Devino si tu omul cautat din zona ta ...
Pentru a-ti dezvolta
afacerea!
Click aici
Pentru a-ti dezvolta
cariera profesionala!
Click aici
Pentru a-ti gasi
un job!
Click aici

Acceptarea neconditionata

Raluca Savu
Domeniu : Activitati de consultanta pentru afaceri si manage...
Meserie : Formator-organizator/conceptor/consultant formare
Localitate : Bucuresti / Bucuresti
Click aici
sa vezi lista
Profesionistilor.
Click aici sa
vezi toti profestionistii
din zona ta.

Am avut mereu nevoie sa inteleg


Cei care ma cunosc, stiu exact cum e cu nevoia mea de a intelege. Am nevoie de claritate. Asa functionez eu. Nu imi plac situatiile neclare, ambigue, de genul: “lasa ca vedem pe parcurs”. Asta e motivul pentru care nu am prea copiat in viata mea la examene. Pentru ca, avand mai intai nevoie sa inteleg, retineam.

La randul meu ofer claritate: in orice tip de relatie, in orice tip de situatie. Uneori chiar coplesitor de multa. Si, desi am vazut de-a lungul timpului ca exista oameni care nu au nevoie de atat de multa claritate, eu am continuat sa o ofer. Acum aproape ma amuz gandindu-ma ca am fortat in anumite situatii oamenii sa vada, sa auda, sa transeze lucruri pe care ei ar fi vrut sa le lase asa... neclare.

Dar am nevoie sa inteleg si eu ceea ce se intampla. Nu, nu am nevoie sa controlez, ci doar sa pot da un sens lucrurilor. E nevoia mea.

Am invatat in timp sa nu ma mai intreb “de ce”. Am scos definitiv aceasta intrebare din vocabularul meu extern, dar totusi, nu am scapat la nivel intern de nevoia de a gasi o explicatie care sa para logica pentru mine. Nu pentru ca explicatia ar schimba cu ceva lucrurile, ci pentru simplul motiv ca atunci cand pot da un sens experientelor mele, imi e mult mai usor sa le accept.

Ajung insa adeseori in situatii menite parca sa imi arate ca nevoia mea e una nefireasca, absurda... Observ ca ceata in care sunt invaluite circumstantele are o densitate invers proportionala cu nevoia mea de claritate: cu cat imi doresc eu mai multa claritate, cu atat mai vagi sunt informatiile pe care le am sau le primesc. Poate asta e o lectie pe care o am de invatat. Sa renunt la nevoia mea si sa accept pur si simplu lucrurile asa cum vin. Fara sa le inteleg. Fara sa le mai dau un sens.

Sa imi zic: “ok, asta e situatia, astea sunt informatiile pe care le am, nici nu am nevoie de mai mult”.

Oare asta sa fie? Acesta sa fie mesajul pe care refuz sa il primesc si care datorita indisponibilitatii mele de receptor revine cu o regularitate obsedanta?

Am convingerea ca experientele noastre de viata vin sa ne invete ceva. Ca da, reflecta ceva imperfect in noi. Nu reusesc sa descifrez de fiecare data ce anume reflecta, uneori informatia ramane difuza pentru mine. Si stiu, ca atata timp cat nu am inteles lectia, voi participa din nou la ea. Voi juca iar si iar intr-o scena pe care pana la urma voi reusi sa o descifrez.

Iar eu nu vreau asta. (Inclusiv dorinta de a intelege care e lectia, e iata, tot o dovada a nevoii mele de claritate). Am nevoie sa inteleg lectia acum, nu vreau sa fiu mereu corigenta la materia asta. Am fost deja de cateva ori, ajunge. E momentul sa descopar, ca sa pot merge mai departe. Sa fiu gata pentru lectii noi, pentru experiente noi, pentru circumstante noi. 

Exista un lucru pe care l-am inteles in aceste zile: am nevoie sa invat sa accept. Sa accept pur si simplu ca si lucrurile care ma ranesc, si oamenii care se comporta total diferit de cum as face-o eu, fac parte din viata mea. Ii intalnesc negresit, iar refuzul meu de a accepta ca ei sunt altfel decat mine, ca functioneaza intr-un alt sistem decat mine, ca au valori diferite de ale mele, nu va face decat sa ma raneasca la nesfarsit.
Acceptarea pare a fi deci lectia mea. Am invatat in timp sa ma accept pe mine, dar se pare ca nu si pe ceilalti. Nu ii judec, nu sunt aspra cu ei, doar ca ma las mult prea usor ranita. Pentru ca nu ii accept. Pentru ca iau lucrurile mult prea personal. Am inteles acum ca oamenii din jurul meu fac lucruri, iau decizii care nu au legatura cu mine. Ci doar cu ei.

Si iata cum, scriind acest articol, am gasit claritatea de care aveam nevoie. Am inteles lectia mea. Stiu ca ceea ce am de facut este sa exersez acceptarea neconditionata. Zi de zi, clipa de clipa, om cu om... Lucrurile se intampla si vor continua sa se intample fara ca eu sa inteleg, fara ca ele sa aiba un sens pentru mine. Si este in regula sa fie asa.

Voi cum stati cu acceptarea? Aveti nevoie sa intelegeti? Sau lasati lucrurile sa se intample pur si simplu?

Alte articole din aceeasi tema:

Dariana Officiel

Manuela

Raspunde #1 | Manuela | 19-03-2012

Cred ca pot, macar la varsta ma, sa imi aleg mediul unde vreau sa stau, in care sa ma invart si oamenii cu care-mi face placere sa sozializez, sa leg prietenii si sa-i am aproape. Pe restul vreau sa ma fac ca nu-i vad, desi asta ma face sa fiu intoleranta, sa nu fiu empatica si nici o persoana care accepta usor pe altii. NA!!!!


gina

Raspunde #2 | gina | 21-03-2012

Alegerea este a ta, Manuela :). Dar cred ca nu este vorba de a iti alege sau nu oamenii care sa te inconjoara, ci poate de a accepta ca oamenii sunt diferiti si ca pierzi mai mult timp incercand sa ii schimbi pe cei din jur sau punandu-ti intrebari de ce sunt asa si nu ca tine.


Olga Popescu

Raspunde #3 | Olga Popescu | 21-03-2012

Cred ca daca reusim sa intelegem ca pana la urma toti oamenii sunt ok, chiar daca difera de felul nostru de a fi, ne va ajuta pe noi insine sa ne eliberam de niste energii negative si mai ales de niste stres fara rost. Mi se pare normal sa vrei sa fii in compania celor care iti plac, dar fie ca vrem, fie ca nu, mai sunt si multi altii in jurul nostru pe care nu ii putem elimina :). Asa ca acceptarea ar putea fi totusi o solutie excelenta.


Spune parerea ta!

Trimite

Scrieti-ne!


Informatiiprofesionale este inscris in Registrul de Evidenta a Prelucrarilor de Date cu Caracter Personal sub Nr. 22490
Informatii Profesionale © Toate drepturile rezervate

Termeni si conditii de utilizare | Publicitate