit un reflex pentru mine. Deci personal, mi se pare foarte simplu sa manipulez copilul, sa-l modelez dupa cum vreau eu. Si cu toate acestea, desi nu spun ca analiza si disciplina nu sunt necesare si bune, spun ca nu trebuie exagerat, si ca trebuie sa ne straduim sa ii intelegem mai bine, si sa avem masura, sa nu uitam sa fim felxibili, mai indulgenti si mai intelegatori, si cand ne propunem un model de comportament pe care ni-l propunem ca si obiectiv, trebuie sa fie logic, potrivit pentru varsta copilului (de exemplu nu este normal sa ne propunem ca un copil mic sa stea pe un scaun sau intr-un loc cat ar sta un adult, pentru ca ei au mai multa energie, care trebuie folosita in explorare, in scopul dezvoltarii). Copilul mai trebuie lasat uneori si sa actioneze dupa cum considera, dar ii poti explica dinnainte cum ar fi bine si de ce. Trebuie evitat sa nu raspundem la nevoile lui, chiar daca noua nu ni se par foarte importante. Daca nu ar fii importante pentru el, nu le-ar mai comunica. In cazul in care este ignorat, se va inchide in el, pentru ca va vedea ca le cere inutil. Este foarte clar faptul ca nu putem raspunde la toate cerintele lui, si nici nu trebuie, dar nu trebuie sa ne facem ca nu l-am auzit.Astfel ii aratam cat de mult conteaza el ca si fiinta umana, cat de mult il iubim, si faptul ca este bine sa ceara in continuare, sa fie asertiv ceea ce isi doreste. Faceti o calatorie in timp, in copilarie, pentru a intelege mintea copilului.


Laura

Raspunde #14 | Laura | 16-01-2011

Intre-adevar sunt parinti care din pacate nu gasesc abordarea potrivita pentru a-si dojeni sau din contra a-si lauda copii, si eu am un bebe care peste o luna va implini un anisor si ma tem oarecum ca nu voi reusi sa gasesc acea cale potrivita de mijloc pt a mentine un echilibru intre rasfat si reguli, copiii trebuie rasfatati in aceasi masura in care trebuie instruiti... sper din inima sa reusesc acest lucru...


2 1 »
Spune parerea ta!

Trimite

Scrieti-ne!


Informatiiprofesionale este inscris in Registrul de Evidenta a Prelucrarilor de Date cu Caracter Personal sub Nr. 22490
Informatii Profesionale © Toate drepturile rezervate

Termeni si conditii de utilizare | Publicitate