Devino si tu omul cautat din zona ta ...
Pentru a-ti dezvolta
afacerea!
Click aici
Pentru a-ti dezvolta
cariera profesionala!
Click aici
Pentru a-ti gasi
un job!
Click aici

Moartea animalului de companie

Pop Lidia
Domeniu : Activitati veterinare
Meserie : Medic veterinar
Localitate : Bucuresti / Bucuresti
Click aici
sa vezi lista
Profesionistilor.
Click aici sa
vezi toti profestionistii
din zona ta.

Un subiect intotdeauna tabu


caine1Intotdeauna ne este dificil sa ne resemnam in urma mortii animalului de companie.  In timp, acesta ajunge sa faca parte din familia noastra, il tratam ca pe copilul nostru, iar copiii nostri il considera prietenul lor de joaca, prietenul care nu se supara niciodata. Uneori acesta constituie insa sufletul care vegheaza la capul unui batran singur, imparte cu el zilele suferintei si tristetii sau diminetile insorite de toamna tarzie.

Cum sa abordam acest subiect sensibil?
Atunci cand ne confruntam cu durerea pierderii catelului nostru nu exista cuvant, gest sau compasiune care sa poata atenua aceasta tristete. Considerand ca pot atenua durerea provocata de disparitia patrupedului, unii recurg la cuvinte de consolare sau rostesc faimoasa fraza atat de comuna din pacate: „dar nu era decat un caine'!

Cum ai putea raspunde la astfel de cuvinte? „Ei bine NU! Nu era numai un caine! Din contra, este companionul care a facut parte din viata si familia noastra, care a luat parte la bucuriile, dar si la durerile noastre, fara a ne judeca niciodata, fara a arata niciodata lasitate, intotdeauna vesel sa ne revada seara dupa ce veneam de la munca sau care statea pur si simplu culcat la picioarele noastre atunci cand ne uitam la televizor, numai pentru a ne da de inteles ca este acolo; si ce fericire cand simteam dragostea din privirea catelului nostru fara ca acesta sa astepte nimic in schimb...caci da, cainii nu au ganduri ascunse precum oamenii, iar atunci cand iubesc, iubesc cu sinceritate!”

Din pacate, speranta de viata a companionului nostru este mai mica decat a noastra (10 pana la 17 ani, in functie de rasa si de talie), prin urmare, acesta moare inaintea noastra.

Ceea ce este si mai dureros este atunci cand animalul are parte de o moarte accidentala sau brutala cauzata de o boala, incident sau cand trebuie sa se apeleze la eutanasie. In acest caz, ne ia prin surprindere, nu avem timp sa ne pregatim.
Deci, cum ne-am putea resemna? Aceasta este o intrebare dificila, insa aici sunt cateva sfaturi pentru a ne resemna, dar atentie, aceasta nu inseamna ca il veti uita, vorbim numai de atenuarea durerii.

Moartea naturala
Atunci cand cainele este foarte batran sau bolnav de mai mult timp, ne asteptam ca acesta sa moara; profitati la maxim de ultimele clipe pe care le puteti petrece cu el, faceti-l fericit si incercati sa-i oferiti toata dragostea dvs.

Moartea accidentala
Din pacate, uneori, moartea vine pe neasteptate si atunci e cel mai dureros. Simtim durere imensa, regrete si remuscari si vrem ca toata lumea sa simta asta si sa ne inteleaga suferinta, aceste sentimente fiind si foarte dificil de controlat.

Eutanasia
Atunci cand cainele este foarte bolnav si fara sanse reale de a se insanatosi, medicul veterinar poate recomanda eutanasierea. Aceasta este o decizie necesara pentru a nu ii prelungi suferinta, insa, ce-i drept, extrem de dureroasa pentru stapan. Este o procedura lipsita de durere si se realizeaza cel mai frecvent printr-o injectie intravenoasa, cainele adormind linistit. Treptat, frecventa cardiaca scade pana cand inima se opreste definitiv.

Este greu ca in astfel de momente sa va puteti pastra taria de a ramane alaturi de prietenul dumnevoastra, insa va sfatuiesc sa o faceti, pentru a nu regreta mai tarziu. E bine sa fiti langa cainele dumneavoastra atunci cand acesta pleaca in ultima lui calatorie. El va fi linistit stiindu-va acolo, de veghe la capul lui.

Evident, decizia de eutanasiere este foarte dificil de luat pentru ca va simtiti ca si cum ati face o crima, va ganditi ca poate se vindeca... Trebuie sa stiti insa ca un medic veterinar nu va recomanda niciodata eutanasia, daca stie ca exista o sansa cat de mica de revenire la normal. Cateodata, aceasta „crima” este pentru binele animalului dvs., iar ceea ce ar fi crud este sa-l lasati sa sufere pana la capat!

Alte articole din aceeasi tema:

Dariana Officiel

maya

Raspunde #105 | maya | 18-07-2015

Buna seara, azi mi-a murit catelul...lovit de o masina. Era un tekel frumos...o fetita. Ma doare sufletul atat de tare si plang de azi dimineata. Nu ma pot opri!

Oana

Raspunde #105-1 | Oana | 13-09-2015

Buna, Maya, te inteleg perfect. Ieri mi-a murit catelul lovit de o masina si nu pot concepe ca nu-l voi mai vedea niciodata. Cel mai tare ma doare ca nu am apucat sa-mi iau ramas bun de la el, l-am gasit intins pe asfalt...ma tot gandesc ca poate daca ajungeam mai devreme, nu se mai intampla...ooofff...numai cand ma gandesc la el, imi dau lacrimile, ieri am plans toata ziua...Nu stiu ce sa fac sa trec peste asta, sa nu mai doara asa tare.

Ralu

Raspunde #105-1-1 | Ralu | 17-10-2016

E groaznic. E un sentiment de durere ce nu poate fi descris. Acum 2 Zile mi-a murit cățelușa călcată de mașina. Niciodată nu am crezut ca poate fi atât de dureros. O aștept încă, nu ma pot împăca cu ideea ca nu o voi mai vedea niciodată.




christian

Raspunde #106 | christian | 16-08-2015

Salut dragii mei, nici nu stiu cum sa incep, am crezut ca sunt tare si prin cate am trecut in viata nu ma daramat nimic si am trecut prin multe greutati, le-am razbit fara probleme acum insa sunt devastat... Am o fetita o cheama Ledy (rasa jack Russell englezesc), o am de cand ia dat ochisorii si sincer va spun ca o iubesc enorm...o catelusa fff inteligenta, vorbim cu ia ca si cu un copil, unde am fost plecati nu a lipsit, pe munte in plimbari cu motorul... peste tot. Acum are 15 ani, si are cancer mamar, nu stiu cat o va mai duce dar sunt terminat... ma uit la pozele ei, are vre-o 3000 si singura in mare parte si cu noi, plang de nu ma pot opri, nu stiu ce voi face cand va pleca, sincer nu stiu... Am fost plecat afara, ea a ramas cu sotia, am sentiment de vinovatie ca nu am cautat sa fac ceva... nu stiu poate veti rade dar mi-as da ani din viata sa mai traiasca, este tot jucausa dar ceva in privirea ei nu mai este ca inainte, ma scuzati dar nu mai pot continua.

Ghinea Aurora

Raspunde #106-1 | Ghinea Aurora | 17-08-2015

Ai postat un mesaj emotionant Christian!

leoliliana

Raspunde #106-1-1 | leoliliana | 30-08-2015

Buna ziua Christian! Am o catelusa, Lola, cocker spaniel englezesc, e sufletelul meu...o am de aproape 16 ani, are mai exact 15 ani si 8 luni, operata de vreo trei ori de cancer, o supravietuitoare, un caine extraordinar, o iubesc ca pe copilul meu, nu fac diferenta intre ei, desi baiatul meu spune ca o iubesc mai mult pe ea (n-am curajul sa-l contrazic)...de cateva ziele e obosita, doarme mult, nu mananca, vad in ochii mei ca nu mai poate, parca rezista de dragul meu...sunt devastata, stiu, stiu ca...pur si simplu nu se mai poate...noaptea aprind veioza si ma uit sa vad daca respira, intru in panica de cate ori vin acasa de la serviciu si nu-mi iasa in cale...ma gandesc mereu la ea...iubita mea nu mananca si incerc sa-i fac toate poftele, ma bucur pentru fiecare inghititura...plang toata ziua si vreau s-o am mereu in preajma...nu stiu daca o sa trec, cum o sa trec...nu stiu, pe bune...tot timpul a fost langa mine, cand am fost suparata si se lipea de mine, ochisorii ei blanzi, plini de dragoste neconditionata, ma gandesc cum o sa fiecasa pustie fara ea, cum o sa pot eu trai fara sa vad faptura asta dragalasa care mi-a umplut sufletul, atatia ani? M-am gandit la fel ca tine, ca mi-as da ani din viata ca sa poata trai ea, sa-i fie bine, sa ma trezeasca in fiecare dimineata cu boticul ei curios si umed, sa ma intrebe din ochi, daca mergem afara, daca mancam, daca ne jucam, daca mi-e bine...



Lillee

Raspunde #106-2 | Lillee | 02-09-2015

Christian, inteleg perfect ce simti, a trecut un an si durerea nu a trecut, inca mai plang dar in acelasi timp zambesc. Amintirile frumoase, clipe de neuitat te vor incalzii si-ti vor umple sufletul in lipsa ei. Eu, am luat decizia de ai curma suferinta, stiu ca este ingrozitor dar ii vedeam suferinta in ochi si parca ma implora sa fac ceva sa nu mai doara, atunci am stiut, l-am trimis la culcare pe ursuletul meu bland. Un rottweiler frumos de aproape 60 kg era o umbra, nu se mai ridica,nu mai manca....ma privea doar cu ruga in ochii caprui pe care i-am iubit atat de mult. Doare Christian, stiu cum doare, nu o lasa se se chinuie, fii langa ea, alina-i suferinta. Iti recomand cu caldura acest site, te va alina intr-o oarecare masura.


Lillee

Raspunde #106-3 | Lillee | 02-09-2015

"Câinii nu mor când mor. Doar merg la culcare. Nu pleacă nicăieri, n-au plecat niciodată. Nu vagabonțesc prin Raiul Animalelor așa cum zice cartea și nici prin regatul lui Hades nu-și flutură urechile. Rămân pe inimă și-acolo își dorm eternitățile. Câinii nu se duc când se duc. Doar odihnesc pe firul sângelui. Uneori își visează renașterea și-atunci se trezesc pentru o fărâmă de clipă, adulmecă Timpul ca pe un ciolan răscopt, își fac stăpânii să îngenuncheze de dor și să le sărute fotografia, mârâie ceva pe limba blănoșilor iubiți și se culcă la loc. Rămân icoane vii pentru cei care le-au spălat rănile la bătrânețe, le-au indurat, scâncet cu scâncet, artritele și ororile strigate de la miezul nopții și i-au plimbat prin ploaie la cinci dimineața. Eroii nu apun, nici măcar cei cu botul scurt. Legendele nu pier. Câinii nu mor. Doar trag un pui de somn, de-acum și…până mai târziu." © Liana Ganea, *fragment din cartea Eseuri de weekend .



flaviu

Raspunde #107 | flaviu | 25-08-2015

O chema Lulu. Un Cocker Spaniel Englez. Acum cateva zile a fost lovita de un microbus, soferul caruia avea viteza excesiva in oras (Chisinau). I-a sarit si bara de protectie de la lovitura.. Nici nu a franat.. Si a plecat cu aceeasi viteza. A murit pe loc..:(. Avea aproape 4 anisori. A fost parte a familiei. Foarte vesela, desteapta, plina de viata. Mereu alaturi.. A fost si in calatorii.. Este incredibil ca nu mai e alaturi.. Foarte trist.. Am pierdut un copil, pe care l-am crescut cu atata dragoste..


Cosmina

Raspunde #108 | Cosmina | 11-09-2015

Ieri a trebuit sa iau decizia de am eutanasia pitbulita! Ieri am plans incontinuu...azi m-am tinut tare pana acum... Avea 8 ani si de un an imi orbise...sidromul cushing...ne impacasem pana la urma cu ideea...greu dar ne obisnuisem...o plimbam zilnic de cate ori puteam in lesa,in conditiile on care stau la tara. Invatase sa se opreasca cand ii spuneam "cazi", sa paseasca incet cand ii spuneam, incet...etc. Mi-e foarte greu fara ea,indiferent ce fac ma gandrsc la ea si-mi vine sa plang..De vreo 2 zile s-a simtit rau...apoi a imceput sa-mi vomite, apoi a inceput sa se vaite de durere inconditiile in care ea suporta foarte bine durerea...a trebuit sa o las sa plece..stiu ca am luat cea mai buna decizie, n-as fi suportat sa o vad suferind si mai mult! Si desi stiam ca o sa vina si momentul asta ...tot plang...si eu n-am plans dupa bietii mei bunici... Azi am fost plecata si nu s-a mai bucurat nimeni ca m-am intors!


christian

Raspunde #109 | christian | 15-01-2016

Dupa ce am relatat povestea printesei mele Ledy acum cateva ore am fost cu ea la doctor, deja ganglionii au spart, nu se mai putea tine pe picioruse, o duceam afara in brate, nu mai putea cobora scarile, de mancat nu mai manca dar bea apa ff multa, doctorita ne-a explicat ca nu se mai poate face nimic, si ca durerile vor fi insuportabile, nu am mai dormit de vre-o 5 zile tot pazind-o, am facut un lucru oribil, dar m-am gandit ca nu este drept sa sufere, am accceptat eutanasierea, plangem in continu si eu si sotia, nu stiu daca am facut ceea ce trebuia, dar ma simt ca un criminal, in rest nu stiu ce sa mai spun, doare rau lipsa ei, ma doare sufletul, atat de tare incat imi vine sa urlu.

Coser Gheorghe

Raspunde #109-1 | Coser Gheorghe | 19-01-2016

Chiar daca in sinea noastra stim ca eutanasia este varianta cea mai miloasa, aceasta idee dispare atunci cand ne confruntam cu decizia propriu-zisa. Multi stapani se tin strans de mai multe idei gresite, pentru a justifica amanarea actului. Adevarul dureros este ca atunci cand animalul nostru sufera de o boala grava, in stadiu terminal, in cele din urma el va muri. Decizia pe care trebuie sa o luam nu este daca sa il eutanasiem sau nu, ci cat de mult timp il vom lasa sa chinuie pana la momentul inevitabil!



venera

Raspunde #110 | venera | 20-01-2016

Buna..am gasit o catelusa pe 24 dec tremura de frig. Am luat-o acasa, am spalat-o, am fost cu ea la veterinar, am cipat-o, i-am facut vaccin, i-am administrat antibiotic fiindca daca a stat afara in frig facea des ..prin casa ..am incercat sa o educ.. dar nu se poate acomoda cu noi. Este o catelusa alba frumoasa bichon.. veterinarul a spus ca are 9 ani dar a fost neingrijita. Sfatuiti-ma va rog ce sa fac. E clar ca cineva a dat-o afara ca nu o putea ingriji dar eu nu pot face asta.. am copiii alergici. Poate o vrea cineva, multumesc.


Cristina Roxana

Raspunde #111 | Cristina Roxana | 23-06-2016

Buna...si eu am avut un catel si a murit pe 22, inainte cu o zi de ziua mea, calcat de o masina. Nu am putut face nimik sa-l salvez si nimeni nu ma intelege cat de mult am tinut la el. Ma cred toti nebuna...poate nu era de rasa sau catelul perfect dar il iubeam asa cum era. Avea doar 6 luni, era corcitura de lup, facea mizerie, imi cara hainele din casa le ducea la tomberon dar niciodata nu pleca de langa mine iar pe 22 la 10 jumate a iesit in strada dupa mine si un vecin care avea ciuda pe mine a dat peste el iar acm nu am somn si caut o alinare si nu o gasesc. Voi cum ati trecut peste ????


Ana

Raspunde #112 | Ana | 02-08-2016

Ce oameni minunati...ma ajuta mult sa merg mai departe fără sufletelul, fetita mea draga ce am pierdut-o de doua săptămâni. Sunt distrusa, am rămas fără bucuria mea, fără echilibrul meu ce m-a insotit la bine si la greu noua anisori...Mi se pare prea putin. Pisicuta mea a plecat de lângă mine, a suferit de insuficienta renala. O caut mereu, merg in gradina cu flori unde ii plăcea sa stea, lângă geamul de pe care o vigilam mereu sa o vad ca e bine....acum e doar mormântul fiintei mele dragi, cea mai draga din viata mea. Mi-a oferit iubire curata, cea mai pura si nevinovata iubire ne-o oferă necuvântătoarele noastre... caci doar atât ca nu vorbesc.. in rest sunt mult, mult, peste multe persoane. Nu stiu cum sa reusesc sa merg in viata mai departe fără ea, cand îti moare companioana/ul e greu, nu concepeam ca voi rămâne atât de curând fără ea. Chiar si familia mă pregătea pt durere, stiind ca e pe primul loc pt mine. Am citi ca irc este ireversibila, dar depistata in faza incipienta, cu tratament si regim ii putem adăuga anișori de viata sufletului de care suntem răspunzători. Cand mi-a zis dr a fost deja grav, am stat lângă ea non stop, i-am oferit dragoste si tot ce am putut eu sa fac...si totusi mă simt vinovata. Va rog ajutat-mă cu un sfat, cum sa pot merge mai departe cu durerea mare si golul din inima mea? Pana in ultima clipa am sperat ca se va face bine.


Ana

Raspunde #113 | Ana | 02-08-2016

E tare greu...un soc din care nu stiu cum voi iesi dupa disparitia fizica a pisicutei mele de noua ani, noua ani minunati ...as da orice sa pot da timpul inapoi, sa fie vesela si sănătoasă. Orice as da...dar nu se poate. Ce cruda e viata. Sa vezi suferinta in ochisorii nevinovati ai fiintei dragi, sa nu poti sa o faci bine, nimic sa nu poti face. Simt ca mor de durere. Va rog ajutati-mă cu un sfat!


CRISTIAN

Raspunde #114 | CRISTIAN | 07-12-2016

Va salut prieteni dragi, oameni frumosi iubitori de animalute. Ma numesc cristian si sambata 3 decembrie baietelul meu bobita a hotarat sa ma paraseasca. Am petrecut 16 ani si 6 luni impreuna. A fost bucuria mea, copilul meu si prietenul meu bun. Durerea pe care o port in suflet este atat de apasatoare. Mie atat de dor de el. Te iubesc bobita. Ne vom revedea curand!

DAN

Raspunde #114-1 | DAN | 12-12-2016

Stiu cum este....pe 7 noiembrie a murit Max..cel mai frumos si cuminte labrador....nu era batran..sau f. batran..13 ani si 5 luni...pentru mine a fost tot timpul tanar,vesel,pus pe nazdravenii, incapatanat...cu personalitate...era bolnav,..boli ale batranetii...am incercat sa fac cat am putut..din pacate si intre medicii veterinari sunt multi care fac meseria doar pentru bani..era undeva la tara la parinti unde a stat in ultimii ani...nu pot uita privirea lui din ziua in care am plecat...dupa ce l-am mangaiat,pupat..zmotocit putintel....urma sa ajung la el peste 2 zile cu un tratament naturist care speram sa-i mai lungeasca viata..si acum ii vad privirea... acum imi dau seama ca el stia ca nu o sa-l mai vad niciodata in viata..era privire de ramas bun..s-a prapadit in aceeasi noapte.. isi luase ramas bun de la cei care-l iubeau si putea sa plecea ..sper intr-o lume fara suferinta...l-am ingropat in gradina casei...langa Miki....pisicuta birmaneza prapadita si ea acum 3 ani...dupa nu am mai fost la tara o luna de zile....eu care mergeam la 2 maxim 3 zile...nu pot nici acum sa ma impac cu gandul ca nu mai e...ies afara in curte si dau sa-l strig....in prima noapte cand am dormit la tara dupa ce Max s-a dus din reflex m-am trezit afara la ora 10 seara...era un obicei al nostru ...nu dormeam si nici el nu dormea pana nu ne "vedeam si nu ne spuneam noapte buna"...am stat cred ca jumatate de ora afara si am plans..am 40 de ani...si nu am plans ca atunci niciodata...



13 12 11 10 9 8 7 6 ... 1 »
Spune parerea ta!

Trimite

Scrieti-ne!


Informatiiprofesionale este inscris in Registrul de Evidenta a Prelucrarilor de Date cu Caracter Personal sub Nr. 22490
Informatii Profesionale © Toate drepturile rezervate

Termeni si conditii de utilizare | Publicitate