Un subiect intotdeauna tabu
Intotdeauna ne este dificil sa ne resemnam in urma mortii animalului de companie. In timp, acesta ajunge sa faca parte din familia noastra, il tratam ca pe copilul nostru, iar copiii nostri il considera prietenul lor de joaca, prietenul care nu se supara niciodata. Uneori acesta constituie insa sufletul care vegheaza la capul unui batran singur, imparte cu el zilele suferintei si tristetii sau diminetile insorite de toamna tarzie.
Cum sa abordam acest subiect sensibil?
Atunci cand ne confruntam cu durerea pierderii catelului nostru nu exista cuvant, gest sau compasiune care sa poata atenua aceasta tristete. Considerand ca pot atenua durerea provocata de disparitia patrupedului, unii recurg la cuvinte de consolare sau rostesc faimoasa fraza atat de comuna din pacate: „dar nu era decat un caine”!
Cum ai putea raspunde la astfel de cuvinte? „Ei bine NU! Nu era numai un caine! Din contra, este companionul care a facut parte din viata si familia noastra, care a luat parte la bucuriile, dar si la durerile noastre, fara a ne judeca niciodata, fara a arata niciodata lasitate, intotdeauna vesel sa ne revada seara dupa ce veneam de la munca sau care statea pur si simplu culcat la picioarele noastre atunci cand ne uitam la televizor, numai pentru a ne da de inteles ca este acolo; si ce fericire cand simteam dragostea din privirea catelului nostru fara ca acesta sa astepte nimic in schimb…caci da, cainii nu au ganduri ascunse precum oamenii, iar atunci cand iubesc, iubesc cu sinceritate!”
Din pacate, speranta de viata a companionului nostru este mai mica decat a noastra (10 pana la 17 ani, in functie de rasa si de talie), prin urmare, acesta moare inaintea noastra.
Ceea ce este si mai dureros este atunci cand animalul are parte de o moarte accidentala sau brutala cauzata de o boala, incident sau cand trebuie sa se apeleze la eutanasie. In acest caz, ne ia prin surprindere, nu avem timp sa ne pregatim.
Deci, cum ne-am putea resemna? Aceasta este o intrebare dificila, insa aici sunt cateva sfaturi pentru a ne resemna, dar atentie, aceasta nu inseamna ca il veti uita, vorbim numai de atenuarea durerii.
1/MOARTEA NATURALA
Atunci cand cainele este foarte batran sau bolnav de mai mult timp, ne asteptam ca acesta sa moara; profitati la maxim de ultimele clipe pe care le puteti petrece cu el, faceti-l fericit si incercati sa-i oferiti toata dragostea dvs.
2/MOARTEA ACCIDENTALA
Din pacate, uneori, moartea vine pe neasteptate si atunci e cel mai dureros. Simtim durere imensa, regrete si remuscari si vrem ca toata lumea sa simta asta si sa ne inteleaga suferinta, aceste sentimente fiind si foarte dificil de controlat.
3/EUTANASIA
Atunci cand cainele este foarte bolnav si fara sanse reale de a se insanatosi, medicul veterinar poate recomanda eutanasierea. Aceasta este o decizie necesara pentru a nu ii prelungi suferinta, insa, ce-i drept, extrem de dureroasa pentru stapan. Este o procedura lipsita de durere si se realizeaza cel mai frecvent printr-o injectie intravenoasa, cainele adormind linistit. Treptat, frecventa cardiaca scade pana cand inima se opreste definitiv.
Este greu ca in astfel de momente sa va puteti pastra taria de a ramane alaturi de prietenul dumnevoastra, insa va sfatuiesc sa o faceti, pentru a nu regreta mai tarziu. E bine sa fiti langa cainele dumneavoastra atunci cand acesta pleaca in ultima lui calatorie. El va fi linistit stiindu-va acolo, de veghe la capul lui.
Evident, decizia de eutanasiere este foarte dificil de luat pentru ca va simtiti ca si cum ati face o crima, va ganditi ca poate se vindeca… Trebuie sa stiti insa ca un medic veterinar nu va recomanda niciodata eutanasia, daca stie ca exista o sansa cat de mica de revenire la normal. Cateodata, aceasta „crima” este pentru binele animalului dvs., iar ceea ce ar fi crud este sa-l lasati sa sufere pana la capat!
#1 de Elena la data de 28/01/2010
Durerea pierderii unui animal de companie este foarte mare, si desi in articol se discuta numai despre catei ( pe care ii ador de altfel), eu am avut si am o felina drept micut salvator al sufletului meu. O pisicuta extrem de desteapta , frumoasa si cuminte, foarte vorbareata ( ciudat pt o pisica)si mereu ma gandesc cu durere la momentul in care ea nu va mai fi. Din pacate am mai trecut de 2 ori prin aceasta experienta ( un accident de masina si o boala) si am suferit foarte mult. La un moment dat imi era frica sa imi iau un alt animalut de teama de a nu ma parasi si acesta, dar sincer nu cred ca pot trai fara sa am o pisicuta, un catel prin preajma.Ma simt neimplinita. In ceea ce priveste afirmatia ” E doar un animal !”, e o afirmatie egoista, cruda venita din partea unui om care nu stie ce inseamna sa ai parte de dragostea pura a unui animalut . Mi s-a intamplat sa sufar mai mult atunci cand mi-a fost pisica racita, decat prietena. Pentru ca un om intelege , constientizeaza si se ingrijeste intr-un mod in care animalutele nu pot. Vezi doar durerea din ochii lor si auzi scancetul lor si ai vrea atunci sa intelegi mai mult decat oricand de ce anume are nevoie pentru a-i alina suferinta.
Va felicit pentru initiativa de a scrie despre acest subiect, insa nimic si nimeni nu te poate pregati pentru despartirea de un suflet drag. Iubeste-i pe cei dragi (animalute sau oameni), ingrijeste-i si mustreazai-i cu caldura atunci cand gresesc ca si cum acelea ar fi ultimele momente petrecute impreuna. Nu fi absurd in decizii si bucura-te de sinceritatea lor deplina.
#2 de simona la data de 28/01/2010
Acest articol m-a facut sa retraiesc momentele de durere pe care le-am avut cand a murit pisicuta mea…era o birmaneza superba, alba,pufoasa si cu ochii albastrii ca cerul senin..si foarte inteligeenta….Mai dureros este ca a murit din cauza unui caine care a muscat-o si i-a fracturat coloana…..atata durere se citea in ochii ei…ca ma durea si pe mine la fel…nu as vrea sa treaca nimeni prin asa ceva….este oribil… :((
#3 de ela la data de 28/01/2010
Frumos articol si f uman, eu nu am trecut de curand prin situatia pierderii unui animalut de companie cel mult cand eram mica am avut un canar pe care il purtam in buzunar mort tinusem la el si nu ma puteam desparti de el i-am facut un mormant in gradina pentru ca a fost o pasare deosebita, canta dupa radio era micuta si speciala etc.
Intr-adevar e f greu sa vezi un animal suferind si daca mai e si al tau cu atat mai greu e sa te desparti de el, am prieteni care au plans si dupa o pisica pentru ca facuse parte din viata lor devenise umanizata.
Ca o solutie ar fi dupa ce o pers pierde un animal de companie sa il inlocuiasca cu altul mic si jucaus sa mai uite de suferinta pricinuita.
#4 de adina la data de 29/01/2010
asa e, foarte greu sa iti pierzi animalul preferat…eu am un catel de pe clasa intai si au trecut vreo 15 ani de atunci…si mi e greu sa il vad cum imbatraneste, dar trebuie sa trecem peste, va fi o amintire placuta si cineva de care o sa imi amintesc tot timpul, pt ca da, face parte din familie.
#5 de Raluca Ioana la data de 29/01/2010
Cand aud de pierderea animalului de companie…. ma doare sufletul tocmai ca stiu ce inseamna asta… acum trei ani am trecut prin asta: aveam o pisica birmaneza, pe nume Kitty. Ea mi-a fost cea mai buna prietena atatia ani… a crescut sub ochii mei… intr-un cuvant, am iubit-o enorm. A fost bine, pana la un moment dat. cand a facut o micoza la urechiuse si, de atata scarpinat, fiind si batrana a facut rana la urechi si a trebuit sa o ducem la doctor. Doctorul a operat-o, iar dupa operatie, fiind batrana, foarte slabita nu si-a mai revenit din anestezie… Pffffffff… nu vreau sa-mi mai amintesc cata durere am simtit cand a trebuit sa o inmormantez…. nu-mi venea, efectiv, sa cred ca dupa atatia ani… nu mai e…. sfasietor… am simtit ca ceva s-a rupt in mine.
#6 de Nadia Dincovici la data de 30/01/2010
Pentru cineva care nu este iubitor de animale, e un sentiment greu de inteles… un animal de companie nu e un simplu animal de companie, deseori e un alt membru al familiei. Poate pare exagerat dar nu e…
#7 de Olgutza la data de 01/02/2010
am intalnit persoane care nu erau iubitoate de animale, dar din diferite motive au ajuns sa ingrijeasca unul…au fost la fel de afectati dupa pierderea lui ca si un iubitor …cand ajungi sa te atasezi de un animal, fie el pasare, caine, pisica, hamster, deja nu mai e o simpla vietate, e intr-adevar un membru al familiei….si pierderea lui te afecteaza enorm, chiar daca incerci sa il inlocuiesti cu altul..:(
#8 de Rodica la data de 01/02/2010
Am suferit dupa multe pisicute, mi-a murit si o catelusa calcata de o masina. Acum 2 ani, un vecin (director la banca OTP din Ploiesti)mi-a omorat un motan birmanez, tragand in el cu un pistol cu bile, pe balcon. Culmea e ca avea si el o pisica si dupa ce a facut-o s-a mai si laudat, foarte amuzat la colegi. Cei care ati comentat aici, intelegeti durerea pe care am simtit-o.
Mama mea, a avut un motan bolnav de rinichi. A cheltuit enorm ca sa-l tina in viata. Pana la urma, la recomandarea veterinarului a trebuit sa-l eutanasieze. Dupa ce a facut-o, a imbatranit intr-o zi cu 10 ani, vizibil.
Am 2 catei, unul gasit pe strada in Bucuresti (e asa de cuminte, de parca i-ar fi teama sa nu ajunga din nou in strada), altul ramas dupa moartea mamei. Mi-e frica sa ma gandesc ca i-as putea pierde. Ar mai fi multe de povestit, dar ma duc sa-i bag in seama…
#9 de Ioana la data de 08/02/2010
Intr-adevar, este foarte greu sa pierzi un animal de companie..stiu cum este deoarece am trecut si eu prin asa ceva, din pacate..am avut un porc de guineea timp de 6 ani si a murit de boala.Pentru multi, porcul de guineea nu reprezinta nimic adica daca nu e caine sau pisica nu poate fi considera un animal de companie..dar se insala…aceste mici rozatoare au un suflet mare si sunt foarte inteligente…imi placea momentul in care ajungeam acasa si incepea sa “guitze”..ba ca ii e foame..ba ca vrea sa se joace…ii stiam cam toate sunetele in functie de nevoia pe care o avea..acum imi este foarte greu..ajung acasa,intru in camera, ma uit la locul unde statea si e gol…acest gol nimeni nu-l mai poate umple..:(…altul sigur nu mai sunt in stare sa-mi iau…era a 4-a fetitza din casa..tatal meu era turbat cu atatea fete..:))…acum ne-am rarit…si sincer si el sufera mult dupa ea…ce e sigur ca n-o vom uita niciodata…si ne vom aduce aminte de toate clipele frumoase petrecute alaturi de ea…poate asa durerea va ma disparea in timp…..
#10 de AnaT la data de 11/02/2010
Meritul articolului este ca a reusit sa genereze comentariile acestea rupte din viata fiecaruia dintre comentatori. Pentru noi, iubitorii de animale, catelusul, pisicuta, canarul, broscuta sau orice alt animalut de companie este de fapt fratele, sora, fiul, fiica noastra cu care impartasim nu numai clipe frumoase ci si sentimente, trairi, ajungem sa devenim dependenti de existenta lui, de atasamentul lui neconditionat, de intelepciunea lui, de adevaratele lectii de viata pe care micul necuvantator ni le da cu cea mai mare inocenta… Prin urmare, nu cred ca mai este cazul sa ne miram de ce suferim cand acesta dispare din viata noastra. Iar cei care n-au trecut niciodata prin asta sunt doar niste ignoranti care nu constientizeaza faptul ca fara acel “animal” sunt atat de saraci sufleteste.
#11 de Magda la data de 18/02/2010
Acum doua zile am pierdut un prieten, catelusul de companie, in imprejurari accidentale. Fitzi era un pekinez imperial de 11 ani care a fost insfacata de un ciobanesc german precum o papusa..si dusa departe. Am gasit-o in sfarsit, dar stransoarea i-a fost fatala. Toata familia e in depresie. Inca nu ne revenim, o revedem prin toate colturile casei, ne aducem aminte cum facea, cum ne astepta mereu entuziastmata, loiala si afectuoasa. In timpul celor 11 ani cat am avut-o a mers cu noi peste tot in concedii, la plimbari, a trecut prin perioadele in care copilul a crescut, cand bunica a fost bolnava, alinandu-i suferintele, era acolo.
E mult prea liniste prin casa.Se simte lipsa ei foarte mult. Suferinta este de nedescris.
#12 de Magda la data de 18/02/2010
Lumea a devenit foarte egoista in ultima vreme. Primim atat de putina afectiune neconditionata, incat pierderea unui animal de companie este pierderea unui membru al familiei - un prieten drag.
De fapt realizam, ca lumea va fi mai putin vesela fara el, va fi mai putina dragoste..si de aceea suntem atat de tristi.
#13 de Ada la data de 23/02/2010
Plang in nestire de doua zile, de cand motanul meu drag m-a parasit. Nu stiu nici pana acum de ce a murit, cert este ca nu de boala si nici de batranete, avea doar 8 luni. Si cu cinci minute inainte alerga prin curte vesel si topaia in jurul meu. Nu pot descrie durerea imensa pe care am simtit-o cand i-am vazut ochisorii alta data atat de veseli si plini de curiozitate acum tulburi si impietriti. Cerea atat de putin si oferea dragoste neconditionata care mi-a adus atata alinare intr-una dintre cele mai grele perioade din viata mea. Pare acum ca nimic nu ma va poate face sa uit. Orice locsor din casa si din curte imi amintesc de el. Si lacrimile imi curg siroaie uitandu-ma la farfuria de bobite pe care i-o pregatisem pentru seara si pe care n-a mai apucat sa le manance. L-am ingropat aproape sub un maces si numai gandul ca se plimba nestingherit pe campiile Raiului imi mai alina durerea.
#14 de olivia la data de 17/03/2010
Intr-o dimineata tata a aparut in brate la usa cu ceva ce semana a un bulgare de zapada usor nedumerit si parca stingher. In mai putin de o saptamana parca locuia in casa noastra de ani de zile. Anii au trecut si astazi 17 martie 2010 s-a stins -avea 14 ani jumatate. Un superb motan persan rusesc.A trebuit sa ne intoarcem toti de la serviciu ca sa mai deschida o data ochii pentru fiecare dintre noi, apoi dupa un oftat prelung si-a dat ultima suflare. E f greu, f greu si intr-adevar cuvintele sunt de prisos - era unul de-ai nostri si suferim toti, avem lacrimi in ochi si inca il mai cautam cu privirea.Insa pufuletul alb nu mai are sa apara decat in mintea ficearuia dintre noi….e greu…..
#15 de florina isofache la data de 25/03/2010
ingrijesc o pisicuta care a fost lovita, nu stiu cum. Are fractura de coloana si de aici incontinenta urinara si de materii fecale. o am de 2 luni. Am fost la medic si mi s-a recomandat sa o eutanasiez pentru ca va face septicemie prin infectarea escarelor care apar. Are o escara care a sangerat, anusul este sangerand, materiile fecale si urina curg necontrolat. I-am dat synulox o saptamana, am repetata la 2 saptamani, i-am dat vitamine in sparanta ca poate isi revine,. Este un pisoi foarte afectuos si mi se rupe inima cand se uita la mine cu ochisorii lui negri asteptand parca sa-l salvez. Imi e greu sa ma gandesc la eutanasiere dar, pe zi ce trece devine mai slab si nu-mi dau seama daca este jucaus si activ sau daca are dureri mari si de asta este agitat. Ce mai pot face? Cum sa procedez astfel incat sa fie bine pentru el? Ma simt vinovata ca m-am gandit la eutanasiere. Cine sunt eu sa hotarasc cand……..? Va rog dati-mi niste sfaturi! Va multumesc!
#16 de Ada la data de 30/03/2010
Daca eu as suferi asa cum sufera pisicuta ta as prefera moartea. Intr-adevar nu putem noi decide ora sau locul mortii noastre si pentru ca nu putem da viata nu putem nici lua viata, fie a noastra fie a altui suflet. Insa suferinta este cu mult mai cruda decat moartea si daca te decizi pentru eutanasiere nu ucizi din rautate ci pentru a curma o suferinta. Un suflet curat de animalut nu poate ajunge decat la Dumnezeu unde se va bucura de libertatea si pacea Raiului.
#17 de olga la data de 01/06/2010
in seara aceasta a murit catelusul tatalui meu, DIXIE, 14 ani….pekinez, a fost ingrijit si iubit de parintii mei, eu am un catelus vesel CODITA, 7 ani
tata plange pt ca acest catelus devotat a locuit cu el la tara 8 ani e zile, era preferatul lui
am aprin o lumanare, si am decis sa il ingroape in gradina, tata insista sa- i faca o cutiuta
am un sentiment de sfarseala, de inutilitate, si imi vine sa plang continuu, desi repet mai am un al doilea catelus in casa, dar fiecare avea personalitatea lui, stilul lui, erau forma de relaxare totala dupa serviciu, dragostea neconditionata, bucuria revederii la fiecare re intoarcere acasa, sper ca va ajunge in cerul cateilor si va povesti ca a fost tratat si ingrijit foarte bine….sanatate tuturor stapanilor si animalutelor de companie!
#18 de Laura la data de 05/07/2010
Astazi 05.iulie mi-a murit catelusa pe care o aveam de 14 ani. Eu am 20 si practic am crescut cu acest animal, mi-a fost mai ceva ca o sora..Nu as putea s-o inlocuiesc cu nici un alt caine..atat de tare ma doare sufletul cand ma gandesc ca ma voi duce acasa si nu-i voi mai auzi glasul. Ea ma facea sa zambesc chiar si atunci cand plangeam si imi era alaturi mereu. Nu am s-o uit niciodata o voi pastra mereu in inima mea :((
#19 de vali la data de 06/07/2010
e greu…va inteleg perfect pentru ca am trecut prin astfel de momente…si poate ca daca iti spun asta astazi nu te ajuta cu nimic, Laura, dar un alt catelus cu timpul iti poate da altfel de momente de bucurie si de zambete…
#20 de laura la data de 05/08/2010
Am ramas fara Max al meu din 27 iulie, si mi-e atat de greu,nu pot sa privesc locul unde statea el de obicei fara sa simt o durere ucigatoare in suflet,cautandu-l cu privirea prin casa acum pustie. Mi-e dor sa-l mai pot mangaia o data, sau sa mai faca cate o prostioara si sa-l cert, orice! Numai sa-l am langa mine! Avea aproape 16 ani, si a fost un caine minunat. Mi-e dor de Maxutul meu, si nu ma pot opri din plans.
#21 de andreea la data de 24/08/2010
Si mie mi-a murit porcusorul in varsta de 4 ani.Nu va imaginati cat de greu imi vine sa nu-i mai aud sunetele placute de bucurie,sa-i vad joaca,sa-l mangai,sa-l pup pe botic,sa ma delectez cu jocul lui,sa ma faca sa uit de toate.Cat cinism poate fi la unii care spun:e doar un animal!e un suflet,care poate m-a inteles mai bine decat un om,care a suferit alaturi de mine,care m-a inveselit,mi-a oferit bucurie si liniste,o adevarata terapie.Mi-e dor de Pic si nu stiu daca o sa-mi alin durerea cu ceva,ptr ca,vazandu-i poza,ma bufneste plansul.