Devino si tu omul cautat din zona ta ...
Pentru a-ti dezvolta
afacerea!
Click aici
Pentru a-ti dezvolta
cariera profesionala!
Click aici
Pentru a-ti gasi
un job!
Click aici

Etologia familiei

Pascu Gabriel
Domeniu : Alte activitati referitoare la sanatatea umana
Meserie : Psiholog
Localitate : Buzau / Buzau
Click aici
sa vezi lista
Profesionistilor.
Click aici sa
vezi toti profestionistii
din zona ta.

Intre valorile traditionale si deficientele functionale ale tendintelor moderne


Ontologia perpetuarii biologice presupune existenta a doi factori congruenti, care prin schimb de informatie genetica asigura perenitatea speciilor, specifice florei si faunei. La mamifere rolul de suport, mediu fertil si protector de viata este asigurat de catre femela, care, datorita constitutiei fiziologice este unica in masura de a asigura nevoile vitale ale noilor nascuti.

De la aceasta paradigma biologica nu face exceptie nici specia umana care in toata istoria ei a fost animata de catre imperiosul instinct de reproducere ce s-a manifestat prin formarea de cupluri mai mult sau mai putin stabile si aflate sub influenta mediului social in care traiau. La fel ca la celelalte mamifere rolul cel mai important in asigurarea vietii a fost atribuit faptic si cultural femeii care naste, hraneste si educa in prima instanta nou-nascutii, noile generatii de oameni.

Pornind din vechea istorie a umanitatii, cu cat inaintam spre contemporaneitate se observa o evolutie valorica a cuplului barbat - femeie care de la simpli parteneri sexuali instabili devin parteneri de viata cu roluri si statuturi bine precizate, determinate de contextul socio-cultural in care vietuiesc. In cadrul cuplului  marital si a statutului social, femeia a pierdut si a castigat noi drepturi care au adus-o intr-o forma de relativa egalitate cu promotorul societatii patriarhale, barbatul.      Spun relativa egalitate deoarece la nivel global cutumele societatii patriarhale sunt prezente in proportie de peste 60 %, cu toate ca in perpetuarea speciei rolul barbatului este aproape subsidiar.

In zilele noastre, societatea moderna de tip european asigura celor doi parteneri de viata drepturi egale asupra statutului familial pe care au ales sa-l impartaseasca. De-a lungul timpului familia a capatat nobilul statut de institutie a vietii, celula a societatii, care asigura aparitia si formarea noilor membri ai societatii, copiii. Modul cum este perceput copilul in sanul familiei, a evoluat si el conform moravurilor vremii si al culturilor. Daca in Europa inceputului de secol XX inca se mai foloseau copii ca sursa ieftina de lucru atat in industrie cat si in agricultura iar statutul lor era dictat in mare masura de capul familiei; incepand cu deceniul al –V- lea ,gratie evolutiei stiintelor umaniste si a potentei lor in societate, s-au adoptat o serie de masuri si legi menite a apara dreptul la o dezvoltare sanatoasa a copiilor. Astfel, s-a reglementat pe baze umaniste rolul si statutul copiilor atat in societate cat si in familia de provenienta. Observarea stiintifica asupra dezvoltarii umane atat sub aspect biologic cat si psihosocial au pus in lumina criteriile, metodele si modalitatile cele mai avantajoase de crestere si educatie a copiilor. Relevanta cercetarilor stiintifice a dus chiar la impunerea unor masuri punitive din partea organelor legislative, asupra parintilor pentru rele tratamente aplicate minorului sau neglijenta in cresterea si ingrijirea copiilor. Aceste masuri merg pana la decaderea din drepturile parintesti si incredintarea copiilor unor institutii sociale sau unei alte familii de adoptie. Iata deci ca familia este privita cu atentie si interes de catre societate care o incurajeaza si o recunoaste ca : „cel mai puternic agent socializator in dezvoltarea copiilor”. (Psihologia Varstelor)

Aspectul fundamental, intrinsec al constituirii cuplului si formarii familiei este nasterea si cresterea copiilor, asigurarea viitorului  societatii, al speciei. Fie ca agream sau nu ideea, trebuie sa recunoastem ca suntem „programati” genetic pentru a ne reproduce, deoarece functia creaza organul. Atractia sexuala imperioasa din timpul adolescentei, care coincide cu maturarea organelor de reproducere, receptivitatea fata de stimulii erotici ai sexului opus : feromoni, pubis, tors, mamele, etc. Toate acestea vorbesc de la sine despre planul naturii care se afla inscris in instinctele noastre si se dezvoltaa odata cu inaintarea in varsta. Fara a gandi constient la acest algoritm al vietii, oamenii s-au lasat purtati de instinctele naturii lor care se manifesta sub forma trebuintelor primare, pe care am inceput sa le constientizam abia recent prin studierea sistematica a psihicului uman. Daca la inceputul  istoriei umanitatii alegerea partenerului se facea dupa criteriul simplei satisfaceri a unei trebuinte fiziologice, cu cat societatea evolua cu atat crestea in complexitate si criteriile de alegere, iar la acest proces in timpurile moderne femeia castiga dreptul de participant activ.

In societatea civilizata actuala, formarea unei perechi, a unei familii, este interactiva avandu-i ca unici protagonisti pe cei doi parteneri, care, conform propriilor reprezentari, convingeri si aspiratii aleg sa formeze o familie de buna voie si nesiliti de nimeni.  Astfel se constituie familia nucleara sau conjugala care este caracteristica societatii moderne, din care fac parte cei doi parteneri si copii lor necasatoriti. In trecut, in cadrul cuplului marital rolul celor doi parteneri ere stabilit prin prescriptii traditionale clare si rigide care stabileau norme de comportament si reguli de convietuire menite a asigura bunastarea familiei, conform obiceiurilor specifice fiecarei culturi.

In societatea contemporana, urbanismul cosmopolit a facut ca valorile traditionale restrictive si conservatoare, ale diferitelor culturi sa se estompeze si sa lase loc unui mod de viata axat mai mult pe valorile strict personale si mai putin pe cele sociale.  Acest fapt lasa o mai mare larghete atat in alegerea partenerului de viata cat si in deciziile de separare indiferent de context, care pot, produce de la traume subliminale in prima instanta la repercursiuni foarte profunde in viitor.

Rata foarte mare de divortialitate si lejeritatea cu care se produce aceasta separare in fapt a familiilor recent intemeiate a constituit o problema pentru analistii sociali si s-au cautat raspunsurile adecvate acestei situatii. Astfel  „majoritatea cercetatorilor considera ca principalul motiv al ratei crescande a divortialitatii ce caracterizeaza societatea contemporana este tocmai alegerea partenerului de casatorie dupa un criteriu preponderent, si anume, cel al afectiunii si al dragostei romantice.” (Psihologia Varstelor)

Afectiunea la prima  vedere, dupa criterii superficiale este caracteristica adolescentei si primei tinereti atunci cand individul nu este implicat activ in procesul de asigurare al propriilor resurse de supravietuire. Astfel de multe ori cei doi parteneri pasesc in viata de familie simultan cu patrunderea activa in viata sociala, cand se  incearca a se constitui relativa independenta fata de mediul familiilor de provenienta.
De  multe ori responsabilitatea noului rol de autointretinere si de intretinator al familiei depaseste puterile de moment al celui in cauza si de aici se constituie factorul incipient al disensiunilor ce pot duce la racirea relatiilor initiale de afectiune gratificata si in final la divort. Se intampla asa deoarece, asa cum consemneaza un dicton al intelepciunii empirice : „dragostea trece prin stomac”. A trecut mult timp de la formularea acestei maxime si tot atatea cazuri care au validat-o, dar abia in secolul nostru acest proverb popular si-a gasit o explicatie fundamentata pe baze stiintifice, prin teoria ierarhiei trebuintelor primare formulata de catre ilustrul psiholog Abraham Maslow.

In cadrul acestei teorii bine argumentata stiintific, dragostea, ca nevoie de afectiune, urmeaza cronologic dupa trebuintele primare, fiziologice si de securitate. Paradigma „stomacului” se afla in cadrul trebuintelor fiziologice si deci la baza actului motivational al persoanei. Daca in cadrul familiei de provenienta aceste trebuinte erau asigurate de catre genitori, in cadrul familiei nou constituite revine aceasta responsabilitate celor doi parteneri de viata care trebuie sa-si acorde asistenta reciproca in asigurarea satisfacerii tuturor trebuintelor implicate in procesul lor existential. Neimplinirea acestui deziderat duce la distorsionarea imaginii idilice a partenerului de viata, imagine constituita in anii primei tinereti atunci cand experienta vietii independente, lipsita de gratificarile genitorilor , nu era constituita.

Nu este o regula ca ruptura, divortul sa se produca intre cei doi parteneri in urma acestor disensiuni, dar acest lucru depinde de gradul acceptarii rolului pe care viata in doi il impune, de constientizarea responsabila a cerintelor ce se cer in asigurarea trainiciei cuplului. Cea mai trista consecinta a separarii constiente a cuplului o constituie aparitia familiei monoparentale, cu  implicatii uneori severe si ireversibile  asupra copiilor. Familia monoparentala este alcatuita dintr-un parinte si copil. Studiile au aratat ca indiferent de motivul care a generat separarea celor doi soti sau parteneri, divort, deces, sau neimplinirea actului marital, cresterea copilului frustrat de participarea celuilalt parinte lasa urme in atitudinea sa fata de mediul ambiant. De la acte compensatorii de afectivitate ca in cazul fetelor provenind, din familii divortate si pana la actele inhibitorii ale fetelor apartinand familiei in care mama apare ca vaduva (Heterington, E.M. ,Handbook of Child Psychology, vol. 1-4 New York Wiley,1983. apud. Gratiela Sion, Psihologia varstelor.), atitudinile copiilor sunt relevante  fata de mediul mai mult sau mai putin restrictiv in care au trait. Modul cum percepe copilul lipsa unui parinte spune multe despre  importanta participarii ambilor parinti la viata de familie.

Statisticile arata ca de cele mai multe ori familia monoparentala este alcatuita din mama si copil sau copii. Daca in cazul familiei nucleare, cei doi soti isi impart activitatile domestice in doi si gasesc un sprijin unul in altul in asigurarea nevoilor copiilor, in cazul familiei cu un singur parinte toate problemele legate de menaj si educatie cad in sarcina unui singur parinte ce se poate simti coplesit la un moment dat de problemele inerente ce apar pe parcursul vietii. In aceasta situatie poate aparea cedarea unor responsabilitati familiale copiilor mai mari, sau impartasirea greutatilor cu copilul unic ducand astfel la un salt nefiresc de statut al copilului. Copilul devine asfel din sustinut,  sustinator de familie fara sa-si fi incheiat binemeritata perioada de gratificari in fata cerintelor de rol social care urmeaza in dezvoltarea sa. Mult discutata tema despre nevoia de afectiune a copilului minor din partea adultilor, de la inceputul secolului XX, astazi nu mai produce disensiuni. Din 1928 cand John Watson propunea o atitudine spartana in cresterea si educarea copiilor : „Niciodata nu-i imbratisati sau sarutati, nu-i lasati sa stea in poala voastra niciodata.” (J. Watson, Psychological Care of Infant and Child ), iar diverse scoli de nanologie indrumau tinerii parinti sa impuna un regim strict de hrana si atentie calculat dupa orare rigide; lucrurile au mai evoluat, iar astazi toate scolile si manualele de nanologie indeamna la acordarea neintarziata de asistenta copilului care manifesta semne de discomfort fiziologic sau afectiv.

Societatea civilizata a evoluat, stiinta de asemenea, si odata cu ea si modul de a privi raportul dintre parinti si copii, raportul in general dintre oamenii maturi ai societatii si copii care sunt, dupa cum frumos spunea H. Pieron, „candidati la umanitate”. Astfel devine certitudine faptul ca familia, ca prim factor de socializare a copilului are primul rol in crearea si asigurarea „zonei dezvoltarii potentiale” a copiilor. Acest concept, al zonei de dezvoltare potentiala, il datoram psihologului rus Lev Semionovici Vagotski care a intuit bine ca „dezvoltarea cognitiva a copilului se realizeaza dinspre exterior catre interior prin inter nalizare – absorbirea de cunostinte din context. [...]Conform psihologului rus, o mare parte din ceea ce invata copii are loc prin interactiunile copilului in mediu , care determina ceea ce copilul inter nalizeaza.” (Psihologie Cognitiva, Elena Claudia Rusu, editura fundatiei Romania de Maine). Asa stand lucrurile trebuie spus ca cei care doresc sa devina si cei care sunt deja parinti trebuie sa priveasca cu responsabilitate  cresterea si educatia tinerilor membrii ai societatii care ii au sub tutela. Exemplul  atitudinilor si actiunilor lor este un act educational formativ pentru persoana copiilor. Tocmai de aceea este imperios necesar ca inaintea trecerii la un act de despartire sa se ia in calcul urmarile ireversibile pe care aceasta le lasa asupra perceptiei copilului, asupra statutului sau privat de prezenta unuia din parinti. Divortul nu trebuie privit cu superficialitate doar prin prisma intereselor strict personale de moment.

Societatea moderna aduce nu numai libertatea de optiune in ceea ce priveste renuntarea la statutul marital dar creaza si obligatii juridice fata de copii minori lasati in grija celuilalt parinte. In felul acesta se recunoaste lipsa de suport adecvat pe care o poate oferi unui copil familia monoparentala. Acest tip de familie se constituie ca o exceptie  si nu ca ceva normal in societate, iar pentru femeie constituie un handicap major in gasirea unui nou partener de viata la care are tot dreptul.  Exista situatii cand divortul se impune in mod necesar in cazul in care unul din parinti devine factor disturbator si chiar periculos in cresterea si educarea copiilor. Astfel, pentru ca atmosfera familiala sa-si recapete echilibrul afectiv necesar bunei convietuiri este necesar ca factorul de stres sa fie eliminat din preajma copiilor pentru a nu le afecta buna dezvoltare psihosociala. Este cazul familiilor in care au loc frecvent scene de violenta verbala sau chiar fizica, intre cei doi soti sau intre unul din parinti si copii, si al celor in care unul din parinti isi indeamna si sustine copii la comiterea unor acte antisociale. In aceste cazuri este de preferat divortul decat convietuirea intr-un climat de nesiguranta sau intimidare emotionala. In familiile in care apar scene de violenta la care sunt martori copii, riscul ca acestia sa sufere traume psihice ireversibile este foarte mare, de aceea se impune separarea celor doi soti in primul rand pentru binele copiilor. Nu este un avantaj pentru copil sa creasca intr-o familie nucleara violenta, in care divortul ar insemna pierderea unei surse de venit. Copii se dezvolta nu numai sub aspect biologic ci si sub aspect psihologic iar familia trebuie sa asigure un suport pozitiv in acest sens, de aceea conflictele uneori inerente dintre cei doi soti nu trebuiesc exteriorizate  sau sa depaseasca nivelul decentei de exprimare verbala. Acest control autoimpus ca norma de buna convietuire intre soti are rolul de a nu duce la extrapolari defectuase a comunicarii afective si efective, sau la conflicte cronice cu repercusini nedorite asupra copiilor.

Modul cum a fost privita institutia familiei de catre protagonistii de pe aceasta scena a vietii a cunoscut diverse interpretari nuantate de interese din cele mai diverse. Astfel pornind de la satisfacerea unor necesitati fiziologice sau implinirea prescriptiilor sociale, familia s-a manifestat de-a lungul timpului ca un mod de coeziune sociala, o parghie de accedere la statuturi sociale mai inalte, un mijloc de asigurare a protectiei, un loc de refugiu sau un mijloc de inavutire.

La fel si aparitia copiilor a cunoscut moduri diferite de interpretare, de la aparitia naturala, la copilul dorit sau nedorit (o gura in plus de hranit, o raspundere neasumata) sau copilul necesar, cu functie de mostenitor. Depinde mult de climatul cultural al societatii modul cum sunt priviti copii. Se intalnesc societati in istorie sau in contemporaneitate cand copii sunt evaluati dupa numar, cu cat mai multi cu atat mai multa mandrie si implinire, in care familiile fara copii sunt stigmatizate si se destrama; sau dupa sex astfel exista societati care pretuiesc numarul crescut de fete si altele care pun accent mai mult pe baieti. Motivele sunt diverse de la motive economice, fete aducatoare de profit in urma casatoriei sau (trist dar adevarat) in urma prostitutiei, baietii sunt  de obicei priviti ca sursa de castig pentru familie, acesta fiind gasit apt de munca de la varste fragede; la motive religioase ,de obicei baietii avand un statut superior in acest sens. Cazurile de perceptie defectuoasa la adresa copiilor nu sunt izolate in lume iar in unele tari statul a  fost nevoit sa impuna masuri restrictive in unele sectoare de activitate sociala care ar putea duce la acte periculoase pentru natalitate.

Astfel, in India legea interzice comunicarea parintilor, a sexului copilului in urma efectuarii ecografiei de catre medic. Asta din cauza ca in cazul unor asteptari inselate se poate ajunge la hiaturi in viata familiala, la repudierea femeii sau la acte brutale de avort care pun in pericol viata femeii. 

Observam ca nu este lipsita de importanta educatia rational stiintifica a membrilor societatii, deoarece in societatile de tip traditional-religios modul de interpretare a fenomenelor naturale ale vietii sunt grav afectate de perceptii defectuoase care duc la o incalcare flagranta a drepturilor omului inca din stadiul embrionar al acestuia. Viata familiala se afla si azi intr-o continua evolutie mai ales in tarile cu civilizatie moderna, care acorda sprijin si incurajeaza intr-o maniera sanatoasa formarea si dezvoltarea armonioasa a, acestei institutii a societatii. Desigur ca tot in societatea moderna se intalnesc si regretabile exceptii de la ordinea fireasca a lucrurilor. Sub auspiciul Drepturilor Omului s-a inceput fortarea unor limite firesti ale naturii umane si unele manifestari deviante de la programul biologic al speciei umane sunt nepermis de mult tolerate ca semn al civilizatiei. Este vorba de aparitia in cadrul societatii moderne a familiei homosexuale, care sub raport juridic civil este pusa in egalitate cu familia nucleara formata din parteneri heterosexuali. Din perspectiva biologica parteneriatul homosexual constituie un viciu de procedura cu urmari din cele mai grave asupra psihicului si fizicului uman iar atentia acestor manifestari ar trebui sa constituie un subiect strict al etiologiei.

Asa cum nu putem alerga daca avem un picior rupt sau nu putem trai daca inima nu pulseaza tot asa familia nu isi justifica existenta daca este formata din parteneri de acelasi sex. Cum spuneam mai devreme „functia creaza organul” iar aceasta axioma a naturii nu poate fi inlocuita de nici divagatie morala sau juridica, iar a pleda din perspectiva Drepturilor Omului pentru aparitia acestui tip de familie nu este decat un sofism. Cel mai dureros lucru care se incearca a se aplica in tarile civilizate obsedate de, dezideratul respectarii drepturilor omului este de a permite cuplurilor de homosexuali sa infieze si sa creasca copii. Oare ce fel de educatie vor primi acei copii? Tot in Drepturile omului este stipulat ca omul are dreptul la o viata sanatoasa. Lasand un copil sa traiasca intr-o asemenea familie oare nu i se ia acest drept? Lasandu-i sa se manifeste liber de orice constrangere pe oamenii atinsi de aceasta inclinatie viciata oare nu facem abstractie de dreptul lor la sanatate? Asa cum societatea ocroteste sanatatea membrilor ei prin interzicerea consumului de substante (droguri) care ar periclita grav buna functionare a organismului tot asa ar trebui sa ocroteasca si institutia vietii, familia, de manifestarile deviante in care a inceput sa apara. Parteneriatul homosexual nu poate fi o familie deoarece nu dezvolta viata ci o schimonoseste.

Modul in care vor evolua copiii de azi depinde de societatea in care se dezvolta. In functie de valorile care conduc societatea, noile vlastare isi vor alege calea spre dezvoltarea personala; bineinteles influentati si de zestrea proprie din subconstient. Intotdeauna maturii dau tonul intr-o societate la ce este bun sau rau, la ce are valoare sau nu merita luat in seama, iar copiii vor copia modelele, modulele si sabloanele de convietuire promovate de ei. Cand spun „maturi” nu ma gandesc doar la parintii biologici, ci la intreaga arhitectura de „stalpi ai societatii” ce sustin arcadele gandirii si planseul subconstientului social. Intotdeauna cei mici au fost nevoiti sa asculte de cei  mari si sa se supuna lor, in caz contrar aplicandu-se ca mijloc, coergitiv dezaprobarea sau pedeapsa. Astfel sunt preluate vechile modele de gandire si perceptie asupra vietii. De modul cum va actiona maturul va depinde, dezvoltarea ulterioara a copilului, de aceea orice act de gandire sau actiune facute la maturitate trebuie sa contina raspunderea fata de evolutia celor mai mici care se afla la varsta cautarii unor modele sau a unui mod de a fi. Societatea europeana a mileniului trei se zbate intre inhibitiile si frustrarile generate de trecutul ignorant,  intolerant si perspectivele oferite de o cunoastere tot mai exacta asupra vietii, ce pot crea sofisme de libertinism  si anomie centrate in jurul unui ego tot mai instrainat de valorile perene. Prin cunoasterea cat mai exacta a realitatii materiale, imediate, se detroneaza mituri si superstitii ce tineau constiinta omului in frau prin intermediul poruncii si fricii. Fara un model nou, stiintific de conceptualizare a vietii, omul se instraineaza de scopul real al existentei, devenind prizonierul unor clisee de moment ce nu-i asigura decat stricta supravietuire biologica intr-o societate – jungla fara valori statutare, progresiste.

Familia reprezinta umanizarea naturii fruste, reprezinta educatia rationala a instinctelor biologice care ne programeaza existenta. Modele de coeziune afectiva se gasesc si in mediul ornitologic si cel mai frumos exemplu este cel al lebedelor care, de cand formeaza cuplul nu se mai despart niciodata pana la moarte si se ocupa numai de cresterea puilor; si poate nu intamplator imaginea lebedelor in timpul ritualului nuptial, atunci cand se privesc, apare ca semnul inimii, simbol al dragostei.

Alte articole din aceeasi tema:

Dariana Officiel

Mallecourt Lionel

Raspunde #1 | Mallecourt Lionel | 23-01-2013

Un articol un pic lung dar foarte interesant...Felicitarii Dl.Pascu!


Laura

Raspunde #2 | Laura | 23-01-2013

Intr-adevar cam lung articolul dar cu destule explicatii interesante. O varianta mai scurtata probabil ar avea un impact asupra mai multor cititori. Oricum astept cu nerabdare noi articole la fel de bine documentate. O zi buna!


Elena

Raspunde #3 | Elena | 23-01-2013

Interesanta prima parte a articolului si cum a spus si Laura bine documentat. Dar la partea in care faceti acele afirmatii acuzatoare la adresa cuplurilor de homosexuali m-ati dezamagit. Drepturile omului nu sunt doar o scuza si chiar trebuie aplicate tuturor in egala masura indiferent daca avem "lipsa un picior" sau nu. Iar in ceea ce priveste infierea mi se pare un lucru foarte bun in contextul in care sunt atatia copii orfani care traiesc in conditii precare. Preferati sa ii vedeti chinuindu-se in camine si case de copii decat ducand o viata decenta in care li se acorda atentie si suport fie si din partea a doua persoane de acelasi sex?


Crampf Florentina

Raspunde #4 | Crampf Florentina | 24-01-2013

Interesanta tema de articol. Apreciez! Mai intai de-a lungul unei mari parti din istoria omenirii familiile nu erau intotdeauna sanatoase si functionale. Cum s-a intimplat in Roma antica unde casatoriile intre barbatii aristocrati au fost cindva recunoscute prin lege sau o uniune intre doua rude ca in Europa medievala cind erau in joc proprietati importante. Eu cred ca adevarata dilema a societatii moderne o reprezinta "rata divortialitatii" foarte mare. Atita vreme cit ne alegem partenerii in baza unor afinitati personale, trebuie sa ne pregatim si pentru inevitabil. Numai bine!


Spune parerea ta!

Trimite

Scrieti-ne!


Informatiiprofesionale este inscris in Registrul de Evidenta a Prelucrarilor de Date cu Caracter Personal sub Nr. 22490
Informatii Profesionale © Toate drepturile rezervate

Termeni si conditii de utilizare | Publicitate