Despre alte zeitati ale dacilor
Cu totii am auzit, inca din primele lectii de istorie din clasele primare, de marele zeu Zalmoxis al stramosilor nostri, dacii. Nu stiu, insa, cati dintre noi ne-am pus problema daca era singura zeitate catre care se indreptau ofrandele si rugamintile lor, sau au mai existat si alte asemenea zeitati, de ordin inferior, aidoma altor panteoane antice (cel grec ori cel roman, spre exemplu). Fiind interesat de aceasta problematica, dezbatuta de istorici de seama ai neamului romanesc - Vasile Parvan, Constantin Daicoviciu, Hadrian Daicoviciu - am decis sa ma aplec asupra acestei problematici, destul de controversata in istoriografia noastra.
Articolul meu nu se doreste a fi unul cu caracter declarativ in aceasta privinta, ci am in intentie doar sa aduc la iveala cateva mentionari ale istoricilor latini cu referire la alte zeitati ale dacilor, cu precadere la cea a razboiului, binecunoscut fiind faptul ca dacii erau cei mai viteji si mai drepti dintre traci - deci un popor cu reale veleitati razboinice.
Publius Vergilius Maro (70 a.Chr-19 a.Chr.) este primul dintre poetii latini care in epopea in versuri Aeneis 3.34- 35 il aminteste pe „batranul Mars Gradivus, care ocroteste ogoarele getilor”[1].
La Publius Ovidius Naso (43 a.Chr.-17 p.Chr.), clasic al literaturii latine ce-i dedica sotiei sale celebrul epitaf „sub asta piatra zace Ovidiu, cantaretul iubirilor gingase, rapus de-al sau talent” (Tristia, III, 73-76), si care, in aceeasi opera, se roaga de imparat, de prieteni si de sotie sa fie iertat si sa i se permita sa revenia la Roma. Citim urmatoarele versuri prin care isi plange tristul sau destin: „Tu n-ai ramas in patrie, ci ai venit pana la Stirmonul plin de zapada si la getul care se inchina lui Marte”[2].
Gaius Valerius Flaccus Setinus (45-93 p.Chr.) poet si membru al unui colegiu sarcedotial la Roma in timpul imparatului Domitian, contemporan cu cucerirea Ierusalimului si a expeditiei lui Tettius Iullianus in Dacia, este autorul epopeii in opt carti intitulata Argonautica. In Argonautica 5.618-619 si 7.644-646 poetul face trimitere la zeul Mars Gradivus care „venind din pesterile getice, traverseaza, in mijlocul unui nor imens de pulbere, intinsurile Scitiei”.
Poet nascut in sudul Italiei la Neapolis, Publius Papinius Statius (40/45-96 p.Chr. de asemenea contemporan cu imparatul Domitian, este autorul unei bogate opere literare Agaue, Thebais, Achilleis precum si culegerea de poeme in cinci carti intitulata Silvae. Statius acest poeta doctus, in Silvae 1.2.51-53, ii dedica zeitei Venus urmatoare versuri „ intr-o zi, in seninatatea cereasca a Caii Lactee / binefacatoarea Venus era intinsa in patul sau, pe cand noaptea se sfarsea / eliberata de strangerile aspre ale sotului sau getic” versuri care fac trimitere la originea traco-getica a zeului Marte.
Despre Marcus Valerius Martialis (40-104 p.Chr), nascut la Bilbilis (azi Bilbao), se poate afirma cumgrano salis ca a fost primul poet basc al literaturii universale, fiind autorul a peste 1500 de epigrame. In Epigrammata 7.2.1-2, ca adulator al imparatului Domitian, ii dedica urmatoarele versuri „E de nepatruns platosa stapanului nostru pentru sagetile sarmatilor / si mai sigura decat scutul getic al lui Marte”.
Poetul secolului IV p.Chr., Decimus Magnus Ausonius (310-394) s-a nascut in Gallia la Burdigala, Barcelona de azi. Nascut crestin, devenind la maturitate un intelectual cu o eruditie polivalenta, a fost profesorul viitorului imparat Gratian. In timpul domniei acestui imparat, Ausonius ocupa inalte functii in administratia Imperiului ca cea de quaestor sacri palatii si chiar consul in anul 379. In jurul lui Ausonius si a familiei sale, ce detinea de asemenea functii si demnitati in administratia imperiala, s-a creat un adevarat si puternic cerc cultural-politic, atasat literaturii traditionale pagane, grupare ce a intrat conflict cu episcopul Ambrosius. Acesta din urma, dupa ce l-a determinat pe imparatul Gratian sa renute la titlul de pontifex maximus, a reusit sa-l convinga sa-l indeparteze pe Ausonius de la curtea imperiala. Decimus Magnus Ausonius a lasat posteritatii lucrari literare deosebit de ample si variate ca tematica, printre care se numara si Epigrammata. In poemul 26.5-7 din Epigrammata ne transmite in versuri ca „ Augustus, stapan al luptelor si al cuvantari, / merita cinstirea de doua ori si titluri indoite, el care tempereaza / razboiul prin muze si-l modereaza prin Apollo pe Mars al getilor” ca apoi, in versurile 14-15 Marte sa fie numit „odrisian” .... bella horrida Martis / Odrysii Thraessaeque virginis arma retractat.[3] Claudius Claudianus (370/375-404 p.Chr.) de origine greco-oriental, s-a nascut la Alexandria, ultima reduta pagana a Orientului secolului IV. Ajuns la Roma, il gasim in anturajul impartatului Honorius, bucurandu-se de favorurile acestuia si a generalului vandal Stilicho in cabinetul caruia ocupa functia de notarius. Ca scriitor si poet de limba greaca si latina deopotriva, Claudianus a avut o activitate deosebit de prodigioasa ajungand sa fie recunoscut ca fiind ultimul poet national roman al epocii sale. Referindu-se la luptele cu cu geloni-gestes Scytharum in poemul Carmina 1.119-120, Claudianus face trimitere la zeul Marte Gradivus in urmatoarele versuri „Qualis letifera populatus caede Gelonos / Procubat horrendus Getico Gradivus in arvo” adica „Astfel, dupa ce a adus gelonilor macelul mortal si devastarea, / Gradivus intotdeauna redutabil se odihneste in campia getica”[4].
Despre organizarea militara a Imperiului roman gasim informatii in compendiul Epitoma rei militaris redactat de Flavius Vegetius Renatus la finele secolului al IV-lea, unde gasim urmatoarea informatie: „Iar dacii, moesii si tracii, este neindoielnic ca au fost intotdeauna atat de razboinici, incat istoria legendara sustine ca insusi Mars s-a nascut la ei” (Epitoma rei militaris, 1.28).
Iordanes, istoricul got romanizat, originar din Moesia, este autorul a doua lucrari cunoscute sub numele de Romana si Getica redactate candva la mijlocul secolului al VI-lea. Getica s-a vrut a fi o istorie a gotilor, pe care autorul insa ii confunda cu getii, devenind astfel deosebit de importanta pentru istoria celor din urma. Referindu-se de fapt la geti Iordanes consemneaza: „Si intr-atat au fost laudati gotii, incat se spune ca la ei s-a nascut Marte, pe care inselaciunea poetilor l-a facut zeu al razboiului. De aceea spune si Vergilius: ‹‹Neobositul parinte, care stapaneste campiile getilor››. Pe acest Marte, gotii dintotdeauna l-au induplecat printr-un cult salbatic (caci victimele lui au fost prinzonierii ucisi), socotind ca seful razboaielor trebuie impacat prin varsare de sange omenesc. Lui i se jertfeau primele prazi, lui i se atarnau pe trunchiurile arborilor prazile de razboi cele dintai si exista un simtamant religios adanc in comparatie cu ceilalti zei, deoarece se parea ca invocatia spiritului sau era ca aceea adresata unui parinte”[5].
Fiu al unei familii senatoriale hispano-romane din Cartagena, Isidorus sau Isidor din Sevilla (560-636) este autorul lucrarii Etymologiae. Este ultimul dintre scriitorii antici care mai face referire la Marte ca zeu al razboiului la traci in urmatoarea ipostaza: „Pe de alta parte Mars este numit de traci Gradivus, de aceea fiindca cei care lupta pornesc la razboi pe pozitie, sau fiindca pasesc neobositi”[6]. Odrasla a zeilor romani Iupiter si Iunona, Mars-Marte la romani a fost la inceput ocrotitorul agriculturii si personificare a renasterii periodice a naturii. Sub influenta personajului similar din mitul elin Ares, zeul Mars devine repede autotstapanitorul razboaielor sangeroase. In aceasta ipostaza el primeste urmatoarele epitete: Mars Pater / Tatal; Mars Ultor / Razbunatorul sau cel care pedepseste; Mars Gradivus / cel care pleaca si paricipa in lupta; Mars Quirinus / cel pasnic, pazitor al ogoarelor poporului roman[7]. In postura de Mars Ultor si Mars Gradivus, atributele zeului sunt furia, violenta, cruzimea cu care personajul mitic dezlantuie, dirijeaza, participa la razboaiele si incaierarile dintre pamanteni sortite uneori esecurilor dezastroase. Asa cum reiese din ivoarele literare mai sus prezentate, Mars Gradivus ca zeu ce pleaca si participa in razboaie, este un personaj divin pe care scriitorii si poetii antici il asociaza panteonului geto-dac, popor care in antichitatea clasica a fost socotit prin excelenta ca un popor razboinic.
In istoriografia romana nu de putine ori informatiile transmise de izvoarele antice sunt considerate exagerate, daca nu chiar puse sub semnul intrebarii. In Geografia VII, 3, 13 Strabon tine sa precizeze „cat despre geti si daci dupa ce numarul lor crescuse neanchipuit de mult, intr-atat incat puteau trimite la lupta pana la doua sute de mii de oameni”[8]. Aceasta evaluare a istoricului si geografului latin contemporan cu imparatul Octavianus Augustus este considerata ca fiind exagerata. De asmenea nu este luata in seama relatarea lui Menandru din care citam: „asa suntem noi, tracii si mai ales getii – ma mandresc ca ma trag din neamul acestora din urma: nu suntem din cale afara de cumpatati. Nici unul dintre noi nu ia o singura femeie, ci zece, unsprezece sau douasprezece, si unii chiar mai multe. Cand se intampla sa moara cineva, care n-a avut decat patru sau cinci neveste, oamenii din partea locului spun: Bietul de el n-a fost insurat, n-a cunoscut iubirea”[9] fenomen poligamic care sub raport demografic ar putea justifica informatia mult mai tarzie a lui Strabon ca geto-dacii in timpul lui Burebista puteau sa aibe o armata combatanta de 200.000 de oameni.. Este socotita ca exagerata si informatia ca in captura de razboi dobandita de imparatul Traian dupa cucerirea Daciei s-ar fi numarat „peste cinci sute de mii de barbati, cat se poate de potriviti pentru lupta impreuna cu armele lor”[10]. Mult exagerata este socotita si valoarea tezaurului capturat de romani in urma cuceririi Daciei. Valoarea nominala consemnata de Criton, medicul militar care l-a insotit pe Traian in campaniile din Dacia intre anii 101-106, ar fi fost de „cinci milioane de livre de aur, o cantitate dubla de argint, in afara de cupe si lucruri scumpe depasind orice pretuire”[11]. In acest caz exista opinia unor istorici si cercetatori conform careia tezaurizarea aurului si a argintului la geto-daci constituia un privelegiu care apartinea doar celor care detineau puterea politica, militara si religiosa in Dacia - a regelui si a familiei regale, a marii aristocratii militare fidele institutiei regale si a marilor sarcedoti de dinaintea cuceriri romane. In acest caz, valoarea imensul tezaurul capturat si dus la Roma ca prada de razboi, constand din monede, podoabe si obiecte din aur si argint poate fi reala, si reprezinta rezultatul acumularii casei regale, ce probabil a avut loc in capitala dacica din Muntii Orastiei, in perioada de timp cuprinsa intre domnia regelui Burebista si cea a regelui-erou Decebal, adica peste 150 de ani. Reamintim de asemenea parerile diferite privind metalurgia aurului la geto-daci, cum ca acestia erau maestii in confectionarea obiectelor de argint, fapt contrazis de cele 15 bratari din aur masiv cu vadit caracter cultic, descoperite in anii din urma in zona sacra a sanctuarelor de la Sarmizegetusa.
In opinia celor care sunt de acord cu existenta unui Mars Dacicus, „existenta unui asemena zeu in cazul getilor sau dacilor nu poate fi nicidecum atestata pe baza surselor literare de care dispune si acestea nu trebuie fortate pentru a sustine altceva decat ce ne indica: faptul ca avem de-a face doar cu imagini literare”[12]. In schimb, eruditi istorici si cercetatori romani precum Alexandru Xenopol[13], Ion.I.Russu[14], Constantin Daicoviciu[15], Hadrian Daicoviciu[16], Ion Horatiu Crisan[17], Nicolae Gostar, Vasile Lica[18], Alexandru Vulpe[19], Silviu Sanie[20], pe temeiul existentei unui zeu al razboiului in toate religiile indo-europene si a popoarelor Europei barbare, sunt sustinatorii existentei unui zeu al razboiului la geto-daci, un alter ego al lui Mars Gradivus din panteonul roman, sau a lui Ares din mitul elin.
In lumina celor prezentate mai sus, putem fi mai mult decat indreptatiti sa ne punem intrebarea: A existat un Mars Gradivus „Dacicus”, zeu al razboiului la geto-daci? - un adevarat Ares grecesc, tipic doar culturii si civilizatie dacilor?.
[1] Fontes Historiae Daco-Romanae, I, Bucuresti, 1964, p. 204 (FHDR I).
[2] Ibidem., p. 298-299
[3] Ibidem., p.33
[4] Ibidem., p. 34
[5] Fontes Historiae Daco-Romanae, II, Bucuresti, 1970, p. 412-413(FHDR II)
[6] D.Dan, op.cit, p.35
[7] Enciclopedia civilizatie romane, Bucuresti, 1982, p. 473.
[8] FHDR, I, p.241
[9] FHDR, I, p.134
[10] FHDR, I, p. 507.
[11] Ibidem.
[12] D.Dan, op.cit,., 31-32.
[13] A.D.Xenopol, Istoria Romanilor, Bucuresti, 1985, p.83
[14] I.I. Russu, Religia geto-dacilor. Zei, credinte, practici religioase, in AISC, 5, 1948. p.61-139
[15] C.Daicoviciu, in Istoria Romaniei, I, Bucuresti, 1960, p.334
[16] H.Daicoviciu, Dacia de la Burebista la cucerirea romana, Cluj-Napoca, 1972, p.204, 218.
[17] I.H.Crisan, Burebista si epoca sa, Bucuresti, 1977, p.457-459 si in Spiritualitatea geto-dacilor, Bucuresti, 1986
[18] N.Gostar, V.Lica, Societatea geto-daca de la Burebista la Decebal, Iasi, 1984, p.82-84.
[19] Al Vulpe, M.Zahariade, Geto-dacii in istoria militara a lumii antice, Bucuresti, 1987, p.77, 201-202
[20] S.Sanie, Din istoria culturii si religiei geto-dacilor, Iasi, 1999, p.272-273
Raspunde #1 | Narcisa - Elena Oprescu | 03-02-2012
Felicitari pentru articol Flavius! Este splendid! Plin de informatii valoroase! Ma bucur ca ai abordat un astfel de subiect, ca ne-ai reasezat in fata ochilor paginile uitate ale istoriei. Si este bine ca orice popor sa-si cunoasca istoria si traditiile, strabunii si credintele lor. Nu poti sa sti exact cine esti, daca nu-ti cunosti radacinile! Imi aduc aminte de niste consemnari istorice citite in perioada anilor de scoala. Se spunea despre geti si despre daci ca aveau mai multe zeitatti. Am citit ca se rugau la Zalmoxe pt fertilitatea pamantului dar si pt izbanda in razboaie. Deasemenea, credeau cu tarie in viata de apoi, pt ca organizau un ritual de sacrificiu. Trebuia ales un tanar voinic, plin de virtuti care sa fie sacrificat unui zeu al mortii. Era cea mai mare onoare la geti si la daci, deoarece familia celui care isi sacrifica membru ales era privilegiata dupa aceea,se socotea de altfel, ca sacrificatul rascumpara prin moarte Viata de Apoi. Foarte interesant subiectul se poate face analogie la crestinism si la Iisus.
Raspunde #2 | Mallecourt Lionel | 03-02-2012
Recunosc ca nu era bine informat despre partea asta de istorie, multumesc Flavius. Sa facut film sau reportaj?
Raspunde #3 | Crampf Florentina | 05-02-2012
Da...mi-a facut o reala placere sa citesc articolul,d-le Bozu!Imi permit sa-mi dau si eu cu parerea si anume ca s-au conturat trei opinii principale care se pot retine:una care considera religia geto-dacica monoteista,o a doua care vede in ea o religie dualista in sens iranian(de care geto-dacii se apropiau foarte mult)si in sfirsit a treia care sublinia politeismul ei.Cercetarile recente au dovedit ca religia geto-dacilor a fost politeista ,panteonul ei cuprinzind mai multe divinitati in frunte cu un zeu si o zeita suprema ,la care se adauga un zeu al razboiului ,unul al soarelui ,odivinitate ocrotitoare a vetrei si a casei ,un zeu al sanatatii,al focului si probabil multi altii.O alta zeitate importanta este Ares sau Marte,zeu al distrugerii ,al razboiului si al mortii,despre care Virgiliu ne spune ca parintele Mart ar pazi ogoarele getilor .lucru sustinut si de Ovidiu care ai vede pe geti ca pe niste inchinatori ai lui Mart.Se pare ca de aici si ideea ca 'Mars s-ar fi nascut in tara dacilor,a moesilor si a tracilor'.