Despre Creatinina

Vorbeste
Online
cu un membru
care s-a declarat
profesionist
in domeniu.
fara autor
fara autor
Click aici
sa vezi
toti profesionistii
din jurul tau...

Creatinina nu trebuie confundata cu creatina


creatininaCreatinina este o molecula generata de metabolismul muscular prezenta in serul din sange. Creatina este un compus realizat in principal de catre ficat si transportat catre muschi. Creatina este folosita ca energie pentru activitatea musculara. Odata ajunsa la muschi, o parte din creatina este in mod spontan transformata in creatinina. 

Atat cantitatea de creatina cat si de creatinina depind de masa muscular, si de aceea barbatii prezinta niveluri mai mari decat femeile. Creatina este disponibila si ca supliment alimentar. Daca alegeti sa luati suplimente cu creatina este posibil ca si creatinina sa fie mai mare. Este recomandabil sa va informati medicul daca luati suplimente de creatina atunci cand faceti investigatii de laborator.

Creatinina nu trebuie confundata cu creatina. Creatinina este produsa din creatina, o molecula de importanta majora pentru producerea de energie in muschi. Aproximativ 2% din creatina organismului este transformata zilnic in creatinina. 

Pentru ca masa musculara din corp este relativ constanta de la o zi la alta, nivelul creatininei in sange este apreciat ca fiind acelasi in fiecare zi. Determinarea concentratiei de creatinina in urina din 24 ore poate oferi o orientare in ceea ce priveste functia renala in ansamblu.

Creatinina este un produs 'deseu' al organismului care este transportat la rinichi prin sange de unde este filtrat si eliminat din organism in urina. Cantitatea de creatinina produsa de organism in fiecare zi depinde de masa musculara a persoanei – un barbat tanar si cu masa musculara mare, va produce mai multa creatinina decat o femeie, eventual mai scunda si mai in varsta.

Este important sa verificam nivelul de creatinina pentru ca s-a dovedit ca aceasta este un indicator destul de fiabil asupra rinichilor, aflam astfel daca acestia functioneaza bine. Rinichiul este organul poate cel mai bine irigat din corp si se poate spune ca rinichii curata organismul de toxine. 

Rinichii sunt cei care mentin creatinina din sange in limite normale. Atunci cand starea de sanatate a rinichilor se deterioreaza din diverse motive, nivelul de creatinina din sange va creste. 

Nivelurile anormal de ridicate ale creatininei avertizeaza cu privire la posibile probleme de sanatate sau insuficienta renala. Acesta este motivul pentru care testele de sange standard verifica in mod obisnuit si valoarea creatininei in sange.

Este important sa cunoastem care sunt valorile normale pentru creatinina pentru a sti cum stam cu sanatatea : Valori normale ale creatininei in sange sunt de aproximativ 0,6 la 1,2 miligrame (mg) pe decilitru (dl) la barbati adulti si 0,5 la 1,1 de mg/dl la femeile adulte.

Creatinina serica poate varia mult. Un nivel al creatininei serice de 2,0 mg/dl poate indica functia normala a rinichilor pentru un barbat culturist. Tinerii cu o musculatura dezvoltata sau persoanele de varsta medie pot avea un nivel de creatinina in sange mai mare decat persoanele in varsta sau alte categorii ale populatiei. 

Persoanele in varsta au adeseori nivelul de creatinina din sange mai mic decat cel normal indicat. Sugarii au niveluri normale de aproximativ 0,2 sau mai mult, in functie de dezvoltarea musculaturii lor. Persoanele care sufera de malnutritie, cele care slabesc brusc si foarte mult, care sunt afectate de boli de lunga durata, care scad in masa musculara au un nivel de creatinina mai mic decat este de asteptat pentru varsta lor. 

O persoana cu un singur rinichi poate avea un nivel normal de aproximativ 1,8 sau 1,9.

Niveluri ale creatininei care ating 2,0 sau mai mult in nou-nascuti si 10,0 sau mai mult la adulti pot indica insuficienta renala si necesitatea de dializa pentru a elimina 'deseurile' din sange. 

Nivelul creatininei in sange creste de obicei ca urmare a unei functionari defectuoase a rinichilor. Este important sa stim daca procesul care conduce la disfunctii renale (insuficienta renala, azotemie) este de durata sau recent. Cele mai frecvente cauze de boli de rinichi de lunga durata la adulti sunt tensiunea arteriala crescuta si diabetul zaharat. Anumite medicamente pot provoca, uneori, niveluri ale creatininei anormal de ridicate. Creatinina serica poate uneori sa creasca alarmant dupa ce mancam cantitati foarte mari de carne.

In urmatoarele situatii, pot aparea valori ale creatininei serice mai mari decat in mod normal:
- In situatia in care rinichii nu functioneaza in mod normal.
- Atunci cand are loc un blocaj in fluxul de urina (cum ar fi o prostata extinsa sau o piatra la rinichi).
- Infectie la rinichi.
- Deshidratare.
- Scaderea fluxului de sange la rinichi.
- Tensiune arteriala mare in timpul sarcinii.

In urmatoarele situatii pot aparea valori ale creatininei serice mai mici decat in mod obisnuit:
- Boli musculare, cum ar fi distrofia musculara.
- O cura de slabire cu foarte putine proteine.

Simptomele de disfunctii ale rinichilor (insuficienta renala) variaza foarte mult. Unele persoane pot constata accidental ca au boli renale severe si niveluri crescute de creatinina fara a avea nici un simptom. Alte persoane prezinta simptome pe care ar trebui sa le investigheze: senzatie de deshidratare, oboseala, respiratie scurta, sacadata si multe alte simptome nespecifice. 

Daca boala cronica de rinichi este tratata din timp, rata de deteriorare a functiei renale ramane foarte mica si evolueaza foarte lent. Tratamentul afectiunii va fi stabilit de medicul specialist in functie de circumstante si de particularitatile individuale.

Pacientii cu afectiuni renale au in mod clar un risc crescut de a avea si boli de inima. De altfel, bolile de inima sunt cauza majora de deces in randul pacientilor cu boli de rinichi severe (in stadiu terminal). 

Un studiu recent a aratat ca majoritatea pacientilor internati in spital cu insuficienta cardiaca acuta au si o boala renala grava. Cresterea nivelului creatininei serice si a hipertensiunii arteriale sunt factori care cresc riscul de a avea atat boli de inima cat si de rinichi.

Simptomele bolii renale care sunt factorii de risc pentru boli de inima:
- Tensiune arteriala crescuta.
- Anomaliile in compozitia sangelui, cum ar fi dezechilibre ale electrolitilor sau modificari ale lipidelor din sange (grasimi precum colesterol si trigliceride). 

Simptome de boli de inima care sunt factori de risc pentru boli renale:
- Hipertensiune arteriala severa.
- Retentie de sodiu si apa.
- Reducerea functiei inimii.

Unele medicamente care sunt utilizate in mod obisnuit pentru a trata pacientii cu insuficienta cardiaca pot afecta functia renala. Pacientii care iau astfel de medicamente ar trebui sa faca teste ale creatininei serice pentru a verifica functia renala.

Exercitiile fizice moderate nu afecteaza nivelul de creatinina. Pe masura ce masa musculara creste, se va mari intr-adevar si nivelul de creatinina dar nu intr-un mod alarmant. 

Nivelurile creatininei nu variaza daca avem o dieta normala. Nivelul creatininei poate creste cu 10%-30% in cazul persoanelor care mananca foarte multa carne. Este recomandabil sa scadem nivelul de colesterol si trigliceride in cazul in care acestea apar cu niveluri mari in analizele medicale.

Alte articole din aceeasi tema:


Raul

Raspunde #1 | Raul | 28-01-2011

Salut, am nevoie de parerea vostra. Am 16 ani 70 de kg si 1.70, fac sport...vreau sa ma apuc de sala si sa iau creatina monohidrat. Ce parere aveti?


Spune parerea ta!

Scrieti-ne!