Cum recunoastem un doliu patologic

Vorbeste
Online
cu un membru
care s-a declarat
profesionist
in domeniu.
Ciuca Cosmina
Domeniu : Activitati de interpretare artistica (spectacole)
Meserie : Figurant
Localitate : Bucuresti / Bucuresti
Click aici
sa vezi
toti profesionistii
din jurul tau...

Manifestari in perioada de doliu


La pierderea cuiva drag, o persona este expusa la diferite etape de revenire pe tema doliului. Ce este un doliu 'normal'? Ce este un doliu complicat? Ce este un doliu patologic? Cum il recunoastem pe cel din urma?

Doliul purtat in urma decesului unei persoane apropiate noua, este o experienta universala. Acesta submineaza apararea noastra psihologica pe care o folosim de obicei pentru a ne proteja de atacurile externe. Lipsa cauzata de diparitia fizica reprezinta o mare suferinta. 

'Doliul' intervine ca un mecanism psihologic. Acesta permite de-a lungul sau, acceptarea pierderii persoanei dragi si reconstruirea interioara prin investirea progresiva a interesului intr-o alta sfera sociala. Pentru alti teoreticieni antropologi, doliul este rezultatul  pierderii reale a atasamentului, este vorba despre o legatura mentala care uneste doua persoane intr-o relatie. Anxietatea generata duce la modificarea acestei legaturi si acceparea mortii celuilalt. In general persoana indoliata cauta, mai presus de toate, sa dea un sens pierderii suferite. Acest lucru implica practici lingvistice, practici culturale, religioase si interactiuni sociale care ajuta la iesirea din faza de tristete.

1. Doliul normal este alcatuit din mai multe faze care dureaza un an
Doliul complicat este compus din aceleasi faze dar care dureaza mai mult timp. Nu este patologic, dar reflecta dificultati psihologice si emotionale. In general este caracterizat de autoinvinovatire puternica , dar poate prezenta, de asemnea, si alte caracteristici.

2. Doliul patologic
Recunoastem un doliu patologic daca si numai daca dupa pierderea unei persoane dragi, apar probleme sau simptome psihopatologice in cazul in care nu existau dinainte. Aceste probleme sau simptome sunt multiple si nu sunt intotdeauna prezente. Pot sa varieze in frecventa si intensitate. 

Sunt distinse in special:
- tulburare depresiva majora caracterizata de o mare tristete, plans frecvent si sentimente incontrolabile de disperare;
- delir mai ales in jurul construirii unui unui sens eronat, ilogic sau nejustificat fata de pierderea persoanei dragi;
- stari alternante de entuziasm si de tristete;
- dezvoltarea acelorasi simptome ca fiind persona care a murit(daca suferea de vreo boala) sau aparitia formelor patologice  legate de stres (ulcer cronic, cancer);
- aparitia starilor comportamentale de dependenta de medicamente sau alcool;
- vina generalizata, depasind cu mult actiunile fata de persoana care a murit;
- halucinatii ale vocii sau imaginii celui disparut.

Exista si alte simptome ale doliului patologic, acestea depinzand de personalitatea subiectului in doliu si de capacitatile de adaptare. Totusi, daca vedeti aceste semne la cineva este recomandat sa-l sfatuiti sa mearga la un psiholog care-l poate ajuta intr-o perioada atat de dificila.

Alte articole din aceeasi tema:


Ary

Raspunde #1 | Ary | 31-08-2012

Se spune ca fiecare sufera in felul lui. Unii isi manifesta durerea unii nu. Moartea este un fenomen natural si vrem nu vrem nu exista alternativa. Este foarte trist pentru toti si pare un moment pe care nu il vei depasi niciodata. Dar intervine uitarea...

Flor

Raspunde #1-1 | Flor | 31-08-2012

Da intervine uitarea si cu ajutorul celor apropiati putem trece peste. In cazuri aparte este nevoie si de interventie specializata si e bine sa fie descoperita totusi din timp, pentru a evita adancirea tot mai abrupta in depresie.



Ramona

Raspunde #2 | Ramona | 31-08-2012

Am observat ca o credinta puternica in Dumnezeu face ca acest moment sa fie trecut mai usor, sa ofere o explicatie pentru ceea ce s-a intamplat si sa se ajunga la o acceptare mai repida, o impacare cu sine, cu fenomenul mortii si cu Dumnezeu.

Gabi

Raspunde #2-1 | Gabi | 31-08-2012

Da si in acest caz nu exista nici acea blamare fie personala fie a lui Dumnezeu pentru cele intamplate. Oamenii cu credinta in divinitate au o liniste sufleteasca care ii ajuta aparent in depasirea momentului.



Narcisa - Elena Oprescu

Raspunde #3 | Narcisa - Elena Oprescu | 01-09-2012

Cred ca fiecare om resimte doliul in felul sau. Mie mi-a murit demult o singura persoana pe care am iubit-o foarte mult.Nu m-am impacat decat peste ani cu moartea ei.Cand aveam cate un necaz ma gandeam asa"daca ar fi fost aici, langa mine, cu siguranta lucrurile ar fi fost mult mai bune"; uit uneori ca sufletul nu moare niciodata si de fapt, ceia care s-au dus sunt mereu langa noi.


Narcisa - Elena Oprescu

Raspunde #4 | Narcisa - Elena Oprescu | 01-09-2012

Din tot ce am citit eu si din tot ce am acumulat in materie de "cunoastere", converg la ideea urmatoare"Omul este intr-adevar o scanteie divina, sufletul sau este alcatuit din aceeasi materie ca si Dumnezeu.Diferenta intre Dumnezeu si om, este urmatoarea: Dumnezeu este Cratorul, omul este fiu, este creatia sa. Dumnezeu detine cunoasterea si vesnicia si cea mai inalta moralitate si intelepciune dobandita intr-o eternitate de timp. Omul este un duh intrupat intr-o continua evolutie.El este un mic Dumnezeu care traieste mai multe vieti pe pamant sub aceasta forma materiala cat si alte vieti in satre de duh liber, pe aceasta planeta cat si pe altele atata timp cat ii este necesar sa ajunga la o inalta constiinta divina care sa-l intoarca in gradina Tatalui si sa devina la randul sau un creator.E o teorie desprinsa din SF pt unii, pt mine, este singura in care cred.

Ciuca Cosmina

Raspunde #4-1 | Ciuca Cosmina | 02-09-2012

Lucrurile nu sunt atat de complicate pe cat le facem noi. Da, asa este, omul este duh (suflet) intrupat, adus din nefiinta la fiinta (sau fiintare) ca sa se desavarseasca si sa ia chipul si asemanarea lui Dzeu, cunoscand deplinatatea acestui lucru. Corpul fizic este "o povara" de care nu trebuie sa ne lipim(asa cum facem multi dintre noi). Constiinta divina este in noi. Avem un mare dar de la Dumnezeu dar si o mare arma in mainile noastre "libera vointa"... Dumnezeu ar vrea sa-ti dea binele, dar daca tu (omule) nu-l ceri?! Dzeu vrea sa te feresca de ispita raului (pe care tu omule nu o vezi) dar daca tu nu ii ceri ajutorul? De fapt noi oamenii am cazut in 2 mari capcane: 1. Ne folosim libera vointa construindu-ne orgoliul/mandria existentei proprii de sine statatoare si care nu ne mai permite sa renuntam la ideea ca noi suntem dumnezei. 2. Nu mai stim sa ne oprim. daca am face-o... cu siceritate fata de noi insine, ne-am vedea cine suntem, ce suntem, care ne este masura si ne-am intorce "Acasa" (asa cum zicea parintele Arsenie Boca).


Ciuca Cosmina

Raspunde #4-2 | Ciuca Cosmina | 02-09-2012

Sunt multe si frumoase lucruri de spus..., daca am fi mai umili si mai sinceri fata de noi insine, dezbracati de mandrie si vanitate... ni le-ar descopera Dzeu pe toate, si atunci ...se opresc intrebarile, si nu mai exista indoiala, si nu te mai razvratesti importiva suferintelor (pe care singuri ni le pricinuim), si nu ne mai temem de moarte, caci ne vorbeste si ne are in grija Dzeu! Sa plangem si sa ne intristam pentru moartea sufletului (indifereanta, ratacirea), moartea trupului este o trecere catre cunostinta binelui (rai) si cea a raului (iad), dar atunci vor fi cunoscute in deplinatatea lor. Exista oameni, sanatosi trupeste dar morti sufleteste, la nivel de constiinta... Pentru ei si cu ei trebuie sa plangem, sau mai bine sa ne rugam. Si aici este o alta discutie...daca am sti ce putere are rugaciunea pentru ceilalti, nu ne-am mai opri! :) Nu sunt povesti, nu e S-fiction sunt convinsa ca fiecare dintre voi ati simtit prezenta harului lui dzeu la un moment dat. Si daca stiti despre ce vorbesc cam stiti ce sa cautati... :) Si inca un lucru: daca cineva nu crede, asta nu inseamna ca nu exista! Pace, bucurie si minte luminata sa avem!



Narcisa - Elena Oprescu

Raspunde #5 | Narcisa - Elena Oprescu | 04-09-2012

Multumim pentru civintele tale frumoase si curate Cosmina! Sunt de acord cu "acea arma" care se num,este liber arbitru si cu rugaciunea. Rugaciunea este un exerciutiu de vointa si de credinta. Este un exercitiu si un obicei benefic pt orice om. Poate ca cineva nu s-a rugat niciodata, ori ca nu a simtit neviua, ori nu a fost invatat. Exista un inceput pt toate si de ce nu ar fi exersarea binelui si rugaciunea? Dca faci un rau si mai faci inca unul, va fi mai usor sa il faci pe al treilea, pt ca deja ai exersat raul.Asa este si cu rugaciunea si credinta. Daca azi te-ai rugat si l-ai cautat pe Dumnezeu, si maine iar faci acest lucru, vei face din ce in ce mai des. Sunt oameni "moderni si civilizati " in ziua de azi care considera ca nu este "cool" si nici de actualitate sa vorbesti despre rugaciune si credinta. Dar eu i-as intreba daca au exersat vreodata, sau macar daca se simt impliniti sau impacati sufleteste vreodata. Legatura cu divinitatea este singura capabila sa te implineasca si sa-ti confere acea energie inepuizabila si putere de a-ti iubi apropiatii. Ma bucur ca aici vin oameni care scriu cu inima nu doar cu literele din cuvinte.


Spune parerea ta!

Scrieti-ne!