Devino si tu omul cautat din zona ta ...
Pentru a-ti dezvolta
afacerea!
Click aici
Pentru a-ti dezvolta
cariera profesionala!
Click aici
Pentru a-ti gasi
un job!
Click aici

Moartea animalului de companie

Pop Lidia
Domeniu : Activitati veterinare
Meserie : Medic veterinar
Localitate : Bucuresti / Bucuresti
Click aici
sa vezi lista
Profesionistilor.
Click aici sa
vezi toti profestionistii
din zona ta.

Un subiect intotdeauna tabu


caine1Intotdeauna ne este dificil sa ne resemnam in urma mortii animalului de companie.  In timp, acesta ajunge sa faca parte din familia noastra, il tratam ca pe copilul nostru, iar copiii nostri il considera prietenul lor de joaca, prietenul care nu se supara niciodata. Uneori acesta constituie insa sufletul care vegheaza la capul unui batran singur, imparte cu el zilele suferintei si tristetii sau diminetile insorite de toamna tarzie.

Cum sa abordam acest subiect sensibil?
Atunci cand ne confruntam cu durerea pierderii catelului nostru nu exista cuvant, gest sau compasiune care sa poata atenua aceasta tristete. Considerand ca pot atenua durerea provocata de disparitia patrupedului, unii recurg la cuvinte de consolare sau rostesc faimoasa fraza atat de comuna din pacate: „dar nu era decat un caine'!

Cum ai putea raspunde la astfel de cuvinte? „Ei bine NU! Nu era numai un caine! Din contra, este companionul care a facut parte din viata si familia noastra, care a luat parte la bucuriile, dar si la durerile noastre, fara a ne judeca niciodata, fara a arata niciodata lasitate, intotdeauna vesel sa ne revada seara dupa ce veneam de la munca sau care statea pur si simplu culcat la picioarele noastre atunci cand ne uitam la televizor, numai pentru a ne da de inteles ca este acolo; si ce fericire cand simteam dragostea din privirea catelului nostru fara ca acesta sa astepte nimic in schimb...caci da, cainii nu au ganduri ascunse precum oamenii, iar atunci cand iubesc, iubesc cu sinceritate!”

Din pacate, speranta de viata a companionului nostru este mai mica decat a noastra (10 pana la 17 ani, in functie de rasa si de talie), prin urmare, acesta moare inaintea noastra.

Ceea ce este si mai dureros este atunci cand animalul are parte de o moarte accidentala sau brutala cauzata de o boala, incident sau cand trebuie sa se apeleze la eutanasie. In acest caz, ne ia prin surprindere, nu avem timp sa ne pregatim.
Deci, cum ne-am putea resemna? Aceasta este o intrebare dificila, insa aici sunt cateva sfaturi pentru a ne resemna, dar atentie, aceasta nu inseamna ca il veti uita, vorbim numai de atenuarea durerii.

Moartea naturala
Atunci cand cainele este foarte batran sau bolnav de mai mult timp, ne asteptam ca acesta sa moara; profitati la maxim de ultimele clipe pe care le puteti petrece cu el, faceti-l fericit si incercati sa-i oferiti toata dragostea dvs.

Moartea accidentala
Din pacate, uneori, moartea vine pe neasteptate si atunci e cel mai dureros. Simtim durere imensa, regrete si remuscari si vrem ca toata lumea sa simta asta si sa ne inteleaga suferinta, aceste sentimente fiind si foarte dificil de controlat.

Eutanasia
Atunci cand cainele este foarte bolnav si fara sanse reale de a se insanatosi, medicul veterinar poate recomanda eutanasierea. Aceasta este o decizie necesara pentru a nu ii prelungi suferinta, insa, ce-i drept, extrem de dureroasa pentru stapan. Este o procedura lipsita de durere si se realizeaza cel mai frecvent printr-o injectie intravenoasa, cainele adormind linistit. Treptat, frecventa cardiaca scade pana cand inima se opreste definitiv.

Este greu ca in astfel de momente sa va puteti pastra taria de a ramane alaturi de prietenul dumnevoastra, insa va sfatuiesc sa o faceti, pentru a nu regreta mai tarziu. E bine sa fiti langa cainele dumneavoastra atunci cand acesta pleaca in ultima lui calatorie. El va fi linistit stiindu-va acolo, de veghe la capul lui.

Evident, decizia de eutanasiere este foarte dificil de luat pentru ca va simtiti ca si cum ati face o crima, va ganditi ca poate se vindeca... Trebuie sa stiti insa ca un medic veterinar nu va recomanda niciodata eutanasia, daca stie ca exista o sansa cat de mica de revenire la normal. Cateodata, aceasta „crima” este pentru binele animalului dvs., iar ceea ce ar fi crud este sa-l lasati sa sufere pana la capat!

Alte articole din aceeasi tema:

Dariana Officiel

cristian marinescu

Raspunde #75 | cristian marinescu | 05-05-2013

Pe data de 1.05.02013 ii s-a facut rau....si pe data de 2 searalaora 20 a decedat......nu stiu cum sa povestesc dar imi este foarte greu....am avut un catel teker avand varsta de 12 ani....dar viata mai avea....nu stiu cum sa-mi exprim durerea pe site....a fost sfletul familiei....foarte cuminte, intelegator, suparacios, si cand auzea cuvantul "dracu sau dracul" din gura mea pleca de langa mine...nu suporta cuvantul acesta....a murit cand afost rastignit Domnul Isus.....asa a fost sa fie..lumina lumanarii e sfanta si pt animalul care ne-a proptejat?....am sufletul sfaramat de disparitia catelului.


popescu

Raspunde #76 | popescu | 08-05-2013

Si eu am un catel negru, caniche, un fost frumos al cartierului, admirat de toata lumea, actualmente un batranel de 18 ani, care are toate tarele virstei (surd, orb). Insa ce este cel mai dureros pentru mine si fara indoiala si pentru el, este faptul ca-i bolnav de inima, intr-un stadiu f. avansat si are o tuse cardiaca permanenta (zi-noapte) si are momente de sufocare. Cu toate acestea maninca la fel de bine ca si cind era tanar. Isi face nevoile ceridu-se afara. Si pentru aceasta merita si mai mult toata iubirea mea. Cu toate ca si eu sufar enorm cind il vad asa neputincios (uneori sint nopti in care ma scoala din ora in ora ptr. a face pipi) nu asi putea sa iau decizia eutanasierii lui. Cred ca acest sufletel trebuie sa-si desavirseasca trecerea prin aceasta lume in care Dumnezeu l-a trimis. Cred ca are si viata lui ca si a tuturar vietatilor rostul ei. Cu groaza ma gindesc la momentul despartirii de el (18 ani ampreuna) insa stiu ca acesta este valabil pentru tot ce misca. Ma rog la Dumnezeu sa-i faca trecerea cit mai usoara si mie durerea mai usor de suportat.


Cristina

Raspunde #77 | Cristina | 23-05-2013

Motanul meu l-am gasit mort pe marginea strazii, presupun ca a fost lovit de un automobil pe timp de noapte, sunt sfisiata de durere ma simpt eu vinovata ca in seara cu pricine i-am permis sa iasa afra si nu s-a mai intors. Motanasul meu iubit nu ma e linga mine, nu-mi vine sa cred ca nu am putut sa-l protejez........................


doina

Raspunde #78 | doina | 31-05-2013

Catelusa mea a decedat azi. Marti am aflat ca avea hepatita. Nu manca nimica de 2 saptamani, doar apa bea. Medicu a zis ca e in calduri si azi am chemat alt medic pt ca nu se mai ridica si i-a facut tratament si la jumatate de ora a decedat doar printr-un urlet. Mi-e deja dor de ea. Avea 13 ani si ma consola faptu ca am pierdut-o si pe mama ei anu trecut dupa 14 ani jumate. Acum imi e dor de amandoua. Mai am un catel la munca pe care il ador, dar nici un catel nu-mi va umple dorul din suflet. Ele erau cele mai bune prietene pt mine. :((((((


Rodica

Raspunde #79 | Rodica | 21-07-2013

Joi noapte a murit dagul meu Cipilica, avea aproape 12 ani,a avut insuficienta hepatica, am mers trei zile la tratament dimineata si seara dar a fost in zadar.Nu mi se usuca lacrimile au fost aproape doisprazece ani in care afost tot in viata mea,in casa totul este legat de el orice faceam o faceam impreuna....nu stiu ce sa mai spun nu am cuvinte sa vorbesc despre sufletelul si bucuria vietii mele, ma sfisie dorul, mie asa de greu si nu stiu daca ma voi consola veodata...


Coco

Raspunde #80 | Coco | 14-11-2013

Am gasit tarziu acest locsor. Pentru toti care si-au pierdut vreun animalut, vreau sa povestesc ce am patit si ce am simtit azi. Azi, 14 noiembrie, se implinesc 2 ani de la moartea ciobanitei germane pe care am avut-o. A fost ca o sora buna, ma proteja, ma ocrotea, ma insotea peste tot si nimeni nu se apropia decat daca ii spuneam lasa-l. Dupa moartea ciobanitei, am inceput sa mai dau cate un os unor caini de prin parcarea blocului sau cartier, pe furis sa nu fiu amendata...Le mai puneam si apa in cate un bidon...Uneori ma salutau si topaiau sau puneau labutele pe hainele mele. Azi, cand s-au implinit 2 ani de la moartea ciobanitei mele, am iesit la tomberon si, desi erau cativa caini bucurosi de vederea mea, toti au pastrat distanta, dadeau din codite, ma priveau lung, dar nici unul nu s-a apropiat sa-l mangai. Chiar am facut calea intoarsa.... Am simtit, chiar cu tristete ca sufletul ciobanitei mele este aici, nu m-a uitat. Ea era asa protectiva cu mine. Ea i-a tinut la distanta... Ciudat, nu ? Nu mi s-a parut. Am stiut ca mai este un caine cu mine.... Din Isaia XI, in Biblie, am auzit ca exista in rai un loc unde sta lupul si mielul la masa cu copiii. Poate, poate o voi mai revedea... Va rog sa nu ma credeti sarita de pe fix, acesta este sentimentul pe care l-am avut ! Am vrut sa spun povestea pentru a alina si aduce speranta in sufletul celor care au avut animale iubite si sa stie ca atunci cand ne gandim la ele si ele fac in asa fel incat sa fie langa noi.

ELENA

Raspunde #80-1 | ELENA | 19-12-2014

Duminica se implineste o saptamana de cand puiutul meu drag Bobita in varsta de 18 ani ma parasit lasandu-ma cu lacrimi pe obraz. Da era bolnav, facuse cu un an si ceva in urma AVC (Accident Vascular Cerebral) dar nici un medic din patru pe la care m-am tot dus cu el cand facea crize ca cele de epilepsie nu mi-a spus ca trebuia sa urmeze un tratament pentru asa ceva. I-au facut mereu antiinflamatoare si ceva vitamine. La sfarsit unul dintre medici ia prescris ceva injectabil homeopat dar altii mi-au spus ca era tardiv si nu avea nici un efect. Duminica seara inimioara lui mica nu a mai rezistat. De atunci plang in continuu, nu ma pot consola cu ideea ca nu-l mai vad. Bobitica a fost unul din copilasi mei, ma iubit pana in ultima clipa, nu si-a dat sufletul pana nu am venit lanaga el. Doamne nu am stiut ca moartea il pandea, cu 2-3 ore inainte sa moara tot plangea din cand in cand, poate presimtea dar eu nu mi-am dat seama, l-as fi tinut in brate pana in ultima clipa sa treaca mai usor dincolo. Cand in viata am avut necazuri Bobita a luminat zilele intunecate, mi-a alinat suferinta cu dragostea lui infinit de mare, ma insotit oriunde am fost plecata, sa bucurat si a plans cu mine in diferitele perioade ale vietii mele. Doamne puiutul meu iubit cum sa fac sa mai atenuez din durere ? Mama te iubeste si te va iubi toata viata. Odihneste-te in pace copilasul meu drag.



Suzana

Raspunde #81 | Suzana | 15-11-2013

Acum 2 zile a murit cel mai iubit sufletel al meu, Max, avea 7 ani. Era un caine de rasa lup. Era un caine puternic si inimos. A fost eutanasiat. Din cauza ca a muscat un vecin de mana. Cu o luna de zile in urma a fost dus la pension. A venit politia si la luat de acasa, de atunci e pustiu in casa. Mereu plang si il vad peste tot. In curte nu am mai iesit urasc acel loc. Cand vin de la munca incep sa plang ca nu imi mai are cine iesi in cale. Noaptea ma trezesc si ma rog sa il visez sau sa adorm sa numai stiu nimic, sa uit tot acest cosmar. Azi mi am pus intrebarea unde ajunge sufletelul lui? Nu merita aceasta soarta, niciodata nu m am gandit sa se va intampla asa ceva cu el. Era si foarte destept, intelegea totul, numai ca nu putea vorbi. L-am avut de cand avea 2 saptamani. Am fost nedespartiti de el. Nu imi vine sa ii strang locul in care dormea si castroanele cu apa si mancare. Am luat si avocat dar nu am reusit sa i salvam sufletelul. Sufer enorm de mult. Plang mereu si imi vine sa il strang in brate, mi e dor de el. Nu pot sa ma impac cu ideea asta, nu merita o asa soarta. Eu locuiesc in Danemarca si aci e .........Dece sufletelul meu a trebuit sa moara ptr o muscatura, vecinul sa indreptat la mana si au omorat un suflet nevinovat ptr legea lor. Plang, plang si iar plang, de ce doamne?


Suzana

Raspunde #82 | Suzana | 18-11-2013

La rasa am vrut sa spun ciobanesc german. Sunt foarte suparata si sufar mult. De ce soarta a fost asa aspra cu el? Il iubesc si il voi iubi mereu. In sufletul meu e un gol imens acum.


anna

Raspunde #83 | anna | 18-05-2014

Si eu am avut un caine bochon...a murit inecat intr-o groapa cu apa mai mare :(((. A scapat un pic din ochi si s-a jucat cu un catel si a picat acolo..e groaznic...toata familia sufera din casa..casa e asa de pustie fara el..mereu cand veneam acasa unul dintre noi, catelul sarea pe noi si ne pupa..e cumplit, e exact ca si cum ti-ar muri un om. :((((

Gina

Raspunde #83-1 | Gina | 28-11-2014

Aseara mia murit catelu de 10 luni a alergat dupa un maidanez pe strada si la calcat masina durerea este sfasietoare, fara cuvinte.

Barba Ana

Raspunde #83-1-1 | Barba Ana | 28-11-2014

Mi pare rau Gina. :(...Suferinta provocata de disparitia unui animal este diferita de cea provocata de moartea unei persoane dragi. Nu au loc ceremoniile traditionale, dar prezenta unui animal ne marcheaza viata de zi cu zi si moartea lui ne umple sufletul de suferinta. Nu trebuie sa ne ascundem durerea, trebuie sa acceptam suferinta pentru a ne putea vindeca rana din suflet.




Gabi

Raspunde #84 | Gabi | 01-06-2014

Fiecare posesor al unui animalut de companie care a murit este indurerat, fiecare isi iubea catelusul sau pisicuta. Daca este greu sa iti pierzi definitiv sufletelul cu blanita? Om de 43 de ani albind de durere si suferinta sufleteasca din pricina ca a murit pisicuta ati vazut? Avea 18 ani, era batrana si bolnava dar este greu de acceptat asa ceva. Am trecut peste moartea parintilor, am trecut prin multe si le-am suportat cu stoicism. Moartea partenerului meu de viata, de joaca a prietenului cel mai bun m-a doborat efectiv. Daca vreti sa o mai vedeti si voi pe pisicuta mea, pisicuta mea frumoasa care nu mai este tastati pe google : Mincinoasa pisicuta mea frumoasa.

adriana

Raspunde #84-1 | adriana | 03-07-2014

Pe 26 iulie am pierdut si eu motanelul meu iubit, avea 16 ani, si a facut atacuri cerebrale...ajunsese rau, se invirtea continuu cu orele, orbise, nu mai minca...a trebuit sa-l duc sa-i curm suferinta, 2 saptamini a suferit...acum nu ma pot linisti...am mers cu el singura, mi-a fost foarte rau, doctora de acolo m-a rugat sa plec, sa nu stau mai mult ca mi se face rau si ce face ea cu mine...si acum pling si nu stiu cum sa-mi gasesc linistea...ce sa fac?

gabi

Raspunde #84-1-1 | gabi | 07-07-2014

Adriana, sunt cel ce a scris inaintea ta. Imi pare rau de pierderea motanelului tau. Nu am cuvinte, nu stiu ce sa iti spun as vrea sa iti spun ceva asa ca un fel de compatimire sau de incurajare sau poate o alinare. E greu, e greu sa intelegi o astfel de suferinta sufleteasca daca nu ai trecut prin asa ceva. Adu-ti aminte Adriana de el, pastreaza pozele pastreaza filmuletele pastreaza amintirile, TOATE. Pastreaza-le in sufletul tau, plangi si plangi iar, dar incearca sa te opresti la un moment dat. Il rog eu pe bunul Dumnezeu sa ne reintalnim acolo sus in cer cu prietenii nostri blanosi, ai sa vezi ca sufletele oamenilor si ale animalutelor ce le-am iubit si ne-au iubit se vor reintalni.

Monica

#84-1-1-1 | Monica | 05-08-2014

Gabi, am văzut filmulețul de pe youtube cu pisicuța ta. Într-adevăr, ai iubit-o (și o iubești, evident) mult, cât o eternitate. M-a impresionat și muzica pe care ai pus-o ca fundal - Rahmaninov, una din piesele mele preferate. Și eu am trecut printr-o dramă asemănătoare ca profunzime a suferinței, în urmă cu doi ani când a murit motanul meu Domi (birmanez), de parvoviroză. L-am văzut murind - miorlăind încrâncenat, agățându-se nu atât de viață cât de viața cu mine, viața din casa pe care a iubit-o atât de mult. În dimineața morții lui, a trebuit să mă duc la servici,ca de obicei, dar nu mai eram în stare de nimic, simțeam o sfârșeală în suflet soră cu moartea. Șeful meu a fost foarte drăguț și m-a învoit. În timp s-a mai estompat durerea asta dar nu a trecut și nu va trece în mod real niciodată, aici pe pământ. E bine totuși că pisicuța ta a trăit mult, 18 ani e ceva..Deși știu că niciodată nu e de-ajuns când te bucuri de prezența sufletului tău pereche. Al meu a trăit 12. Am făcut și eu un filmuleț cu el, l-am postat pe Youtube numai cu intenția de a-l sherui pe un site de socializare; se numește Dor de Domi, dacă ai vrea să-l vezi. Am încercat să-l revăd acum câteva minute și de la primele secvențe am simțit acel gol năpraznic în stomac...respectiv în suflet.


Gabriela

#84-1-1-2 | Gabriela | 25-09-2014

Ieri mi-am gasit si eu pisicuta moarta intr-un boschet (nu avea nici macar un an). Stau la casa si disparuse cam de o saptamana. Ultima oara am vazut-o joia trecuta (18.09), tocmai ma intorsesem acasa si era in spatele masinii bunicii mele, am parcat masina in curte si apoi am iesit sa o iau, dar parea foarte speriata si a fugit peste strada intr-un boschet. Nu era prima oara cand se ducea acolo, asa ca am lasat-o, stiind ca se intoarce in jur de miezul noptii. Pe la 1 dimineata am iesit afara sa o strig, si surpriza..zgarda ei era desfacuta si aruncata in strada, iar ea nicaieri. Am incercat sa o caut in acelasi boschet cu lanterna si sa o strig, insa nimic. La un moment dat mi s-a parut ca vad niste ochi de pisica in lumina si mai mult m-am speriat, prietenul meu sustinand ca nu este ea.... Am cautat-o zile intregi, am pus si afise in tot cartierul si sunt sigura ca a luat-o cineva...(este dureros faptul ca am gasit-o la gunoaie si nimeni nu ar fi luat-o fiindca era bolnava, avea probleme cu plamanii si corzile vocale si mai era si gestanta. am luat-o acasa si am avut grija de ea, le-am gasit puisorilor casa..si am ramas cu unul singur...dupa care am sterilizat-o. Tocmai ce scapase de toate problemele si se vindecase).


Gabriela

#84-1-1-3 | Gabriela | 25-09-2014

Dupa atatea zile de cautari, ieri dimineata stateam in pat cu ultima pisicuta a ei, cand aceasta a inceput sa toarca si sa miaune...ea nu face niciodata asta..si era un mieunat exact ca al pisicii disparute, Maya. Avand probleme cu corzile vocale, parea tot timpul ca ar fi ragusita si ca nu poate sa miaune, dupa care a inceput sa se frece cu capul de mine exact ca ea. In momentul ala am simtit ca mi se frange inima, parca Maya incerca sa imi spuna ce i s-a intamplat si sa ma duc sa o caut ca sa pot trece peste. Am iesit din casa si m-am dus direct la boschet, unde ea statea intinsa pe o parte, deja moarta.. Stiu ca este un lucru absurd, dar ma simt vinovata pentru tot ce s-a intamplat. Nu pot sa incetez sa ma gandesc ca daca as fi continuat in seara aceea sa o caut, nu i s-ar fi intamplat asta. Ma simt vinovata pentru faptul ca i-am rapit sansa la viata, si ca poate ar fi trait altfel daca o lasam la gunoaie, poate ar fi supravietuit totusi. Sunt convinsa ca a fost luata de cineva si apoi omorata, deoarece corpul mort nu avea mai mult de o zi..nici macar nu mirosea.. Prietenul meu nu intelege prin ce trec si imi spune in continuu sa ma potolesc si sa trec peste, uneori incepe si urla, iar mama mea spune ca a fost vina mea... Simt ca mi se frange inima de cate ori ma gandesc la ea, as da orice sa o am inapoi.





13 12 11 10 9 8 7 6 ... 1 »
Spune parerea ta!

Trimite

Scrieti-ne!


Informatiiprofesionale este inscris in Registrul de Evidenta a Prelucrarilor de Date cu Caracter Personal sub Nr. 22490
Informatii Profesionale © Toate drepturile rezervate

Termeni si conditii de utilizare | Publicitate