Devino si tu omul cautat din zona ta ...
Pentru a-ti dezvolta
afacerea!
Click aici
Pentru a-ti dezvolta
cariera profesionala!
Click aici
Pentru a-ti gasi
un job!
Click aici

Adolescenta, oala sub presiune

Catalin Cretu
Domeniu : Alte activitati referitoare la sanatatea umana
Meserie : Psiholog
Localitate : Iasi / Iasi
Click aici
sa vezi lista
Profesionistilor.
Click aici sa
vezi toti profestionistii
din zona ta.

Cine sunt eu...


Adolescenta este o perioada de profunde schimbari firesti atat in plan fiziologic cat si psihologic si social, perioada de rascruce, de intrebari si decizii ce pot afecta viitorul individului. In plan psihologic are loc un proces de schimbare a imaginii de sine, care intra in conjunctie cu tendinta adolescentului de a se autodefini.

Constituirea noii identitati are loc, adesea, prin opozitia fata de imaginea adultului si adoptarea unor norme sociale si de grup prezente la ceilati tineri din aceeasi generatie.

Aflandu-se intr-o perioada de schimbari rapide biologice, psihologice si sociale si trebuind sa ia decizii majore in aproape toate ariile vietii, adolescentului ii va fi foarte dificil sa atinga un nivel optim al identitatii. In acest sens, adolescentul traieste o asa numita criza de identitate deoarece nu stie foate bine cine este sau incotro se indreapta. Erikson (1950) arata ca adolescentul tipic gandeste in modul urmator despre sine insasi: „Nu sunt ceea ce mi-as dori sa fiu, nu sunt ceea ce voi fi, dar nici nu mai sunt ceea ce am fost”.

Neconcordantele care apar in structura imaginii de sine se refera de fapt la conflictul dintre Eul real si Eul ideal, conflict care poate duce la frustrare, stres si o scazuta stima de sine. Unii oameni resimt acest conflictul ca pe unul coplesitor si conduce la depresie si deznadejde; pentru altii un asemenea conflict constitue impulsul care conduce la mobilizarea resurselor necesare compensarii si atingerii idealurilor propuse.

Dezvoltarea intelectuala si trecerea de la gandirea concreta la gandirea abstracta ofera adolescentului instrumentele mentale necesare autodescoperirii si autodefinirii propriei persoane. Perkins (2001) arata ca in incercarea de a se defini pe sine si, in acelasi timp, de a redefini relatiile  lor  cu  lumea,  adolescentii  sunt  preocupati  sa  gaseasca raspunsul la cateva intrebari majore:

- Cine sunt eu? Cum raspund la acesta intrebare, cu referire in primul rand la asumarea noilor roluri sociale si sexuale?
- Sunt o persoana normala? Altfel spus, in ce masura ma incadrez intr-un anumit grup pe care eu (sau altii, a caror opinie conteaza) il consider(a) „normal”?
- Sunt o persoana competenta? Sunt capabil sa realizez ceva care este valorizat de catre parinti mei, de catre cei de aceeasi varsta cu mine, de societate in general?
- Sunt iubit? Si, mai ales, Sunt demn de a fi iubit? Altfel spus, ar putea cineva sa ma iubeasca (in afara de proprii mei parinti)?

Identitatea unei persoane reprezinta un raspuns explicit sau implicit la intrebarea: Cine sunt eu?.

Adolescentii care traverseaza etape dificile tind sa nu ceara, sa nu solicite nici o forma de preventie sau de interventie in scopul sprijinirii lor sau, intr-un caz mai rau ei refuza orice fel de ajutor din partea adultilor.

Astfel, se recomanda ca acesti adolescenti sa fie integrati in programe terapeutice si de consiliere psihologica individuala si de grup. Este important ca intre partile implicate, respectiv intre specialist, adolescent si parinte sa se formeze o alianta terapeutica asa incat fiecare dintre parti sa constientizeze si sa recunoasca existenta unei probleme, a naturii si gradului ei de dificultate, precum si a modalitatilor si cailor necesare pentru solutionare.

Alte articole din aceeasi tema:

Dariana Officiel

Mihaela

Raspunde #1 | Mihaela | 11-07-2013

Si oare ca parinte ce poti face? Am doua copii, unul este mare acum, este implinit, fericit cu o familie, profeseaza meseria pe care singur si-a ales-o, fara prea mari drame si intrebari in adolescenta. Celalalt, se afla in aceasta criza de identitate. As vrea sa il ajut dar, cum spuneti si in articol, nu vrea ajutorul nimanui. Consider ca i-am crescut pe amandoi la fel si nu imi dau seama unde am gresit ca parinti in cresterea celui mic. Nu ii iubim diferit, nu am oferit mai mult unuia si mai putin celuilat. Daca m-ar auzi de terapie cred ca nu ar reactiona prea bine! El da impresia ca este ok, ca are prieteni multi (si calitate indoielnica as zice eu) si ca face ce ii place. Doar ca aceste lucruri care ii plac sunt schimbate destul de des. Incepe foarte multe lucruri cu entuziasm si apoi cu foarte mult dezinteres le lasa balta...Ce sa fac?


Cosmina

Raspunde #2 | Cosmina | 11-07-2013

Terapie?! Cum sa o aduc la terapie? Am incercat sa vorbim civilizat si serios si i-am zis ca am facut o programare la un psiholog (pentru mine) si ca mi-ar placea sa imi tina companie, sa nu fiu singura. Pai m-a facut nebuna si mi-a zis ca nu are ce cauta acolo. I-am spus apoi ca poate ne-ar ajuta si pe noi doua sa ne intelegem mai bine, sa o inteleg eu pe ea...si mi-a zis ca n-are nevoie de intelegerea mea si s-o las in pace, ca atunci cand va vrea sa vorbeasca cu mine va veni ea la mine...Sotul meu este foarte irascibil, nu ma pot intelege cu el sa fie mai intelegator mai aproape de ea, sa-i dea mai multa libertate, spune ca s-a saturat de toanele ei si ca nu-i va da nas. Eu sunt la mijloc...el nu-i da voie afara, ea fuge fara stirea noastra, eu aflu, ma supar, tip si apoi o acopar ca mi-e frica de reactia lui taica-su. Nu stiu ce sa mai fac! Sunt depasita de situatie...cred ca mai degraba eu sunt cea cu probleme!


Laura

Raspunde #3 | Laura | 11-07-2013

Meseria de parinte e cea mai grea! Si eu sunt mama, am o fetita de 15 ani, deocamdata nu avem probleme mari, invata bine, are cativa prieteni. Incerc sa-mi analizez bine comportamentul. Daca dai copilului prea multa libertate nu e bine, daca il tii din frau iar nu-i bine. E nevoie de un echilibru si din pacate nimeni nu ne invata care e echilibrul ala. E de datoria fiecarei familii sa-l gaseasca. Numai bine!


Crampf Florentina

Raspunde #4 | Crampf Florentina | 12-07-2013

Orice s-ar spune, trebuie sa admitem ca adolescenta a existat dintotdeauna. In primul rind, cuvintul este foarte vechi. Il regasim efectiv inca din Antichitate, la multi autori greci si latini: la Platon in dialogurile socratice, la Ovidiu in Arta iubirii, la Plaut in Captivii, la Cicero. In limba franceza, termenul apare in secolul XIV. Dar abia in a doua jumatate a sec. XIX ,CUVINT SI REALITATE se impune. De atunci se spune ca ne este teama de aceasta schimbare care il face pe om periculos pentru sine insusi si pentru ceilalti. Dincolo de aceasta realitate, adolescenta este singura virsta la care am invatat ceva spunea Proust. Cat adevar se ascunde in aceste cuvinte...Numai bine!


Spune parerea ta!

Trimite

Scrieti-ne!


Informatiiprofesionale este inscris in Registrul de Evidenta a Prelucrarilor de Date cu Caracter Personal sub Nr. 22490
Informatii Profesionale © Toate drepturile rezervate

Termeni si conditii de utilizare | Publicitate