Solutii financiare pentru cercetatori romani
Exista destui tineri care vor sa urmeze o cariera in cercetare, dar care sunt descurajati de absenta oportunitatilor din mediul academic romanesc. Voi prezenta in continuare doua metode de finantare care sunt bine de stiut in acest sens.Bursele AMPOSDRU
Bursele pentru doctoranzi oferite de Uniunea Europeana prin programul operational de dezvoltare a resurselor umane pot fi accesate prin admiterea la universitatile care au castigat astfel de proiecte. Practic, trebuie sa va interesati care universitati ce ofera studii in domeniile de interes pentru dvs beneficiaza de un proiect AMPOSDRU tip burse doctorale si sa fiti admisi pe unul din locurile subventionate. De obicei sesiunea de admitere se desfasoara toamna, dar este posibil si vara.
Este recomandat sa va stabiliti din timp tema de cercetare, chiar daca primul an va fi doar de pregatire academica, urmatorii doi urmand sa fie dedicati cercetarii propriu-zise. Pentru aceasta, discutati cu un profesor care sa va fie coordonator, mai exact unul dintre acei profesori care sunt specialisti in tema aleasa de dvs. Daca veti fi admis, cuantumul bursei este de 1850 lei/luna, iar pentru stagii de cateva luni in institute din alte tari europene se ofera 3700 lei/luna (daca proiectul de care beneficiaza universitatea respectiva include astfel de stagii).
Granturile CNCSIS
Pe site-ul Consiliului National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior (CNCSIS) puteti gasi anunturi (call for papers) pentru competitii in care puteti castiga, individual sau in echipa, grant-uri de cercetare.
Unul din aceste programe este IDEI, la care puteti participa impreuna cu o echipa condusa de un director de proiect, director care are cartea de munca intr-o universitate sau institut de cercetare (atentie insa la conflictele de interese). Aceasta echipa trebuie sa propuna un proiect de cercetare care sa respecte regulile impuse de comisia CNCSIS ; veti gasi informatiile in formularul de aplicare.
Daca proiectul este castigator, va fi finantat conform bugetului propus de echipa, care depinde de natura proiectului. Referitor la costurile salariale aferente proiectului de cercetare, trebuie respectata o grila – exista plafoane de venituri in functie de pregatirea membrului echipei : masterand, doctorand, asistent, cercetator, director de proiect etc.
Sper ca aceste informatii au fost folositoare celor care isi doresc sa-si continue studiile la cel mai inalt nivel.
Raspunde #1 | Florans | 16-04-2010
Am trimis la cei posibil interesati
Raspunde #2 | oana | 16-04-2010
un articol foarte util mai ales ca exista destul de multe facultati care formeaza viitorii "cercetatori", dar nu cred ca sunt multi care sa stie despre aceste programe de finantare. Felicitari:)
Raspunde #3 | Marian Stefan | 16-04-2010
fiti amabili, in tema cu fonduri UE, stie cineva sa-mi spuna, daca in romania se mai dau pentru scoala italiana de bucatari si formarea de personal hotelier. multumesc anticipat.
Raspunde #4 | rhazhiehl | 24-04-2010
...ce pot sa spun...fondurile UE...nu sunt chiar atat de simple shi frumoase cum par...
Raspunde #5 | Teo | 10-03-2011
Nu stiu daca voi stiti sau nu cum e de fapt realitatea in ceea ce priveste bursele europene pentru cercetare. Presupunand ca nu stiti, va spun eu: e o mare bataie de joc. Sunt doctorand si nu mi-am primit banii de 6 luni de zile. Sunt altii care asteapta de 9 luni. Toate analizele pe care le-am facut pana acum au fost suportate din propriul buzunar (pt ca beneficiez de ajutorul financiar al parintilor). Cand am intrebat ce se intampla cu banii nostri au inceput sa raspunda cu ocolisuri, insa ni s-a sugerat ferm sa apelam la un imprumut bancar :| daca nu ne descurcam. Banii sunt trimisi la timp de catre UE insa in Romanica se incurca pe aici pe acolo. Pe langa faptul ca nu ne putem desfasura activitatea cum trebuie din lipsa banilor, suntem contorizati si monitarizati la sange, cu rapoarte de activitate cu plan de activitate cu 1001 justificari s.a.m.d. Tot ce am spus se poate verifica. Trageti singuri concluziile!
Raspunde #6 | Keller Marius | 12-03-2012
f bun articolul....Felicitari...!