Un subiect intotdeauna tabu
Intotdeauna ne este dificil sa ne resemnam in urma mortii animalului de companie. In timp, acesta ajunge sa faca parte din familia noastra, il tratam ca pe copilul nostru, iar copiii nostri il considera prietenul lor de joaca, prietenul care nu se supara niciodata. Uneori acesta constituie insa sufletul care vegheaza la capul unui batran singur, imparte cu el zilele suferintei si tristetii sau diminetile insorite de toamna tarzie.Cum sa abordam acest subiect sensibil?
Atunci cand ne confruntam cu durerea pierderii catelului nostru nu exista cuvant, gest sau compasiune care sa poata atenua aceasta tristete. Considerand ca pot atenua durerea provocata de disparitia patrupedului, unii recurg la cuvinte de consolare sau rostesc faimoasa fraza atat de comuna din pacate: „dar nu era decat un caine'!
Cum ai putea raspunde la astfel de cuvinte? „Ei bine NU! Nu era numai un caine! Din contra, este companionul care a facut parte din viata si familia noastra, care a luat parte la bucuriile, dar si la durerile noastre, fara a ne judeca niciodata, fara a arata niciodata lasitate, intotdeauna vesel sa ne revada seara dupa ce veneam de la munca sau care statea pur si simplu culcat la picioarele noastre atunci cand ne uitam la televizor, numai pentru a ne da de inteles ca este acolo; si ce fericire cand simteam dragostea din privirea catelului nostru fara ca acesta sa astepte nimic in schimb...caci da, cainii nu au ganduri ascunse precum oamenii, iar atunci cand iubesc, iubesc cu sinceritate!”
Din pacate, speranta de viata a companionului nostru este mai mica decat a noastra (10 pana la 17 ani, in functie de rasa si de talie), prin urmare, acesta moare inaintea noastra.
Ceea ce este si mai dureros este atunci cand animalul are parte de o moarte accidentala sau brutala cauzata de o boala, incident sau cand trebuie sa se apeleze la eutanasie. In acest caz, ne ia prin surprindere, nu avem timp sa ne pregatim.
Deci, cum ne-am putea resemna? Aceasta este o intrebare dificila, insa aici sunt cateva sfaturi pentru a ne resemna, dar atentie, aceasta nu inseamna ca il veti uita, vorbim numai de atenuarea durerii.
1/MOARTEA NATURALA
Atunci cand cainele este foarte batran sau bolnav de mai mult timp, ne asteptam ca acesta sa moara; profitati la maxim de ultimele clipe pe care le puteti petrece cu el, faceti-l fericit si incercati sa-i oferiti toata dragostea dvs.
2/MOARTEA ACCIDENTALA
Din pacate, uneori, moartea vine pe neasteptate si atunci e cel mai dureros. Simtim durere imensa, regrete si remuscari si vrem ca toata lumea sa simta asta si sa ne inteleaga suferinta, aceste sentimente fiind si foarte dificil de controlat.
3/EUTANASIA
Atunci cand cainele este foarte bolnav si fara sanse reale de a se insanatosi, medicul veterinar poate recomanda eutanasierea. Aceasta este o decizie necesara pentru a nu ii prelungi suferinta, insa, ce-i drept, extrem de dureroasa pentru stapan. Este o procedura lipsita de durere si se realizeaza cel mai frecvent printr-o injectie intravenoasa, cainele adormind linistit. Treptat, frecventa cardiaca scade pana cand inima se opreste definitiv.
Este greu ca in astfel de momente sa va puteti pastra taria de a ramane alaturi de prietenul dumnevoastra, insa va sfatuiesc sa o faceti, pentru a nu regreta mai tarziu. E bine sa fiti langa cainele dumneavoastra atunci cand acesta pleaca in ultima lui calatorie. El va fi linistit stiindu-va acolo, de veghe la capul lui.
Evident, decizia de eutanasiere este foarte dificil de luat pentru ca va simtiti ca si cum ati face o crima, va ganditi ca poate se vindeca... Trebuie sa stiti insa ca un medic veterinar nu va recomanda niciodata eutanasia, daca stie ca exista o sansa cat de mica de revenire la normal. Cateodata, aceasta „crima” este pentru binele animalului dvs., iar ceea ce ar fi crud este sa-l lasati sa sufere pana la capat!
Raspunde #11 | catalina | 26-09-2010
va rog ajutati-ma sa nu-mi pierd si eu porcusorul.....ii curg ochisorii si nu stiu ce tre sa-i fac sau dak este grav?......imi puteti da un sfat....va rog mult tare tare
Raspunde #12 | mircea | 12-10-2010
mi-a murit catelusa calcata de o masina, nu avea nici macar un an, simt atata durere si tristete in suflet.
Raspunde #13 | Narcisa - Elena Oprescu | 25-10-2010
Am avut mai multi porcusori de guineea care dupa un an-doi mureau indiferent cat i-as fii ingrijit! In ziua in care pierdeam unul, mergeam si imi luam altul in loc...sa pierzi un animalut atat de dragalas este f greu! Asa ca in decurs de 5 ani am avut multi si am suferit dupa fiecare..animalele de companie sunt atat de devotate si ne iubesc neconditionat! Sunt fericita ca s-au adoptat si in Codul nostru penal masuri dure impotriva celor care comit acte de violenta asupra animalelor!
Raspunde #14 | Aimee | 29-10-2010
Buna.la fel ca voi si eu sunt o mare iubitoare de animale si vreau sa va spun la toti care ati avut o pierdere ca imi pare f rau.De`a lungul timpului,am avut parte numai de suferinte.Dar cea din urma a fost cea mai cumplita.Pierderea celor doi catei ai mei,Lolli si Max (vreau sa va spun ca au fost ucisi cu intentie si o cruzime de nedescris)Au trecut aproape 3 luni de la acest accident,dar eu inca nu mi`am revenit.Nu as putea sa descriu in cuvinte ce am simtit in momentul in care i`am vazut zacand,fara suflare...morti.Am simtit ca intreaga viata imi trece prin fata ochilor.Lolli a fost primul venit in fam,apoi Max,i`am pierdut la varste fragede,sa spun asa,un an si jum,respectiv 8 luni.E ff greu sa iti pierzii prietenii,ca pt mn asta au fost.incerc din rasputeri sa imi controlez lacrimile,dar e destul de greu.Nu voi putea uita niciodata toate bucuriile pe care mi le`au adus aceste suflete mici.Multi dintre noi nu ne inteleg durerea,pentru ca sunt prea egoisti si preocupati de ei insisi.Pentru cei care aveti animale de companie,aveti grija de ei ca si cum ziua prezenta ar fi ultima,fiti atenti la toate simptomele lor in cazul unei boli/infectii si acordati`le ingrijiri adecvate,dar mai ales afectiune.Pt cei care ati avut pierderi,nu uitati ca nu sunteti singuri,ganditi`va ca exista un loc mai bun si pentru ei si fiti tari.Eu cel putin nu imi voi uita niciodata prietenii si nici nu o sa pot sa ii inlocuiesc vreodata.
Raspunde #15 | paulica | 03-11-2010
si mie mi-a murit pisicuta , avea 4 ani , era activa , intr-o seara a venit la usa foarte ametita ... am pus-o in pat , dormea dar vedeam cum sufera am zis ca astept pana maine si o duc la veterinar ... din pacate dimineata era deja moarta .. a fost otravita ... nu pot sa-i inteleg pe 'oamenii' care fac asa ceva la niste animale ... pacat
Raspunde #16 | gabi | 13-11-2010
am avut un porc de guineea...parca nu imi vine sa cred ca am murit...l-am avut de jumatate de an ..insa el avea varsta de aproape un an..simt ca imi vine sa mor fara el..mereu cand imi amintesc imi dau lacrimile..eram asa de atasata de el..doarece si el ne iubea..m-am gandit sa imi iau altu..dar degeaba nu il va inlcoi nimeni.... moartea unui animal care face parte din inima ta e infioratoare:(
Raspunde #17 | Dan din Resita | 30-11-2010
Multumim pt articol, uman intr-adevar, de obicei un animal de companie dovedeste mult mai mult decit un om...felicitari pt articol.Dan
Raspunde #18 | Iulian | 27-12-2011
Nici nu stiu cum sa incep...sunt intr-o stare ce nu am fost niciodata pana acum...ma simt la pamant cum s-ar spune. Azi ,o masina l-a lovit pe PRINTUL MEU DENISS...ma bucur ca nu a suferit asa mult, poate ca acum este la ingerasi se joaca! E pustiu fara el...ii simt lispa enorm, au trecut doar 6 ore de cand numai e aici, nu stiu cum o sa fie mai tarziu....
Raspunde #19 | danut t | 13-01-2012
Subscriu si eu durerii vii a tuturor celor care iubesc animalele si le pierd. Da, totul este adevarat, avind si eu un prieten in persoana unui pechinez numit Pitigoi care a fost rapus de batrinete si o boala necutatoare! Cumplit! Simt un gol imens in suflet si-mi vine sa plang in fiecare zi. Trimit un semnal de compasiune acelora ce sufera pentru pritenii lor, animale ”necuvintatoare”!
Raspunde #20 | camelia | 13-01-2012
Cred ca doar cei ce iubesc cu adevarat animalele pot intelege aceasta durere a pierderii prietenului necuvintator....eu am un motan birmanez...nu-mi imaginez viata fara el....e sufletul meu pereche.