Devino si tu omul cautat din zona ta ...
Pentru a-ti dezvolta
afacerea!
Click aici
Pentru a-ti dezvolta
cariera profesionala!
Click aici
Pentru a-ti gasi
un job!
Click aici

Nevoia de perfectiune

Daniela Macarie
Domeniu : Activitati de servicii suport pentru invatamant
Meserie : Psiholog
Localitate : Bistrita / Bistrita-Nasaud
Click aici
sa vezi lista
Profesionistilor.
Click aici sa
vezi toti profestionistii
din zona ta.

Limitele si posibilitatile noastre


Pe usa cabinetului meu intra o adolescenta timida, cu foarte mult bun simt. Saluta sfios si se aseaza stinghera, nestiind ce sa-mi spuna.

Ii caut privirea si incropesc, bland si cu tact, un dialog, exprimandu-mi admiratia pentru superbul par de culoarea nisipului si ladandu-i corpul armonios. Timiditatea-i imbujoreaza obrajii si, cu o voce soptita, imi multumeste. Priveste in podea si tace. Ii dau timp si-i respect tacerea, asteptand sa continuie.

- Nu pot sa dorm si ma simt foarte obosita, ii aud glasul stins. Nici nu imi mai amintesc de cata vreme nu m-am odihnit. Pur si simplu, se face ora unu si eu vreau sa dorm si nu pot.
Isi continua, pe acelasi ton nesigur, povestea. Este eleva de nota zece, pana acum, semestrul acesta, cand are o singura medie de noua. Fiind in competitie cu o colega de clasa, pozitia de lider se clatina. Aceasta situatie nu o mai asigura pe pozitia de lider. A fost de ajuns o singura medie de noua, ca increderea ei sa se darame precum un castel de nisip... 
Privesc frumoasa fata din fata mea, ascultand-o cu atentie. Apreciez curatenia impecabila a tinutei. Este foarte placut sa intalnesi persoane care sunt atat de atente la igiena.

- Am fost mereu eleva de zece. Ma deranjeaza ca nu am fost atenta, pentru ca puteam sa obtin nota mai mare la teza. Dar nu m-am simtit foarte bine in acea zi si... Ma priveste in ochi pentru prima data, continuand...nu e o scuza, nu-i asa?
Dialogul dintre noi continua, fata dezvaluind aspecte din familia ei, familie pe care o iubeste, care e perfecta si pe care nu doreste sa o dezamageasca. O asigur ca inteligenta si ambitia ei o va ajuta si in demersul terapiei pe care si-o doreste. Cu un licar de speranta, adolescenta imi zambeste si pleaca. Privesc in urma ei, admirand inca o data frumusetea si prospetimea varstei. Gandul imi ramane la manifestarea ei timida, exagerat de timida. Limbajul trupului spunea ca nu vrea sa deranjeze pe nimeni, ca nici macar nu vrea sa fie in centrul atentiei. Ea dorea sa se pastreze la acea imagine pe care familia si cunoscutii si-au format-o despre ea. Copilul perfect, pe care orice parinte si l-ar dori, copilul model. Nu isi permitea nici cea mai mica greseala. 

Imi apare in minte o amintire, un chip. Maria, fosta mea colega de clasa. Da, cat de mult se aseamana cu ea! Era foarte constiincioasa Maria si la fel de retrasa. O credeam, atunci, ca nici nu are emotii, ca nu stie sa planga, sa se bucure din suflet. Era cu o atitudine liniara la orice stimul, introvertita, foarte atenta sa nu faca ceva rau, respecta cu strictete regulile. Ii admiram constiinciozitatea, dar ceva ma tinea departe de ea. Toti colegii o consideram inofensiva. Multa vreme nu am stiut nimic de ea, decat ca s-a casatorit repede, imediat dupa terminarea liceului. Acum patru ani, fiind la un curs, cineva mi-a povestit despre drama Mariei: la inceputul casatoriei, Maria parea multumita. A avut doi copii. Problemele din cuplu si nevoia ei de perfectiune i-au creat stresul. Conflictele s-au manifestat prin violenta verbala si fizica din partea sotului. A ajuns internata la psihiatrie. Si-a pierdut familia, sotul divortand si luandu-i copiii. A fost data afara din servici. Traieste singura, izolata de lume. A ajuns sclava propriilor reprimari si esecuri.

Viata nu este perfecta, noi nu suntem perfecti. Probleme si incercari avem cu totii. Este nevoie sa NE ACCEPTAM LIMITELE si sa nu gravitam pe orbita lor. Adolescentii au nevoie sa fie invatati valoarea esecului, nu doar a succesului. Ei sunt invatati ca, daca nu sunt cei mai buni, nu au valoare. Daca ati avea capacitatea sa intrati pe scena mintii lor, ati constata ca multi tineri sunt chinuiti de ganduri de anxietate: unii din cauza examenelor si notelor, altii din cauza greutatii corporale, a tenului acneic etc. Acestia au convingerea ca nimeni nu-i iubeste, nu-i doreste. Ei cred ca sunt apreciati si iubiti doar atunci cand sunt perfecti. Cand respectul de sine scade, moare bucuria. Inchisoarea emotiei tine prizonieri mii de tineri. Ei sufera in tacere, fara ca proprii lor parinti sa stie ce e in inima lor. Isi distrug zilnic linistea, putandu-si indrepta cursul vietii spre o maturitate dezechilibrata emotional sau spre acte ireversibile.

Hraniti personalitatea copiilor vostri cu intelepciune, acceptare si liniste! Povestiti-le despre peripetiile voastre, despre momentele de ezitare pe care le-ati parcurs, despre caderile emotionale pe care le-ati traversat. Nu lasati memoria lor sa se transforme intr-un tinut al cosmarurilor! Transformati-o in gradina de vise! Nu uitati vreodata ca ne impiedicam de pietrele mici, atunci cand cadem, nu de munti. Nu le inoculati personalitatea de erou ci de FIINTA UMANA CARE ARE LIMITE SI ISI CUNOASTE FORTELE.

Alte articole din aceeasi tema:

Dariana Officiel

pensiune constanta

Raspunde #1 | pensiune constanta | 14-09-2012

Imi pare rau sa aud despre astfel de persoane care cred ca a fi copil de nota 10 este totul in viata. Am avut si eu astfel de persoane in scoala.


Asoltanei Diana

Raspunde #2 | Asoltanei Diana | 14-09-2012

Inclin sa cred ca unii oameni se nasc cu acea obsesie pentru perfectiune dar, in marea majoritate, standardele inalte impuse de timpuriu de parinti, educatori etc. sunt definitorii. "Ce copil istet" este prima replica care, in timp, duce la obsesia perfectiunii si a pastrarii standardelor inalte (indiferent de riscuri).


Narcisa - Elena Oprescu

Raspunde #3 | Narcisa - Elena Oprescu | 15-09-2012

Eu cred ca toti ne dorim sa tindem spre perfectiune, ceea ce conteaza este maniera in care o facem fiecare si increderea pe care o avem noi insine. Si eu am fost genul acesta la scoala si pot spune acelasi lucru despre sora mea. Cred ca se datora parintilor pe care ii vedeam ca se lupta sa faca meru mai bine, mai mult. Desi ma straduiam din rasputeri, pot spune ca tata era un critic permanent. Nu-mi aduc aminte sa ma fi laudat vreodata in viata lui timp de 30 de ani.Mereu ma critica, in continuu, si-mi spunea ca doar locul inai ramane in istorie. Cu toate acestea, eu eram sigura in sinea mea ca ma apreciaza, chiar de nu-mi spunea o vorba buna. Si acum ma critica la fel de mult, ca sa-mi doresc mai mult de la mine.La mine, faptul ca mi-am dorit perfectiune, m-a consus spre fericire! Am invatat, evoluat si chiar ma simt pe drumul cel bun!Poate ca unii esueaza pt ca cer perfectiune si celorlalti , in loc sa-i accepte si sa-i lase sa evolueze in ritmul lor.


Stoian Cristina Mihaela

Raspunde #4 | Stoian Cristina Mihaela | 22-06-2015

Oameni buni: perfectiunea nu exista! Din cauza acestei iluzii, multi imi calca pragul cabinetului abia cand ajung epuizati tot cautand-o, sau cand viata lor este deja un cumul de probleme nerezolvate. In plus, daca mai vorbim si de faptul ca majoritatea au dobandit chiar tulburari de personalitate ce nu pot fi rezolvate (cu ajutorul psihoterapiei se mai schimba lucruri, dar nu atat cat ar fi nevoie, ele pot fi cel mult mascate si folosind anumite elemente ale tulburarii in beneficiul clientului/pacientului, pt ca acesta sa-si imbunatateasca viata), ori au dezvoltat alte tulburari clinice asociate sau nu acestor tulburari ale personalitatii, deja demonstram ca perfectiunea este un mit. Cu totii ne dorim sa fim mai buni, sa facem performanta, dar extremele nu sunt bune in niciun domeniu al vietii noastre. Cand cautam perfectiunea, e bine sa cautam de fapt un echilibru intre asteptari, resurse si rezultate, deoarece, daca procedam altfel, vom fi pusi in situatia de a forta extrem psihicul si corpul, pt a obtine rezultatul mult dorit. Iar cand ai 1,5 m inaltime si vrei sa iti pui stacheta si sa sari pana la 5 metri...evident ca nu ii atingi si e posibil sa intri in depresie pt ca nu ti-ai atins scopul! Articolul dezvaluie frumos riscurile dorintei de a gasi si atinge perfectiunea - felicitari autoarei!

Petrescu Anca

Raspunde #4-1 | Petrescu Anca | 22-06-2015

Corect Cristina! Eu sun total de acord cu tine. Important este sa ne putem defini. Sa stim cine suntem, de unde venim si care este drumul pe care mergem. Trebuie sa ne multumim cu ceea ce avem desi tindem catre perfectiune. Nu am intalnit pe nimeni perfect, si nici nu cred sa existe asa ceva! Doar ne place sa credem acest lucru.



Spune parerea ta!

Trimite

Scrieti-ne!


Informatiiprofesionale este inscris in Registrul de Evidenta a Prelucrarilor de Date cu Caracter Personal sub Nr. 22490
Informatii Profesionale © Toate drepturile rezervate

Termeni si conditii de utilizare | Publicitate