Poveste de dragoste fara cuvinte
Regizorul corean Kim Ki-Duc este cu siguranta un maestru al filmului care minimizeaza dialogul si schimbul de cuvinte in favoarea gestului, a privirii, a modului de a povesti minimalist si semnificant. In 2004 a produs un film de-a dreptul bulversant – 3-IRON, cu o fraza la final – o buna invitatie la a revedea ce e cu realitatea: It’s hard to tell that the world we live in is either a reality or a dream. Fara a reveni la iluzia maya, as puncta in acest context mai degraba faptul ca facem permanent interpretari, legate de noi si de lumea pe care o percepem, filtrand-o prin sistemul nostru personal de valori. Constientizarea acestui mecanism poate imbogati multiplicat reprezentarea lumii pe care o populam.Dar sa revenim la 3-IRON. Nu am intentia de a-l povesti, ci voi analiza cateva scene semnificative pentru comunicarea nonverbala, asa cum am inteles eu. As dori sa va suscit curiozitatea sa il vizionati si pentru aceasta va soptesc ca e un film care dimensioneaza altfel cum se pot iubi doi oameni.
Eroul nostru merge (cu motorul sau) din casa in casa lipind de usa cate un pliant (oarecare). Trece prin diverse cartiere si medii. Seara se intoarce si verifica pliantele care au ramas lipite pe usa. Unde este plaintul ramas lipit, isi scoate sculele si forteaza usa. Ati inteles, in seara asta are unde dormi. La inceput va poate veni ideea ca e un hot, dar nu este. Omul intra in casa, o exploreaza, mananca, se odihneste, dar ca raspuns la “ospitalitate” repara lucruri, spala hainele, uda florile, si pentru a-si consolida “relatia” cu stapanii, face folografii cu pozele acestora, si sa vezi ce fericita expresie afiseaza, cat de genuina poate fi bucuria acestuia. Si nu asa este natural? In fiecare seara, intr-o alta casa, explorare, curiozitate, sentimental multumirii? (sigur, privit in sens metaforic, a nu se aplica in realitate)
Totul ar fi simplu daca lucrurile ar ramane in acest fel, insa daca nu ar fi, nu s-a povesti!
Intr-un cartier de lux, tanarul (habar nu am cum il cheama) isi lasa motorul in fata unui garaj si, ca de obicei, lipeste pliantele de usa. Garajul se deschide si soferul claxoneaza enervat ca doar motorul ii sta in cale. Personajul vine sa isi ia vehiculul si cei doi fac un schimb de priviri. Este primul lor schimb de priviri. Acea privire a conducatorului de BMW ar putea semnifica totul despre caracterul si felul sau de a fi. Mai ales ca ei se vor reintalni…
Si reintalnirea este data de pliantul ramas in poarta. Tanarul descopera in acea curte un camp de golf, statui albe de femei – o intalnire interesanta dintre masculin si feminin. Interiorul fastuos este eclipsat de reprezentarea vizuala (portete) ale chipului unei tinere frumoase. Fotografiile alb-negru de dimeniuni A3 par a fi “bijuteriile” acelei locuinte luxuriante, aceasta ne comunica ca ea ste o “achizitie”. Bineinteles, tanarul isi face fotografie cu ea.
Urmeaza ritualul de a repara, a spala, simtindu-se ca acasa. Numai ca ea (tanara din fotografie) este acolo. Nefericita. Sensibila. Vedem asta pe fata ei. Pe felul in care il urmareste, fara sa intervina. Iar casa de lux ii este inchisoare. Si acest lucru este evident din felul in care barbatul ei ii vorbeste in robotul telefonului.
Cand ea decide sa i se arate, el fuge speriat. Numai ca se opreste la rascruce de drumuri. Il vedem cum gandeste. Apoi, observandu-i gesturile hotarate (cum se ridica, cum isi pune casca, cum porneste motorul), stim ca a luat o decizie. Intra in casa, o vede pe ea in baie plangand. Avem o stare de tensiune. Pentru a-I alina durerea, el pune pune in combina un CD cu o melodie. O melodie care vorbeste in locul lui. Din sifonier ii adduce un set de haine curate, lenjerie. I le pune la usa baii. Ea iese. Se imbraca timid. Se aseaza pe canapea. Melodia se aude in fundal. El ii trimite pe podea o minge de golf. Ea o prinde. El i-o transmite din nou. Intre timp vine stapanul casei, cel care aruncase privirea plina de ura de care spuneam mai sus. Se comporta ambivalent, striga, o loveste, apoi incearca sa ii obtina afectiunea, sarutand-o fortat. Modul in care eroul nostru intervine are nuanta unui gest masculin ferm si irevocabil. Din gradina il anihileaza cu cateva lovituri de mingi de golf, (altele decat cele transmise mai devreme ei, suave si blande). De data aceasta sunt agresive, puternice, ferme. Asta denota o anumita atitudine, o forma clara de rivalitate si decizie, ar mai fid at o lovitura, dar a privit-o in ochi si ea l-a oprit discret. Urca pe motor si ii trasnimte mesajul ca este pregatit de a porni, zgomotul este explicit, nerabdator. Ea traverseaza sufrageria, ajunge in dreptul “proprietarului” ei, acesta o apuca de papuc si ea este in fata unei decizii, o face intr-o secunda, la fel de ferm, isi scoate piciorul de sub apucatura disperata a acestuia, scarbita si intr-un fel care transmite toata frustrarea coliviei de lux. Apoi urca si pleaca cu el…
Iata cum cateva cadre simple, dar expresive, fara cuvinte, ne spun povestea unui triunghi complicat. Privirile, felul de a actiona, contactul cu obiectele, modul de a le da utilitate asigura pozitia si atitudinea personajului. In cinema acest lucru este o magie, o arta – a povesti fara cuvinte. In viata reala vorbim mult, uneori pentru a acoperi ceea ce nu vrem sa spunem.
Si la final, pe langa a va reaminti invitatia de a viziona acest film, punctez modul lui Kim Ki-Duc de a gasi solutia cum sa ne comunice metamorfoza tinerei. In urmatorul “apartament-gazda”, in care deja intra amandoi, pe peretii sufrageriei sunt mai multe fotografii, printre care un loc privilegiat il ocupa un tablou cu pictorialul ei. Ea il priveste indelung, fata in fata. Mai tarziu, il ia de pe perete si decupeaza fotografia, refacand imaginea. Iata rezultatul:
Raspunde #1 | Narcisa - Elena Oprescu | 05-12-2010
Este cel mai emotionant articol citit aici! Felicitari celei care l-a scris...pentru ca am vazut totul prin cuvintele citite: miscarea, culorile, formele si am auzit sunetele... si am simtit tot! Chiar m-a miscat! Dragostea este ceva...ceva ce avem in noi si nu putem spune prin cuvinte! Mai degraba gesturile o descriu sau o privire, un gand... Nu sunt deloc o experta in relatii de iubire, chiar contrar, insa nu inteleg de ce relatiile sunt vazute doar in felul acesta: doua persoane trebuie sa stea mereu impreuna, trebuie sa-si spuna totul tot pana la exasperare ( toate nimicurile vreau sa zic), sa locuiasca impreuna, sa se casatoreasca si toate cele! Aceasta nu este relatie, nici dragoste, este doar convietuire! Dragostea se exprima prin cateva gesturi simple,sensibile si pline de semnificatie...dragostea este un sentiment nobil, cel mai nobil dintre toate! Pentru ca presupune sprijin si intelegere neconditionata, admiratie,stima, emotie...iar uneori sacrificiu, nu in sensul ca vei considera ca sacrifici ceva pt iubire, ca daca ti se pare sacrificiu ceea ce faci in numele ei,atunci nu mai e iubire, sacrificiu in sensul de jertfa...sa fii capabil sa iti dai viata pt celalalt...
Raspunde #2 | Vasko Karabolevski | 19-04-2011
:) Super, aveam filmul, dar nu am apucat sa-l vad pana acum, credeam ca asiatici sunt buni doar la filme cu batai. :) Mai este si old boy. p.s : o sa ma uit acum la 3 iron. bye :)