Devino si tu omul cautat din zona ta ...
Pentru a-ti dezvolta
afacerea!
Click aici
Pentru a-ti dezvolta
cariera profesionala!
Click aici
Pentru a-ti gasi
un job!
Click aici

Moartea animalului de companie

Pop Lidia
Domeniu : Activitati veterinare
Meserie : Medic veterinar
Localitate : Bucuresti / Bucuresti
Click aici
sa vezi lista
Profesionistilor.
Click aici sa
vezi toti profestionistii
din zona ta.

Un subiect intotdeauna tabu


caine1Intotdeauna ne este dificil sa ne resemnam in urma mortii animalului de companie.  In timp, acesta ajunge sa faca parte din familia noastra, il tratam ca pe copilul nostru, iar copiii nostri il considera prietenul lor de joaca, prietenul care nu se supara niciodata. Uneori acesta constituie insa sufletul care vegheaza la capul unui batran singur, imparte cu el zilele suferintei si tristetii sau diminetile insorite de toamna tarzie.

Cum sa abordam acest subiect sensibil?
Atunci cand ne confruntam cu durerea pierderii catelului nostru nu exista cuvant, gest sau compasiune care sa poata atenua aceasta tristete. Considerand ca pot atenua durerea provocata de disparitia patrupedului, unii recurg la cuvinte de consolare sau rostesc faimoasa fraza atat de comuna din pacate: „dar nu era decat un caine'!

Cum ai putea raspunde la astfel de cuvinte? „Ei bine NU! Nu era numai un caine! Din contra, este companionul care a facut parte din viata si familia noastra, care a luat parte la bucuriile, dar si la durerile noastre, fara a ne judeca niciodata, fara a arata niciodata lasitate, intotdeauna vesel sa ne revada seara dupa ce veneam de la munca sau care statea pur si simplu culcat la picioarele noastre atunci cand ne uitam la televizor, numai pentru a ne da de inteles ca este acolo; si ce fericire cand simteam dragostea din privirea catelului nostru fara ca acesta sa astepte nimic in schimb...caci da, cainii nu au ganduri ascunse precum oamenii, iar atunci cand iubesc, iubesc cu sinceritate!”

Din pacate, speranta de viata a companionului nostru este mai mica decat a noastra (10 pana la 17 ani, in functie de rasa si de talie), prin urmare, acesta moare inaintea noastra.

Ceea ce este si mai dureros este atunci cand animalul are parte de o moarte accidentala sau brutala cauzata de o boala, incident sau cand trebuie sa se apeleze la eutanasie. In acest caz, ne ia prin surprindere, nu avem timp sa ne pregatim.
Deci, cum ne-am putea resemna? Aceasta este o intrebare dificila, insa aici sunt cateva sfaturi pentru a ne resemna, dar atentie, aceasta nu inseamna ca il veti uita, vorbim numai de atenuarea durerii.

Moartea naturala
Atunci cand cainele este foarte batran sau bolnav de mai mult timp, ne asteptam ca acesta sa moara; profitati la maxim de ultimele clipe pe care le puteti petrece cu el, faceti-l fericit si incercati sa-i oferiti toata dragostea dvs.

Moartea accidentala
Din pacate, uneori, moartea vine pe neasteptate si atunci e cel mai dureros. Simtim durere imensa, regrete si remuscari si vrem ca toata lumea sa simta asta si sa ne inteleaga suferinta, aceste sentimente fiind si foarte dificil de controlat.

Eutanasia
Atunci cand cainele este foarte bolnav si fara sanse reale de a se insanatosi, medicul veterinar poate recomanda eutanasierea. Aceasta este o decizie necesara pentru a nu ii prelungi suferinta, insa, ce-i drept, extrem de dureroasa pentru stapan. Este o procedura lipsita de durere si se realizeaza cel mai frecvent printr-o injectie intravenoasa, cainele adormind linistit. Treptat, frecventa cardiaca scade pana cand inima se opreste definitiv.

Este greu ca in astfel de momente sa va puteti pastra taria de a ramane alaturi de prietenul dumnevoastra, insa va sfatuiesc sa o faceti, pentru a nu regreta mai tarziu. E bine sa fiti langa cainele dumneavoastra atunci cand acesta pleaca in ultima lui calatorie. El va fi linistit stiindu-va acolo, de veghe la capul lui.

Evident, decizia de eutanasiere este foarte dificil de luat pentru ca va simtiti ca si cum ati face o crima, va ganditi ca poate se vindeca... Trebuie sa stiti insa ca un medic veterinar nu va recomanda niciodata eutanasia, daca stie ca exista o sansa cat de mica de revenire la normal. Cateodata, aceasta „crima” este pentru binele animalului dvs., iar ceea ce ar fi crud este sa-l lasati sa sufere pana la capat!

Alte articole din aceeasi tema:

Dariana Officiel

Veronica

Raspunde #55 | Veronica | 15-03-2013

Este ingrozitor de dureros! acum 2 saptamani mi-a murit cea mai buna prietena, sora, copilul, catelusa mea sara. Asa o consideram si odata cu ea o parte din mine, nu pot sa imi revin nici acum si cred k niciodata nu voi mai fi la fel. Am un gol imens in mine, nu imi iese imaginea ei din minte cand am vazut k nu mai respira, dak aveti voi o pastila care sa imi stearg memoria va rog sa imi spuneti si mie cum se numeste. :(

Cornelia

Raspunde #55-1 | Cornelia | 20-03-2013

Imi pare rau pentru suferinta ta. Mi-as dori si eu, asemeni tie, sa existe o asemenea pastila. Durerea mea e la fel de vie de 1 an, 5 luni si 7 zile. Mai scade putin din intensitate dar ... e la fel de mare! Eu l-am considerat mereu sufletelul meu si, chiar si acum, dupa atata timp, nu reusesc sa ma conving ca am facut cel mai bun lucru pentru el nemaitrezindu-l dintr-o operatie din cauza unei tumori care ii prinsese multe organe. Mi-a fost prieten de nadejde timp de 13 ani. L-am iubit si il voi iubi mereu si, din pacate pentru mine, nu cred ca o alta vietate imi va putea alina suferinta.



elisabeta badea

Raspunde #56 | elisabeta badea | 19-03-2013

Eu am pierdut in ultima perioada mai multi caini, toti luati de pe strada. Au murit ca erau batrini si am fost linga ei pina in ultima clipa. Acum am o femela de foxterrier in virsta de 18 ani bolnava de inima, ea nu sufera are o viata normala evident cu ajutor si mare atentie din partea mea. Sunt cu ea si voi fi linga ea pina la sfirsit, sper sa nu fie nevoie sa o eutanasiez.


Mihai

Raspunde #57 | Mihai | 19-03-2013

Sa va dea Unicul si Bunul Dumnezeu multa sanatate pt ceea ce ati scris aici. Stima, respecte si consideratie. Am o cokerita spaniola (Lady) de 5 anisori, o am de mica si nu stiu cum ar fii fara ea....cred ca as lua-o razna.


doru

Raspunde #58 | doru | 20-03-2013

Batranul meu tata a avut in ultimele sale luni de viata trei caini, pe care ii fugaream cand il vizitam. Nu intelegeam pentru ce trebuie sa intre in casa. Odata mi-a zis, cu teama parca, "nu stii tu ce inseamna sa fii singur!". Tatal meu s-a dus. Si, odata cu el, a disparut si favoritul, "Tommy". Am adoptat o matza. Abia atunci l-am inteles pe tatal meu. De atunci, de cate ori ii aprind o lumanare la mormant, imi cer IERTARE si plang.


Ana

Raspunde #59 | Ana | 21-03-2013

Nici nu vreau sa ma gandesc ca intr-o zi am sa il pierd pe bichonul meu. Are 10 ani si imi bucura sufletul si viata, imi este atat de drag si aproape incat nu pot sa gandesc ca intr-o zi nu va mai fi. El este alinarea sufletului meu este viata mea este mai mult decat fiul meu (care imi face foarte multe necazuri) este alinarea mea si sufera atunci cand eu plang. Ma iubeste neconditionat, nu imi cere nimic decat dragoste, nu este pretentios iar eu il rasplatesc cu plimbari si alinturi. Este catelul meu si atat.

marinela

Raspunde #59-1 | marinela | 23-03-2013

exact asa simt si eu,desi al meu are numai un an.



mihaela dica

Raspunde #60 | mihaela dica | 21-03-2013

Nici dupa 2 ani nu mi-am uitat cainele mort in accident de masina, in bratele mele. Dar mi-am luat 2 frumosi akita american, care acum au 3 ani si avem si puiuti de la ei. Ce vreau sa spun e ca din cind in cind confund numele catelului actual cu celalalt pina si acum. Nu ai cum sa uiti asa fiinte PERFECTE date de la Dumnezeu sa ne faca viata mai frumoasa ca si copii nostri.


Iulia

Raspunde #61 | Iulia | 21-03-2013

Si eu ma confrunt cu o situatie aproximativ, apropiata de pierderea catelusei noastre, Lizuca. Are 12 ani si jumatate si am crezut ca va mai trece timp pana sa ne confruntam cu problemele batranetii, dar.....De 12 ani jum am fost nedespartiti, a crescut cu copilul nostru, noi i-am crescut copii ei. E greu, cumplit de greu. O scoatem afara de 3 ori pe zi, in brate,are acum vreo 30 kg, se uita la noi, neputincioasa ca nu ne mai poate intampina la usa, cu papucul in gura. Nu stiu daca putem sa procedam la eutanasie. Nici macar nu avem curaj sa ne gandim la asta. Poate ar fi mai bine pentru ea dar...Va rog, dati-ne un sfat, o parere, ceva care sa ne ,,incurajeze,, sa luam decizia. Nu da semne sa aiba dureri, nici nu se uita in ochii nostri sa ne spuna ,, lasati-ma in pace, sa ma duc in alta lume,,E foarte lucida, constienta de tot ce se intampla in jurul ei atat doar ca nu se mai poate misca din cauza artrozei, localizata la la umarul stang. E groaznic sa o vedem cum se stinge pe zi ce trece. Privirea ei blanda ne distruge

Angela

Raspunde #61-1 | Angela | 25-03-2013

Iulia, cea mai buna/inteleapta decizie o poti lua doar tu...voi...cei care o iubiti cu adevarat...cei in care Lizuca are incredere totala...Acum un an si 5 luni ne-am confruntat si noi cu aceasta decizie...cu greu si cu multa, multa durere am hotarat sa-i facem injectia printesei noastre...in timp ce il asteptam pe doc. si ii multumeam pentru tot, imi ceream iertare pentru tot a plecat singura...poate a inteles ca o lasam sa plece...Nu este usor, dar trebuie sa lasam pe locul 2 durerea noastra si sa ne gandim la ei...EI care ne-au oferit atatea clipe minunate, ei care ne-au schimbat viata, la ei care ne-au facut mai buni, mai Oameni...Multa putere pentru decizia care o vei lua. Indiferent ce vei hotara EA iti va fi recunascatoare.....

Iulia

Raspunde #61-1-1 | Iulia | 29-03-2013

Multumesc mult pentru sfaturi si intelegere. Am luat hotararea pentru sambata dimineata. As vrea sa mai fie o vesnicie pana atunci, sa-i putem spune toate vorbele frumoase din lumea asta, pe care chiar le merita. Cel mai greu va fi dupa....Sotul meu a fost foarte, foarte atasat de ea. Era, oarecum, o prioritate dragostea pentru ea. Eu si copilul eram pe locul doi dar nu conta, pentru ca si noi o iubeam si ea avea afectiune multa pentru noi. Doctorita ne-a spus ca s-ar putea sa aiba afectate si organele interne pentru ca nu-si mai poate controla nici simturile. E crunt sa vezi ca realizeaza, noaptea la 2, cand ne-a trezit mirosul. Scuza-ma ca nu sunt prea coerenta, dar imi sunt amestecate toate gandurile si mi se pare ca se termina lumea. Voi reveni.... Te imbratisez, virtual, si iti multumesc din nou pentru compasiune si sfaturi

Angela

#61-1-1-1 | Angela | 29-03-2013

Sunt alaturi de voi...ma rog ca treciti cu bine peste aceasta incercare crunta...Sa stii ca lumea nu se termina, din pacate, dar o mare parte din ea DA...va imbratisez si eu...





florina

Raspunde #62 | florina | 21-03-2013

Taiesc cele mai grele clipe posibile. Am un catel pe care sotul meu l-a gasit pe strada si l-a adus akasa. A fost bucuria noastra, prieten adevarat si frate. Este foarte bolnav. Are foarte putin sange, un rinichi disfunctional. Am fost cu el la veterinar si l-am tinut o noapte in perfuzii si tratament. Dimineata ne-an dus sa-l luam akasa dar a fost necesar sa-l aducem pe brate. Nu se mai putea ridica, nu isi mai controla urina si se vedea cum se chinuie. Ni s-a recomandat eutanasia dar nici nu am vrut sa aud. Asta a fost acum 2 zile. Astazi i-a curs singe pe nas si nu se mai poate misca. Doar clipeste si...inca respira. Nu il mai pot vedea cum se chinuie si cum ma priveste cu ochii aceia blanzi de parca mi-ar spune"nu mai pot". Sufar atat de mult ca si cum as fi mama lui. Eu asa ma simt. In seara aceasta am luat decizia: eutanasia. Cred ca procedez in binele catelului. Am facut programare la veterinar pt eutanasie si incinerare. Sunt in Spania si legile de protectia mediului sunt foarte aspre, nu il pot ingropa. Ma simt groaznic stiind k e ultima data knd il vad. Sentimentul de vina nu imi da pace. Cine sunt eu sa decid cand sa moara un suflet? Sotul si copilul sunt mai tari de caracter, incearca sa ma sustina dar va spun sincer ca nu reusesc. Simt cum se scurg clipele, minutele, orele si se va face ora 21, ora cand o parte din mind va muri odata cu Boika, sufletelul caruia i-am fost draga ka si o mama. Acum vreau sa imi petrec ultimele momente ku el.

Traian Pop

Raspunde #62-1 | Traian Pop | 22-03-2013

Ai luat decizia buna Florina! Stai linistita, catelul tau o sa fie mul mai bine unde o sa se duca. Moartea e grea numai pentru cei care sta, nu pentru cei care pleca. Felicitarii!

Crina

Raspunde #62-1-1 | Crina | 24-03-2013

Ai luat decizia corecta. Stiu prin ce treci. Si eu am luat decizia asta in 2008 si stiu ca am luat decizia corecta. A ramas in amintirea noastra cu clipele fericite pe care ni le-a oferit si noi am rams cu multumirea ca i-am oferit o viata frumoasa de 12 ani si jumatate.




Ioan Ursu

Raspunde #63 | Ioan Ursu | 22-03-2013

Perfect de acord cu cele scrise mai sus dar, animăluțe de companie, pot fi nu numai câinii! Și pisicile pot fi la fel de importante pt. o familie sau pt. o persoană singură. Am trăit și am suferit o astfel de dramă anul trecut când, a trebuit să-mi eutanasiez motanul, Motă-Motă grav bolnav! N-am cuvinte să-l descriu: era cuminte, inteligent, frumos și, cu caracter!

Violeta k.

Raspunde #63-1 | Violeta k. | 23-03-2013

Si eu am o pisica de 13 ani, am crescut de la varsta de 7 ani cu ea, ma ducea pana la scoala (in generala) si se intorcea acasa printre masini, caini si alte pericole...deja se vede pe ea ca e batrana...mi e teama cand nu va mai fi ce voi face. Nici nu pot sa ma gandesc la asa ceva !!! Imi pare rau pt motanelul rau, iti inteleg suferinta!!

Ioan Ursu

Raspunde #63-1-1 | Ioan Ursu | 25-03-2013

Din păcate, procesul ireversibil al îmbâtrânirii (cel mai adesea însoțit de alaiul bolilor grele) este valabil tuturor ființelor de pe planeta asta.



Lavinia

Raspunde #63-2 | Lavinia | 27-03-2013

Buna Ioan, Ma bucur ca exista oameni care vorbesc si de pisici. Eu am acum un motan, Oscar, de aproape un an. Dar sufletul inca mi e la Masha, pisica mea care a murit anul tecut intr un tragic accident. Acum era langa mine si ma provoca la joaca si peste cateva minute zacea moarta. Suferinta si durerea nu se poate exprima prin cuvinte. Asa cum e scris si in articol...foarte multi spun " dar a fost doar un animal". E adevarat, sunt animale pentru altii poate, dar pentru mine a fost un suflet mereu aproape, care ma trezea dimineata la ora fixa, ne uita impreuna la televizor ( pana ea adormea )...vorbeam cu ea, ma astepta la usa cand veneam acasa. Numai cei care au avut sau au pisica pot intelege toate astea. Si pisicile sunt devotate, se pot dresa si sunt aproape de sufletul nostru. Nu sunt buna scriitoare, dar am vrut o data in plus sa imi exprim recunostinta pentru cea care a fost...Masha.



malis

Raspunde #64 | malis | 22-03-2013

Atentie cu eutanasia, si mie mi-a zis medicul sa eutanasiez pisica avand cica insuficienta renala cronica, si eram la un foarte mic pas de a o face, dar totusi am mai luptat si pisica mea traieste, au trecut deja 2 ani de atunci, probabil a fost o insuficienta renala acuta, daca era cronica nu si-ar mai fi revenit. Deci mare atentie la medici.


13 ... 10 9 8 7 6 5 4 ... 1 »
Spune parerea ta!

Trimite

Scrieti-ne!


Informatiiprofesionale este inscris in Registrul de Evidenta a Prelucrarilor de Date cu Caracter Personal sub Nr. 22490
Informatii Profesionale © Toate drepturile rezervate

Termeni si conditii de utilizare | Publicitate